Papa de la Roma: „Nu exista iad, toate religiile intr-una singura, acceptam orice…”.
Un om care este acolo pentru a descoperi multe „secrete” ale vechii Biserici Catolice este Papa Francisc. Unele dintre convingerile care există în cadrul bisericii sunt acum puse deoparte de către Papa, care a fost recent numit Omul Anului de către Time Magazine. În ultimele revelațiile, Papa Francis a declarat:
„Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am castigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze. Ca povestea lui Adam și Eva, vedem iadul ca o figura de stil. Iadul este doar o metaforă pentru sufletul izolat, care, la fel ca toate sufletele va fi în cele din urmă unit în dragoste cu Dumnezeu.”
Într-un discurs socant care rezoneaza in jurul lumii, Papa Francis a declarat: „Toate religiile sunt adevărate, pentru că ele sunt adevărate în inimile tuturor celor care cred în ele. Ce alt tip de adevăr este acolo? În trecut, biserica a fost dura cu ceea ce considera greșit din punct de vedere moral sau păcătos. Astăzi, nu suntem judecători. Ca un tată iubitor, noi nu condamnăm copiii noștri. Biserica noastra este suficient de mare pentru heterosexuali și homosexuali, pentru cei pro sau contra avortului! Pentru conservatori și liberali, comuniștii sunt bineveniti și chiar sunt uniti cu noi. Noi toti iubim si adoram acelasi Dumnezeu!
Pe parcursul ultimelor șase luni, cardinalii, episcopii catolici și teologii au dezbătut la Vatican, viitorul Bisericii și să redefinească doctrinele si dogmele catolice. Al treilea Sinod de la Vatican II, este cel mai mare și cel mai important, după Sinodul de la Vatican II care a fost încheiat în 1962. Papa Francis a numit noul consiliu „finalizarea Sinodului de la Vatican II.” Al treilea Sinod de la Vatican II a fost încheiat:
„Catolicismul este acum o „religie modernă și rezonabila”, care a suferit schimbări evolutive. Este timpul să renuntam la intoleranta. Trebuie să recunoaștem căadevărul religios evoluează și este in continua schimbare. Adevărul nu este absolut sau sculptat în piatră. Chiar și ateii recunosc divinitatea. Cu acte de dragosteși caritate chiar si ateul il recunoaște pe Dumnezeu și isi salveaza sufletul, devenind un participant activ în răscumpărarea omenirii.”
O declarație din discursul Papei a dus tradiționaliștii într-un acces de confuzie și isterie: „Dumnezeu se schimbă și evoluează ca si noi înșine; Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când raspandim dragoste și bunătate în lume, atingem divinitatea noastra si o recunoastem. Biblia este o carte sfanta foarte frumoasa, dar, ca toate lucrările mari antice, unele pasaje sunt invechite.Unii le arata ca intolerante si critice. Este timpul sa vedem aceste versete ca ulterioare interpolari, spre deosebire de mesajul de iubire și de adevăr care este expus diferit in Scriptură. În conformitate cu noua noastra interpretare, vom începe să hirotonim femei Cardinali, episcopi și preoți. În viitor, sper că vom avea un papă de sex feminin. Ca niciunei femei sa nu i se inchida usile, ele sunt deschise pentru toti oamneni! ” Unii cardinali ai Bisericii catolice s-au aratat contrariati recentelor declaratii ale Papei.
+++++
DISCLAIMER: La Roma a apărut următoarea clarificare despre interviul d emai sus. Pe scurt, el spune că continutul nu reflecta pozitii oficiale sau dogmatice in catolicism, ci a fost doar o discutie personala intre acel ziarist si papa.
About that Pope Francis ‘interview’ where he denied the existence of Hell
ROME, March 24, 2015 (LifeSiteNews.com) — Eugenio Scalfari, the famed atheist, has published a fourth article on a new interview with Pope Francis. Thecontroversial anti-Catholic’s previous ‘interviews’ with Pope Francis were published also on the Vatican’s website and listed as official interviews with the pope.
However, an October 2013 interview created a firestorm after which the Vatican pulled the interview from their site and Scalfari admitted that his writings are reconstructions from memory, as he does not use a recorder or take notes. Thatinterview had Pope Francis saying that the “most serious” evils are “youth unemployment and the loneliness of the old.”
Vatican spokesman Fr. Federico Lombardi said at the time: “One may consider the interview to be reliable in a general sense but not word for word. This is not an official text of the Holy Father.”
The most recent interview, published March 15, is no exception. In it Scalfari has the pope denying hell. The article says: “What happens to that lost soul? Will it be punished? And how? The response of Francis is distinct and clear: there is no punishment, but the annihilation of that soul. All the others will participate in the beatitude of living in the presence of the Father. The souls that are annihilated will not take part in that banquet; with the death of the body their journey is finished.”
