funcționat ca un stat de drept. Că referendumul a fost forțat. Iar voturile, reprezentând un plus pentru Erdogan de 1%, respectiv circa un milion de turci, au fost smulse prin mijloace nelegale. Ca urmare, Ankara ar putea suferi sancțiuni. Dacă Donald Trump a telefonat și l-a felicitat pe Erdogan, înseamnă că, în cealaltă parte a lumii, situația este văzută cu totul și cu totul altfel.

În principiu, Statele Unite sunt o republică prezidențială. De ce nu ar fi și Turcia, cel mai puternic aliat militar al Statelor Unite din Europa, tot o republică prezidențială? Și ca să venim la oile noastre, cum se explică faptul că, atunci când Traian Băsescu, în calitate de președinte, a forțat de nenumărate ori Constituția, atribuindu-și puteri care țineau de republica prezidențială, democrațiile europene, în loc să îl conteste, l-au aplaudat și l-au susținut? Se pune întrebarea, evident, cine judecă cu o dublă măsură. America sau Europa? Și dacă există o dublă măsură, care este substratul?

După tentativa eșuată de lovitură de stat din Turcia, îndreptată împotriva regimului Erdogan, situația s-a schimbat mult. Atât în plan intern, cât și în plan extern. Ankara a înăsprit regimul de control pentru ca situația să nu se mai repete. Și a recurs la sancțiuni drastice. Despre care unii afirmă că sunt chiar draconice. Aceasta a stârnit contrareacții mai ales din vestul Europei. Contrareacțiile au turnat gaz peste foc. Fiindcă Erdogan are informații că, despre tentativa de lovitură de stat, s-au știut detalii cel puțin în câteva capitale din Uniunea Europeană. Și totuși nimeni nu i-a sărit în ajutor celui mai important aliat NATO. Consecința este nu numai că retorica lui Erdogan la adresă Uniunii Europene s-a înăsprit, dar acesta a luat, treptat, și o serie de contramăsuri. Cea mai spectaculoasă fiind o apropiere vizibilă de Moscova. Dar cea mai periculoasă vizează statutul milioanelor de refugiați pe care Turcia îi gestionează, protejând astfel Uniunea Europena, și fără a fi primit la schimb ceea ce i s-a promis.

În aceste condiții, nu este de mirare poziția adoptată de Washington. Cu atât mai mult cu cât să nu uităm că, atât în campania electorală, cât și după, Donald Trump nu s-a exprimat tocmai afectuos la adresa Angelei Merkel și a politicii promovate de Germania. El consideră, și face acuzații în acest sens, că Germania s-a erijat în hegemon al Europei și că face o politică care, departe de a exprima principiile solidarității cu celelalte state mai slab dezvoltate din Europa, este de tip protecționist. Noua Germanie reunificată își protejează propriile interese, călcând, în realitate, în picioare multe dintre principiile care au stat la baza creării comunității europene, în care Statele Unite au investit, în trecut, multă logistică și mulți bani. Washingtonul mai știe că Berlinul, trecând peste înțelegeri și peste propria retorică, se apropie din ce în ce mai mult de Rusia lui Vladimir Putin.

Germania este a patra putere economică a lumii după China, Statele Unite și Japonia. Franța, deși a rămas a cincea putere economică, pierde din ce în ce mai multă viteză. Astfel încât Uniunea Europeană nu mai este condusă nici măcar în tandem. La butoane se află exclusiv Berlinul. Ori asta poate deveni periculos. Mai ales în condițiile în care Germania exportă bunuri valorând peste 40% din Produsul Intren Brut. O proporție nemaiîntâlnită în alte state. Ceea ce înseamnă că Germania este împinsă către ocuparea agresivă a piețelor de desfacere. Din nou, statele mai slabe din Europa devin victime. Și contribuie masiv la bunăstarea Germaniei, fără a primi nimic în schimb.

Semnalul dat de Donald Trump, dacă este adevărat că l-a felicitat pe Erdogan, are, deci, o semnificație profundă și va avea efecte puternice în noua aliniere a planetelor. Ne vom lămuri mai bine atunci când Donald Trump va veni la București. Nu peste mult timp.