De ce să bat, în lung și-n lat, Pământul
Ca să descopăr sursa-nțelepciunii,
Când foarte clar mi-o spune iar Cuvântul
Că ea e la-ndemâna rugăciunii.
Da, Dumnezeu o dă cu mână largă
Doar celui care către El aleargă…

De ce meleaguri aspre să cutreier,
Să tot întreb de-a-nțelepciunii casă,
Când văd în juru-mi cum Divinul Creier
Mereu o dâră de lumină lasă.
Sub ochii mei uimiți, Își desfășoară
A cunoștinței veșnice comoară…

De ce căi lungi, cu trudă, aș străbate
Să pot găsi a-nțelepciunii apă,
Când blând Priceperea la ușă-mi bate
Și-apoi, intrând, cu har ceresc m-adapă;
Căci în Cristos mai stau și-acum ascunse
Comorile științei nepătrunse…

De ce-aș vorbi cu mări sau albe creste
Pe tema-nțelepciunii creatoare,
Când pot s-ascult pe Cel ce-a fost, și este,
Și încă vine, de mai sus de soare.
Lui, Faurul ce-a modelat nimicul,
Mă-nchin și-I voi fi pururi ucenicul…

***
Rabuni, dă-mi divina chibzuință,
Ca nu cumva să duc un trai zadarnic,
Și-n loc s-ajung la sacra biruință,
Să mă jelesc în foc de Iad amarnic.
Nu vreau a lumii falsă-nțelepciune
Ce duce doar la rău și stricăciune…

Tu, Dascăl blând, cu inima smerită,
Să mă păstrezi în sfânta păcii școală,
Ca-n ziua când mi-i truda isprăvită,
Să vin cu roade, nu cu mâna goală.
Cum aș putea eu răsplăti vreodată
A Ta iubire-așa de minunată?!…

Ticu Moisa, București, 23.04.2017
(din volumul în lucru intitulat
PURTĂTORUL DE ARME sau ÎN SPRIJINUL PREDICATORILOR)