Deci… vacanta s-a terminat. De luni am inceput munca, si din nou timpul meu e intors pe dos, si ziua e noapte, si noaptea zi. Cind schimbi fusul orar atit de des, creierul e pe jumatate adormit o vreme. Nu-mi vine sa cred ca am fost in China, doar ca amintirile celor vazute ma urmaresc inca. De cite ori ma intorc acasa de pe unde umblu prin lume, de atitea ori Ii multumesc lui Dumnezeu pentru locul pe care il numesc acasa, pentru culcusul meu, pentru gradinuta mea, pentru serviciul meu. Tot binecuvintari una si una… binecuvintari nemeritate, pentru care nu-I multumesc Domnului suficient.

    Cum a fost in China? Am promis sa va povestesc si poate o sa-mi ia o vreme sa desert toate impresiile mele despre indepartatul Orient. Am fost… pe o alta planeta. O tara cu multi oameni si spatiu putin pentru numarul de locuitori. Am vazut cladiri inalte si multe… blocuri turn, care din departare arata grandios, dar care in realitate sunt niste inchisori de ciment si gratii de fier pentru care chinezii platesc mult prea mult si de care se bucura mult prea putin. Sint formate din multe apartamente mici cu doua camere, care costa foarte, foarte scump. Intre 40.000 si 70.000 de yuani – bani de-ai lor, pentru un metru patrat locuibil. Cind chinezii cumpara casa – li se face contract de proprietar doar pe 70 de ani. Dupa 70 de ani… nici ei nu stiu ce se va intimpla. Apartamentul il cumpara gol pusca… fara chiuvete, sau veceu, sau alt mobilier – doar o gaura in ciment… fara usi…fara  …