(Noapte înstelată“ – Vincent van Gogh)

La țară, la Negreni, satul tatălui meu, îmi plăcea să mă culc noaptea pe prispa casei, pierzându-mă ore întregi cu ochii în imensitatea bolții cerești, printre stelele mari cât pumnul.

Acasă în București, tatăl meu puses un pat în curte, iar eu mă culcam ,,afară“ căutându-mi pe boltă prietenii purtători de lumină. Îi găseam greu însă, pentru că se ascudeau palizi, rușinați parcă de ceea ce vedeau de sus întâmplându-se în marele oraș.

Mi se întâmplă la fel în America. Îmi caut stăruitor prieteniii luminoși, dar îi găsesc din ce în ce mai rar deasupra Los Angelesului. Îmi zâmbesc însă repede și-mi fac cu ochiul când sunt pe la Seqoia, pe la Yosemite sau, cum am fost as’primăvară, prin Alberta canadiană.

Categories: Uncategorized