De 1300 de ani, civilizația noastră se luptă cu islamul.

După ce a distrus Bizanțul și a sufocat aproape complet civilizația creștină din Orient și Nordul Africii, islamul a pătruns adânc în Europa. A fost învins la Poitiers în 732, la Granada în 1492, la Viena în 1683, la Plevna în 1877.

Continentul nostru a fost unit în lupta împotriva islamului și Occidentul a câștigat războiul civilizațiilor în secolul XIX.

Acum, însă, pare că a căzut pradă pulsiunii sinucigașe și s-a predat. Cei care fuseseră respinși din Europa au fost primiți cu brațele deschise, ca și cum ne-ar fi devenit brusc prieteni și nimic din cei 1300 de ani de lupte nu ar mai conta. Printre milioanele de oameni (chiar cumsecade) veniți dintr-o civilizație care ne privește ca infideli demni de dispreț și de moarte, se vor găsi mereu asasini care să treacă de la războiul cultural la cel real.

Lecția istoriei e simplă, brutală, frustă. Nu e nimic sofisticat: luptăm sau pierim. La asta se rezumă totul. Știu, sună prost, nu mai e la modă, vai, nu-i frumos domnu’ hater, noi suntem domnișori delicați și umanitariști – dar realitatea nu se schimbă din vorbe, oricât ne-ar dresa în acest sens corectitudinea politică.

Adrian Papahagi

(de aici)