România nu duce lipsă de oameni care explică totul

Aștept părerile voastre despre acest material simplificator.

Unul din avantajele unui asemenea ,,inteviu“ este ca el identifica niște ,,cuburi“ din care este făcută realitatea. Chiar și atunci când nu suntem de acord cu felul în care ele sunt așezate în discursul propagandistic, avem posibilitatea să le identificăm și să le reașezăm într-o ordine mai corectă. majoritatea oamenilor nu au acces la aceste informații. Un astfel de om care ,,le știe pe toate“ are o hemoragie de informații și poate fi, în sensul acesta, de folos.

Sigur, este clar co omul mărșăluiește încă sub deviza ,,partidul și poporul“, văzând negativ tot ceea ce pune România în inferioritate. Inferioritatea este însă reală, evidentă și nimeni nu poate cere marilor puteri să trateze România pe picior de egalitate.

La marele bal al lumii, depinde cu cine dansezi, pe cine-l alegi drept partener. restul este ,,să te lași dus de el“ după cum te conduce. Aceasta este soarta statelor mici, cu foart puțin potențial uman de oferit. Va trebui să asistăm la invazia oamenilor de calitate din afară, iar ei nu vor acționa niciodată ,,doar în interesul României“.

 

 

 



Categories: Articole de interes general

3 replies

  1. Unul din avantajele unui asemenea ,,inteviu“ este ca el identifica niște ,,cuburi“ din care este făcută realitatea. Chiar și atunci când nu suntem de acord cu felul în care ele sunt așezate în discursul propagandistic, avem posibilitatea să le identificăm și să le reașezăm într-o ordine mai corectă. majoritatea oamenilor nu au acces la aceste informații. Un astfel de om care ,,le știe pe toate“ are o hemoragie de informații și poate fi, în sensul acesta, de folos.
    Sigur, este clar co omul mărșăluiește încă sub deviza ,,partidul și poporul“, văzând negativ tot ceea ce pune România în inferioritate. Inferioritatea este însă reală, evidentă și nimeni nu poate cere marilor puteri să trateze România pe picior de egalitate.
    La marele bal al lumii, depinde cu cine dansezi, pe cine-l alegi drept partener. restul este ,,să te lași dus de el“ după cum te conduce. Aceasta este soarta statelor mici, cu foart puțin potențial uman de oferit.

  2. Da nu pot sa ii ascult o ora si ceva.Dar pe sarite oamenii sunt rupti de realitate.Au si mecle de fosti securisti cu antene KGB.La faza cu analiza republicanilor am ris bine.”Comunismul nu a existat in Rominia?” asta incearca sa ne lamureasca?Noroc ca traiti domnule Brinzei si puteti povesti cum a fost comunismul la noi.Tin minte carti care mi-au marcat adolescenta anilor 90 “Marx si Satan” , “Cu Dumnezeu in subteran”. Analfabetii betivi la putere si lichidarea sistematica a generatiei interbelice a adus la dezastrul de astazi.Multi cred in rominia ca daca nu venea comunismul nu ne dezvoltam nu aveam industrie,fals aveam industrie aveam capital autohton aveam prin industriasii autohtoni,paternalismul industrial care a fost inlocuit de rusi cu Statul Comunist.Statul a devenit detinatorul de capital confiscat de la industriasii prosperi interbelici.Dupa revolutie a fost sloganul “nu ne vindem tara” .Cui nu o vindem?Vesticilor?Dar lui Kaz Munai Gaz din Kazakstan putem vinde petrolul?Se pare ca da.La HSBC in Monaco DNA-ul a descoperit 9 miliarde de euro detinute de cetateni romini si citi bani or mai fi in lume scosi tot de romini(noii detinatori de capital).Domnii astia bat cimpii la tv.

  3. Mircea Dogaru este un comunist metamorfozat in socialist de tip nou. Este omniprezent la iesirile in strada aparent spontane

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.