Este vară. Arșiță. Vacanță. Distracții. Amăgiri. Dezamăgiri. Timp tocmai bun să te oprești din alergare și să te întrebi: ,,Ce rost au toate acestea?“

Am ajuns cu citirea zilnică la cartea ,,Eclesiastul“. Vă ofer un scurt studiu introductiv și o carte cu un comentariu mai bogat. O socotesc una din cele mai dificile, dar și mai fascinante lucrări cu care m-am îndeletnicit.

Un scurt studiu introductiv (click).

Chemarea veșniciei (click)

+++

Cartea ilustrează o bogată gamă de sentimente pe care le traversează cineva în viață. Predominant însă, ea se centrează pe deșertăciunea celor condamnați să-și petrecă existența în continuumul de spațiu-timp, și care ignoră sau neagă realitatea existenței lui Dumnezeu.

Dacă realitatea vieții este redusă doar la o scurtă evoluție între naștere și moarte, plină de suferințe și nedreptăți, presărată cu bucurii fără sens și tăiată nemilos și fără speranță de moartea inevitabilă, atunci ea este o deșertăciune, o deșertăciune și iar deșertăciune. ,,Totul este deșertăciune și goană după vânt.“

Dacă realitatea vieții este redusă doar la spațiu, la experiențele ,,de sub soare“, lipsită de orice fel de punct de referință de deasupra și de dincolo de soare, ea este tot o deșertăciune a deșertăciunilor, o goană către nicăieri.

Singurul care poate da vieții sensul necesar este Dumnezeu, pentru că numai El poate completa existența noastră cu dimensiunile după care tânjește. Dumnezeu adaugă timpului dimensiunea eternității și tot El dă spațiului dimensiuni transcendentale. Iată de ce ,,teama de Dumnezeu este începutul înțelepciunii“, pentru că ea trebuie să înceapă cu recunoașterea realității lui Dumnezeu.

Categories: Uncategorized