Cine are autoritate în poporul Domnului: Aleșii lui Dumnezeu, democrația majoritară sau sau haosul inițiativelor individuale ?

La întrebarea din titlu se pot da trei răspunsuri:

Unii spun că nu conduce nimeni, ci fiecare face așa cum este condus personal de Dumnezeu. Aceasta ar fi conducerea inițiativelor personale.

Alții spun că adunarea creștină este condusă de majoritatea celor mulți, pe principiul democrației directe.

În sfârșit, textul din cartea Numeri ne spune că poorul lui Dumnezeu este condus de oameni aleși special de Dumnezeu pentru aceasta.

Evenimentele descrise în capitolele 15 și 16 s-au petrecut probabil la puțină vreme după refuzul națiunii de a intra în Canaan. Este evident că poporul nu avea încă foarte clar problema autorității și a supunerii. Sub influența iscoadelor necredincioase, poporul hotărâse ,,democratic“ să nu mai asculte de Moise. Tot ,,democratic“ se răzgândiseră apoi, în ciuda avertismentelor lui Moise, și s-au hotărât să-și repare greșeala și să intre în Canaan. Pedeapsa teribilă prin care Dumnezeu ucisese cele zece iscoade sub ochii lor îi îngrozise. Dar mai ales îi îngrozise anunțul prin care Dumnezeu îi anunțase că toată generația celor de peste douăzeci de ani ,,va fi nimicită în pustie“:

,,Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel, şi poporul a fost într-o mare jale. S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.” Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti. Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri. Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”

Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei. Atunci s-au pogorât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma“ (Num. 14:39-45).

În tabără sunt acuma două generații: cea adultă și cea încă în formare. Celei necoaptă încă, Dumnezeu i-a făcut o promisiune duioasă: ,,Vă voi da o casă în Canaan!“ (Num. 14:1). Până atunci însă, generația în formare avea să fie târâtă prin pustie după generația condamnată la moarte. A fost cel mai îndelungat marș funerar din istorie.

Una dintre problemele care au trebuit rezolvate însă foarte repede a fost problema autorității. De cine trebuia să asculte poporul? Prin cine vorbește Dumnezeu? Ce formă de guvernământ va fi instaurată în popor: haosul anarhiei, conducerea democratică a majorității sau Dumnezeu prin intermediul oamenilor aleși și puși deoparte de El?

Felul în care a fost rezolvată această problemă are ramificații majore în istoria lui Israel și asupra formelor de guvernământ preferate astăzi în adunările creștine.

a. Democrația nu este călăuzirea lui Dumnezeu

,,Vox populi“ nu este ,,vox dei“ ! Vocea poporului nu este vocea lui Dumnezeu! Principiul democrației și-a dovedit incapacitatea în tragicul refuz de a merge în Canaan. Foarte interesant, ultima adunare căreia îi scrie Domnul Isus în cartea Apocalipsa poartă numele ,,Laodicea“ (Λαοδίκεια), adică ,,Poporul conduce“, o altă variantă a termenului ,,democrație“. Să nu uităm că într-o astfel de funcționare a Bisericii, Christos este dat afară și bate la ușă.

b. Inițiativele personale nu sunt călăuzirea lui Dumnezeu

Inițiativele personale sunt doar atât, ,,personale“! A doua cale pe care au vrut să o aleagă israeliții a fost haosul anarhist al inițiativelor individuale. Este cazul lui Core, Datan și Abiram:

,,Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab şi On, fiul lui Pelet, câteşi trei fiii lui Ruben. S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” (Num. 16:1).

Se pare că acest Core a avut o personalitate puternică și vorbe convingătoare. El a reușit să atragă de partea lui ,,două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume“.

Inițiativa lui Core, Datan și Abiram nu era doar o contestație la adresa lui Moise și Aaron, ci un atentat la ordinea stabilită de Dumnezeu în poporul Său. Lucrul acesta se vede foarte clar din reacția lui Moise și Aaron. Răspunsul lor este lipsit de orgoliu și caracterizat de o adâncă smerenie:

,,Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ“ (Num. 16:4).