The text does not have quotation marks around any of the statements attributed to the Holy Father. Moreover, the Vatican has not published this latest interview on their website.
Fr. Thomas Rosica, English-language assistant to the Holy See Press Office, told LifeSiteNews, “All official, final texts of the Holy Father are found on the Vatican website,” and since they were never published by the Holy See Press Office they “should not be considered official texts.” They were, said Fr. Rosica, “private discussions that took place and were never recorded by the journalist.”
“Mr. Scalfari reconstructed the interviews from memory,” Father Rosica added.
Categories: Articole de interes general
Multumesc mult ! 🙂
Bineinteles ca-l poti prelua.
Laudat sa fie Isus !
Pot prelua acest articol postat pe blogul dvs. ?
Lauda Domnului in veci !
Dragă Gabriel
Sunt consternat de poziția ta! Este caracteristică unui ,,evoluționist“ al religiei. Un antropologist ateu te-ar felicita. Atitudinea ta este a unuia care crede că oamenii au creat un Dumnezeu ,,după chipul și asemănarea lor“ și acesta a evoluat odată cu dezvoltarea societății umane. Avem deci de a face cu o formă de politeism sau cu un dumnezeu cu mai multe fețe. Dacă Biblia ar fi doar produsul autorilor umani prin care ne-a fost transmită, teoria ta ar putea fi luată în seamă. Este însă poziția unui ateu care respinge ,,inspirația“ divină. Biblia se autoproclamă ca etrnă: ,,Cuvântul Tău rămâne în veci“ …. ,,N-am venit să stric, ci să împlinesc“, întreg psalmul 119, etc. Te rog frumos să-ți reviziuești convingerile. În caz că rămâi la poziția de azi, te rog să nu mai scrii pe acest blog, pentru că, oricum, vei fi trimis direct la coș. Cine nu crede în inspirația Bibliei nu are nici o bază pentru salvarea sufletului, pentru că și versetele de care se agață pot fi … ,,greșite“.
Draga SD.com
Admir și poziția și politețea ta! Există multă vorbărie care nu duce la nimic. Bineînțeles că Dumnezeu nu s-a răzgândit în Noul Testament. O asemenea poziție i-a făcut pe critici germani ai Bibliei să spună că există doi dumnezei, unul al VT și altul al NT. Citeam ieri apărarea lui Pavel în fața tribunalului lui Felix (F.A. 24). Ei nu se prezintă ca întemeietorul unei religii noi, ci continuatorul strvechiii religii a părinților (patriarhilor). Avocatul angajat de Marele Preot l-ar fi vrut identificat ca ,,mai marele partidei Nazarinenilor“, adică un tâmpit și un eretic (,,a ieșit vreodată ceva bun din Nazaret“ ?). Nu numai Biblia, dar și bunul simț al creației se ridică împotriva homosexualității. Numai heteroxesualitatea continuă rasa umană. ceilalți trebuie să facă artificii ca să se perpetueze. Așa cev anu există la nici o altă făptură creată !!!
În ce privește textele din Levitic, ele sunt suplimentate cu tragedia din finalul cărții Judecători, unde aproape o seminție întreagă a fost nimicită din cauza acesui păcat! Ca întotdeauna, Biblia are suficientă lumină doar pentru cei ce vor să cunoască adevărul lui Dumnezeu. Ceilalți iubesc, oricum, mai mult întunerecul.
Ma rog, parerea va apartine. Eu stiu una si buna: Dumnezeu e acelasi… ieri, azi si in veci si nu are un caracter schimbabil si influentabil ca al nostru, al oamenilor. Daca El a condamnat pacatul in trecut de ce l-ar tolera acum? Doar pentru ca niste formatori de opinie au lansat un trend, nu inseamna ca trebuie sa ma confformez ca altfel sunt depasit sau nu traiesc in prezent. Noi, oamenii, privim realitatea din mai multe puncte de vedere… fiecare cu al lui; insa uitam sau, mai grav, nu ne intereseaza punctul de vedere al lui Dumnezeu, cel mai inportant, in calitate de Creator si stapan al intregului univers si al omenirii.
Si ca sa va citez si Noul Testament legat de “gay”, va indemn ca cautati sincer pasajul acesta:
Romani 1:18-32.
Daca nici aici nu exista claritate in pozitia lui Dumnezeu referitoare la acest subiect, inseamna ca e nevoie de multa lumina de partea cealalta a firului, caz in care ma retrag si rog pe Duhul Sfant sa faca o cercetare si o trezire in constient, constiinta si suflet.
