Versete ciuntite

Promotorii Noii Ordini Mondiale au afițat pe soclul unei statui din fața sediului Nețiunilor Unite un citat selectiv din cartea profetului isuaia:

 ,, .. din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4).

,,Ciuntit“ pentru că l-au scos din context. Iată unde și când se va întâmpla această profeție a lui Isaia, preluată pentru adeverire și de profetul Mica:

,,Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim, Cuvântul Domnului“ (Isaia 2:2-3; Mica 4:1-4).

Dimineață am citit din psalmul 33 un alt verset care se potrivește mult mai bine să fie afișat în fața sediului Națiunilor Unite, în fața sediului Europei Unite de la Bruxell și în fața altor asemenea foruri care-și propun orgolioase să fie responsabile pentru rezolvarea problemelor umanității. Iată-l:

,,Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor,
zădărniceşte planurile popoarelor.
Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie
şi planurile inimii Lui, din neam în neam“ (Ps. 33:10-11).



Categories: Amintiri, Articole de interes general

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.