Bunica mea, cum era bolnavă cu picioarele, nu prea ieşea des pe uliţă, dar de ştiut ştia tot ce mişcă-n sat. Ne trimitea pe noi să vedem cine mai trece la deal, cine la vale şi trebuia să dăm raportul cu lux de amănunte. „Moşu Ioţa lu’ Mişcălău (avem mulţi Ioţa în sat) a trecut la vale cu un hârleţ în spate şi ne-a spus că se duce să-i sape o groapă „nekerman” lu’ moş Sima ce a intrat cu plămânii în concediu, ieri la prânz”.

Mulţumită de raport, ne întreba apoi dacă nu cumva a trecut cineva şi la deal că „tot la vale, tot la vale ne pomenim într-o zi că se răstoarnă satul”. Pe când am socotit că avem destule cuvinte pe cerul gurii cât să-i răspundem, maica îşi dă deodată baticul pe după ureche şi spune: „Pssst… pe patru bomboane de lapte că trece pe uliţă baba Miliţa lu’ Fumu!”… şi baba Miliţa era cu trup şi duh şi şlapii din picioare.

Pe baba Miliţa o cunoşteai după mers. Era încălţată cu o pereche de şlapi imenşi pentru picioarele ei uscate. I-au rămas mici lui Iva nepotul său, aşa că se respecta ea purtându-i. Talpa aluneca în şlap în aşa fel încât călcâiul ei ajungea undeva la mijlocul şlapului şi cu toate degetele, fără excepţie, plus vreo trei cm din talpă făcea acupunctură gratis. Practic din numărul 36 cât purta la picior, jumătate nu beneficia de luxul unui şlap moale. De mai ţinea mult vara o lua satul la întrebări că fură pământ printre degete subţiind uliţele. Era atâta pământ printre degetele babei Miliţa încât liniştit puteai semăna patru fire de roşii… de o salată sigur ieşea. În rest era o babă mereu blândă pe care am iubit-o cum de altfel le iubesc pe toate babele din sat chiar şi pe baba Leposa lui Bârgojea care atunci când ne prindea mingea ne-o spărgea cu un briceag ce-l avea mereu la ea.

Baba Miliţa a murit anii trecuţi, am aflat de curând. Am rămas mai sărac cu o mamă.  Au îngropat-o cu tot cu şlapi să fie vedetă şi prin Locuinţa Morţilor nu doar în Lescoviţa. „Râde ciob de oală spartă” spune un proverb românesc.

Cristos ne-a dat la fiecare creştin şlapi marca R.E.P (Râvna Evangheliei Păcii) pe măsura fiecăruia. Dar de atâta stat cu tălpile la umbra băncilor penticostale, baptiste, au început să ni se usuce şi nouă şi am început să alunecăm în şlapi ca baba Miliţa şi dintr-o dată ne-am pomenit cu atâta pământ printre degete încât ne-am apucat să construim. Şi construiam şi iar construiam până când Dumnezeu a trimis criza să ne spele pe picioare.

Cel mai mare foc de tabără din univers va fi când Domnul va veni cu bricheta şi va da foc acestui pământ. Va arde tot. Şi locaşurile de cult penticostale, şi cele baptiste şi catedralele lui Becali… tot. Şi mansardele cu chat şi internet unde sunt educaţi copiii… tot.

Cocoţaţi pe stelele cerului, admirând peisajul, vor sta cei ce au visat cerul. Cei mereu liberi printre degete de pământul trecător. Cei mereu treji şi cu garda sus. Cei cu tot piciorul în şlapul R.E.P.

Dani Surducan

(foto din  Stoc)

Categories: Amintiri