Sau ce are el. Cel de lângă mine, din anturajul meu. Am gândit de nenumărate ori mic şi limitată despre un Dumnezeu atât de mare. Îmi făurisem un Dumnezeu de ocazie. De orice ocazie… să fie Dumnezeul portofel, statut social, carieră, prietenie, recunoaştere, etc.
Cerându-I nimicurile lumii acesteia îmi făurisem un dumnezeu nimic când El este totul. Spun dumnezeu nimic pentru că El nu era de fel în viaţa mea. Nu era nimic din El în inima mea. Doar bătăile inimii. Bătăile paşilor Săi. Alergarea Sa după oaia rătăcită. Bătăi ale căror ritmuri deveneau tot mai slabe. Erau atâtea gunoaie în sediul fiinţei mele, în inimă, încât o asediaseră şi îi slăbeau ritmul.
Ceream ieftin… De ce? Pentru că vroiam să plătesc ieftin ba chiar deloc. Ceream pentru acum şi aici. Până când am realizat că nu făceam nimic altceva decât să deranjez cerul şi să limitez puterea lui Dumnezeu de a mi se arăta în toată plinătatea Sa. Şi m-am hotărât să Îl caut pe Dumnezeu. Dar unde? În biserici? În familie? Printre creştini?
Nu! L-am căutat acolo unde Îl lăsasem. Am strigat cu putere şi mi-a răspuns. Ecoul vocii Lui a răsunat din străfundul inimii mele dintre gunoaiele şi mizeriile care Îl acopereau. Căci Dumnezeu este acolo unde Îl las şi unde Îl laşi. Atât am putut să-I spun, “Nu ştiu ce plan ai Tu cu mine, dar dacă este nevoie am să ţi-L schimb. Am să Te caut şi am să mă târăsc după Tine în fiecare clipă a vieţii mele până când mă vei primi.”
“Să mă târăsc”…?
Dintr-o dată parcă nu mai ceream atât de ieftin. Eram dispusă să mă cheltuiesc pentru El. Să ostenesc pentru a căpăta.
M-am certat cu El şi în fiecare zi Îi spuneam să mă binecuvânteze. Să mă binecuvânteze cu un singur lucru, cu prezenţa Sa în inima mea. Aşa îmi contorizam binecuvântările, numărând dacă este El prezent în inima mea.
Ciudată numărătoare, aşa-i? De la portofel, statut, prietenie şi recunoaştere la binecuvântarea cu prezenţa Sa, cam ciudat socotesc… În loc să adun eu scad…? Păi nu înmulţeşte Domnul? Da, El înmulţeşte harul şi îndurarea faţă de mine! Şi faţă de tine!
Scade totul. Păleşte totul. Orice ambiţie, dorinţă şi recunoaştere deşartă. Şi se înalţă o singură recunoaştere (universal valabilă, dar atât de individuală), “Tată, facă-se voia Ta!”.
Doar certându-te cu Dumnezeu şi insistând în a te binecuvânta cu prezenţa Sa clipă de clipă în inima ta vei fi cel mai bogat!
Vei fi plin de El… Şi harul Său îţi este îndeajuns!
Ai oricum cu mult peste ce ai fi meritat. Spune drept stai în picioare astăzi pentru ceea ce eşti tu? Sau pentru ceea ce a îngropat Isus din El în lucrarea Sa de pe pământ culminând cu trupul Său întins pe cruce şi fixat în cuie? Dacă El a mers până la capăt şi a plătit atât de scump, e durere pe care să n-o poată El alina? Nu! Pentru că a trecut pe aici şi ştie ce este durerea. Pentru ce te frămânţi atunci? El a ştiut să tacă, să îndure, să ierte, să rabde de foame, să Se smerească şi să Se jertfească… Şi cu câtă dragoste a făcut-o! Nu eşti singur pe drumul cu El! Du-ţi mântuirea până la capăt! Ceartă-te cu tine şi cu firea ta, mustră-l pe cel rău (te vei întâlni cu el de-a lungul acestui drum, dar lasă-l în spate, devansează-l şi mergi în cadenţă cu Isus) şi “ceartă-te” cu Dumnezeu să locuiască în tine (zi de zi şi clipă de clipă)!
Eu şi cu Iacov ne-am certat şi am plecat îmbogăţiţi şi cu identitatea schimbată. Iacov-Israel şi Adriana-Copilul Său. Ceartă-te cu El dintr-un singur motiv, ai şansa să fii mântuit. Mântuirea o primeşti la capăt de drum, nu la jumătate sau la un pas de Uşa! Un milimetru distanţă de Isus şi eşti tare departe! Te-ai îndepărtat atât cât să se strecoare păcatul şi să-L alungi pe Isus. Este greu? Dar Lui cum i-a fost? Harul Lui îmi este şi îţi este îndeajuns!

Adriana Niţa

Categories: Uncategorized