Departe de a fi o autoritate care să aducă în popor voia lui Dumnezeu, inițiativa celor trei numiți în text ascundea sub poleiala de ,,călăuzire divină“ ambiția unor leviți de a ieși din statutul de ,,slujitori“ ai preoților și de a prelua ei înșiși preoția:

,,A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.

Iată ce să faceţi. Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui. Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!”

Moise a zis lui Core: „Ascultaţi dar, copiii lui Levi! Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-i slujiţi? V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia! De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?” (Num. 16:5-11).

Cei trei au ignorat însă cuvintele lui Moise. Ei declaraseră că vor să fie ,,egalii“ lui Moise și Aaron, dar, practic, prin obrăznicia lor, arată că se credeau deja ,,deasupra“ lui Aaron și Moise.

,,Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim. N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară unde curge lapte şi miere ca să ne faci să murim în pustie, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi? Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!” (Num. 16:12-14).

Cuvintele lui Core, Datan și Abiram a dat pe față cârtirea lor față de conducerea lui Dumnezeu prin Moise. Ei negau că Dumnezeu vorbise prin Moise, reducând toată istoria de până atnci la o farsă în care Moise mințise, dând cuvintele lui drept cuvintele Domnului! Cei trei proiectaseră asupra lui Moise felul în care aveau de gând să acționeze ei. Reduse la esență, cuvintele lor au fost: ,,Nu mai ține! Ne-ai păcălit destul! N-a fost nici un Dumnezeu! Ne-ai vorbit de la tine însuți. Asta știm să facem și noi singuri, fără tine!“

Nu e de mirare că ,,blândul“ Moise s-a aprins de mânie. Era în joc mult mai mult decât poziția sa în Israel! Era în joc poziția lui Dumnezeu în Israel! Alternativa ,,inițiativelor personale“ propusă de cei trei era de fapt un ateism sadea, ascuns sub o farsă de religiozitate. Provocarea a fost făcută împotriva lui Dumnezeu și, așa cum se cuvenea, Moise i-a cerut lui Dumnezeu să dea un răspuns public:

,,Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău nici unuia din ei.”

Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron. Luaţi-vă fiecare cădelniţa, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe, tu şi Aaron; să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui” (Num. 16:15-17).

Iată ce s-a întâmplat a doua zi:

,,Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron. Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa cortului întâlnirii.

Atunci, slava Domnului s-a arătat întregii adunări. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”

Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” (Num. 16:18-22).

Un adevărat lider slujește și-i pune pe ceilalți deasupra lui însuși! Moise, căruia Dumnezeu i-a mai propus să-i nimicească pe toți israeliții și să-l facă pe el un ,,nou Avraam“, strămoșul unei națiuni noi, refuză acest favor și de data aceasta. Dumnezeu a hotărât atunci să izoleze ,,infecția“ și să ,,extirpe“ tumoarea malignă. Oamenii din tabără puteau să se solidarizeze cu cei trei răzvrătiți sau să se separe de ei, votând în acest fel să se teamă și să asculte de Dumnezeu.

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte adunării şi spune-i: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!”

Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el. A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”

Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor. Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul, dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor pogorî de vii în Locuinţa morţilor, atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”

Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. Şi s-au pogorât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării. Tot Israelul care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit, căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”
Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia“ (Num. 16:23-35).

În ziua aceea, Dumnezeu a osândit pentru totdeauna ideea că ,,inițiativele personale“ sunt binevenite în poporul Domnului. Așa cum spunea fratele Petru Popovici: ,,Dumnezeu nu are nevoie de voluntari, ci doar de robi care să-L asculte și să-I împlinească planurile!“ Mesajul acesta a străbătut veacurile. Ecoul lui îl găsim și în cartea profetului Ieremia:

,,Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu“ (Ier. 23:31).

Pentru ca fapta lui Core, Datan și Abiram să nu se mai întâmple în poporul Său, Dumnezeu a rânduit un semn de aducere aminte, o placă de aramă așezată pe altar:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite. Cu cădelniţele acestor oameni care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse, cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere-aminte copiilor lui Israel.”

Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului. Acesta este un semn de aducere-aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca nici un străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise“ (Num. 16:36-40).

c. Oamenii aleși de Dumnezeu duc poporului călăuzirea divină

Ideile rele mor greu, probabil pentru că-l au în spate pe cel … rău. În loc să se prăbușească la pământ în smerenie și pocăință, la numai o zi după ce Dumnezeu a pedepsit obrăznicia celor care i-au urmat pe Core, Datan și Abiram, nu un om sau doi, ci toată adunarea, în cel mai veritabil spirit ,,democratic“, au venit a doua zi să-i pedepsească pe … Moise și pe Aaron. ,,Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău!“

Democrația orbește! Ea îl scoate afară pe Dumnezeu din calculele oamenilor. Poporul a ales atunci să creadă că nu Dumnezeu, ci Moise și Aaron au cauzat fenomenele nemaiauzite din ziua precedentă. Sau, poate, poporul a ales să creadă că Moise și Aaron îl ,,manevrau“ pe Dumnezeu așa cum voiau ei. Câtă întunecime!

Încă o dată, numai mijlocirea și smerenia lui Moise și Aaron i-au salvat pe cei din adunare:

,, A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!”

Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron şi pe când îşi îndreptau privirile spre cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului.

Atunci, Moise şi Aaron au venit înaintea cortului întâlnirii. Și Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!”

Ei au căzut cu feţele la pământ şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei, căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.”

Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat. Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core. Aaron s-a întors la Moise, la uşa cortului întâlnirii. Urgia încetase“ (Num. 16:41-49).

Necredința și neascultarea se plătesc scump! Nu-i de mirare că poporul a ajuns să se teamă de propriile lor porniri păcătoase:

,,Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toţii! Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?“ (Num. 17:12-13)

Ca să pună capăt odată pentru totdeauna înclinațiilor spre ,,democrație“ și spre ,,inițiativele personale“, Dumnezeu a rânduit un al doilea ,,semn de aducere aminte“, pe care să-l așeze, de data aceasta, chiar în Chivotul din Sfânta Sfintelor, alături de cele două Table ale Legii și de Vasul cu Mană. Iată cum s-au petrecut lucrurile:

,,Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi ia de la ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi, căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor. Să le pui în cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi.

Bărbatul pe care-l voi alege va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.”

Moise a vorbit copiilor lui Israel, şi toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag; fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor. Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.

A doua zi, când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale. Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui. 

Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor, şi să nu moară.” Moise a făcut aşa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul“ (Num. 17:1-11).

Toiagul reprezenta pe atunci semnul autorității și călăuzirii. Toiagul lui Aaron a experimentat în noaptea aceea o explozie supranaturală a vieții. Un conducător este ales de Dumnezeu ca să aducă viață de la Dumnezeu celor ce-l ascultă și-l urmează.

Cum aplicăm conținutul capitolelor 16 și 17 din cartea Numeri la viața creștinilor de astăzi?

Generația celor în vârstă din Israel a refuzat în mod sistematic să se supună sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și a conducătorilor aleși de El. Mulți credincioși creștini de azi săvârșesc aceleași păcate, iar urmările sunt ușor de observat: adunări rupte și sfâșiate prin conflicte de partide, oameni nesupuși care se mută dintr-o biserică în alta, refuzând să-și ocupe cu modestie locul unde sunt chemați să-și dea contribuția personală sub călăuzirea conducătorilor locali.

Toți creștinii trebuie să știe că Dumnezeu a dat unora dintre ei ,,darul cârmuirii“ (Rom. 12:8; 1 Cor. 12:28), făcându-i să fie păstori și învățători (Efes. 4:11) ai turmelor Sale (1 Petru 5:1-4). Există printre noi, creștini puși în slujire ca să fie ,,mai marii noștri“ de care trebuie să ascultăm și cărora trebuie să le urmăm pilda (Evrei 13:7, 17). Fără să ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu și celor aleși de El ca lideri (Evrei 13:7-9,17), nu vom primi moștenirea noastră în Christos și nu vom putea împlini faptele pregătite mai dinainte de El pentru fiecare dintre noi (Efes. 2:10).

Categories: Uncategorized