@SD.com
Legat de homosexualitate, crestinii citeaza cartea Levitic care cuprinde o serie de reguli si interdictii. Cei care fac apel la aceasta scriere nu traiesc intru totul dupa ce apare acolo, dar ar dori ca altii sa o faca. Si NT face referire la homosexualitate, dar ca o constatare. Aveau sa mai treaca multe secole pana cand sa fie investigata din punct de vedere medical. Acesti oameni nu-si pot schimba orientarea prin post, rugaciune si nici nu pot fi condamnati la o viata de singuratate. Trebuie sa fii in pielea unui dintre ei ca sa poti intelege.
De cand inseamna sheol iad in sensul de loc de chin? Cand Iacov spune ”Plangand, ma voi pogori in locuinta mortilor(sheol) la fiul meu” vrea sa spuna ca se duce in iad? Iacov si Iosif sunt prezentati ca oameni neprihaniti in Biblie, nu ar avea ce sa caute intr-un loc de chin. Cand s-a facut traducerea in greaca, sinonimul ales a fost hades, dar care are o alta conotatie avand in vedere originea greaca. Cat despre pilda lui Isus, dvs luati informatii in general din parabole sau alegorii? Banuiesc ca nu.
Puneti egal intre conditia femeii din urma cu 2000 de ani si prezent? Daca cineva ar face-o probabil ar ramane necasatorit. Va garantez ca nici dvs ca barbat nu ati dori sa traiti intr-o societate ca aceea din timpul lui Pavel, daramite o femeie.
Am mai citit, am mai verificat și iată ce am aflat: Ideile publicate sunt ale papei, dar în calitate de persoană particulră, nu prelat infailibil. Ca să devină dogmă, ideile ar trebui să treacă prin niște conscili ale episopilor, etc. Prezentul papă face valuri, așa cum a anuțat la instalarea sa.
Un singur lucru vreau sa adaug: de la cele mai inalte pozitii dar si mai de jos se propaga acelasi mesaj incomplet: “noi ii acceptam pe toti.” Pana aici nimic mai demn de apreciat. Dar acestor oameni NU li se predica despre iad si rai, despre viata vesnica, despre pocainta si iertare prin unica jertfa a Mantuitorului Christos, NU li se spyne ca sunt pacatosi. Ci ca sunt OK daca au venit la biserica. Da e OK ca au venit, nu e OK daca nu-si schimva viata dupa modelul Domnului Isus.
Si Mantuitorul a stat cu pacatosii si cu vamesii la masa si le-a predicat; surpriza: nu le-a.spus ca sunt OK, ci ca sunt pacatosi si trebuie sa vina la Dumnezeu si traiasca dupa voia Lui.
Aici e diferenta: intre a fi OK si a crede ca faci bine pt ca nu ti se spune ca de fapt esti un nenorocit ce va infunda iadul… si intre a-i accepta ca prezenta dar a le spune ca felul lor de vietuire nu e moral, nu e spiritual si Dumnezeu pedepseste pacatul (Romani 6:23).
Atnci cand afirmi ca nu exista iad si ca Dumnezeu e DOAR iubitor si milos, dar NU si judecator, intri in puternica contradictie cu Dumnezeu care a demonstrat in “n” cazuri ca EL are ultimul cuvant si ca pacatul are consecinte nefaste: moartea si iadul.
Domnule Gabriel, ma bucur ca avem subiect de discutie. Nu e nimic imoral in a accepta pe homosexuali, e imoral sa ii incurajezi in ceea ce fac afirmand contrar Bibliei (Cartea Cartilor, Cuvantul lui Dumnezeu scris pentru noi, oamenii din toate timpurile) ca nu va fi o judecata si nu exista iad (sheol, loc de chin vesnic). Chiar Domnul Isus in pilda cu omul bogat si cu saracul Lazar afirma despre existenta unui asemenea loc cat si despre “plata” ce a primit-o bogatul. Deci… iadul exista. Deci, Dumnezeu pedepseste pacatosul care nu se intoarce la El ci prefera sa traiasca o viata pamanteana fara Divinitate, ba chiar lucrand in contra Ei, in unele cazuri.
Despre femei ca preot sau cardinal sau orice alta forma de conducere in ierarhia Bisericii… citim cu mare atentie.ce spune sfantul apostol Pavel, indemnat de insusi Duhul Sfant:” femeia sa taca in adunare (asa se mai numea biserica in vremea lui). Ei nu-i dau voie sa invete in adunare […]”. Va rog, cititi in 1Timotei 2:12 si apoi Galateni 6:7-8.
In ce priveste meritele celor fara nici o credinta… sunt de apreciat, insa aceasta nu serveste la mantuirea sufletului. In acest sens va rog intoarceti paginile Sfintei Scripturi la: Efeseni 2:8-9 apoi
Romani 11:6.
Sper ca am putut raspunde intrebarilor dvs. chiar prin ceea ce Insusi Dumnezeu afirma, nu eu.
@Vizitiu
Nu se discuta despre un simplu preot sau pastor. Omul asta, papa, se vrea a fi un model de sfintenie si spiritualitate, un simbol. Ori, atunci cand vorbim despre un punct de referinta ca acesta, nu mai putem sa vedem acel model de urmat. Mai ales ca ceea ce el afirma e luat de bun si drept “sfant”, lucru de la care nu trebuie sa te.abati ca-i vai. Dar daca ce spune el contravine cu spusele lui Dumnezeu, atunci eu, credinciosul de rand, ce aleg: sa ascult de un om sau sa ascult de Dumnezeu? Rog cititi pasajul din Faptele Apostolilor cap 4 si 5. Nu sunt lungi, dar vor lamuri un lucru esential.
Imi cer scuze daca a sunat ca o acuzatie, ideea era sa nu ne bizuim prea mult pe propria interpretare pentru ca putem gresi. Fiecare dintre noi ne-am nascut intr-o anumita ”versiune” a crestinismului si daca suntem sinceri vom recunoaste ca am acceptat dogmele respective fara a le trece printr-o cercetare proprie. Pe principiul, daca biserica spune asa, cine sunt eu sa spun altfel.
Ati afirmat ca unii cardinali catolici tin la adevaratele valori morale. Va rog sa imi spuneti ce este imoral in a accepta femei in postura de preoti, a accepta pe homosexuali, a recunoaste meritele celor fara nicio credinta(atei), a afirma ca Dumnezeu nu poate intretine un loc vesnic de chin etc.
Biblia trebuie citita intr-adevar, insa tinand cont de particularitatile stilistice si lingvistice ale fiecarei carti in parte. Altfel, ajungem la interpretari extrem de bizare.
Stimate domnule Gabriel… fara nici o intentie de aroganta, asa cum sunt acuzat, va indemn sa citit cu atentie mare Sfintele Scripturi si, conform celor spuse de Insusi Dumnezeu (Tatal, Fiul si/sau Duhul Sfant), sa analizati singur concluziile ce se vor inchega in mod obiectiv.
Da, nu contest ca in vesnicie, la nunta Mielului ca mireasa, vor fi oameni din orice semintie si neam, care au avut o traire dupa voia Sa, inclusiv din randul catolicilor. Vom fi surprinsi cu cine vom imparati impreuna acolo.
Insa eu vorbeam despre catolicism ca sistem de dogme si ca orientare. Nu am afirmat ca toti sunt trasi la indigo. Chiar ma bucur ca unii cardinali catolici (probabil putinii care mai au coloana vertebrala si tin la adevartele valori morale si crestine) nu au imbratisat deloc noile tendinte ale liderului de la Vatican. Dovada ca mai sunt pe lume si oameni cu mai multa frica de Dumnezeu decat papa, cel putin.
Aveti dreotate in ceea ce afirmati insa pana la momentul in care nu ati inteles expunerea mea de mai sus.
Va doresc multa pace si intelepciune in a urma Calea, Adevarul si Viata… Isus Christos.
@SD.com
Ca nu sunteti de acord cu spusele Papei e una, sa spuneti ca ei, adica catolicii, nu fac parte din adevarata biserica denota o aroganta nejustificata din partea dvs. Reveniti cu picioarele pe pamant, numai Dumnezeu cunoaste locul fiecaruia dintre noi, nu va grabiti sa ii luati locul.
Acest om, de inspiratie demonica, este o lucrare de ratacire pe care Dumnezeu a vestit-o pentru vremurile din urma pe care noi acum le traim.
E parte din planul Sau. Stii ce e interesant?! Catolicismul a fost intotdeauna mai cu coarne decat celelalte denominatii sau culte crestine. De azi inainta eu personal ii numesc anti-crestini/neo-pagani.
Da. Acest om e randuit sa suceasca mintile tuturor celor necredinciosi dandu-le o savoare de credinta, “impacandu-i” cu biserica… catolica. Dar ei nu vor fi niciodata parte.din adevarata Biserica, mireasa aleasa a lui Christos.
Doamne, mai ai mila si mai smereste pe acesti pui de serpi.
Uita-te dar,la iubirea lui Dumnezeu,dar si la asprimea Lui.Se pare insa ca aceasta stafie papala nu mai citeste Biblia(asta daca a citit-o vreodata).Va arde in iad ,acea “metafora “vesnica.
http://www.catholiceducation.org/en/controversy/common-misconceptions/top-ten-myths-about-pope-francis-first-year.html
Oricum este unul dintre cei care distorsioneaza Adevarul lui DUMNEZEU