Am învățat printre moldovenii de aici care sunt cele trei semne ale bătrâneții:

1. Te apleci să ridici ceva de jos și te ia durerea de șale. Te îndrepți și tot de doare și tot așa până ce te obișnuiești cu durerea, nu ca în tinerețe când îți trecea repede.
2. Când vrei să-ți legi pantofii te uiți în jur … să găsești ceva pe care să ridici piciorul sau pe care să te așezi.
3. Vorbești mult și nimeni nu te mai ascultă.

+++++

Badea Gheorghe era responsabilul adunării și trăia peste drum de o familie în care bărbatul venea la adunarea noastră baptistă, dar femeia lui era ortodoxă. Într-o zi, femeia vine să se plângă: ,,Bade Gheorghe, e bărbatul meu pocăit acolo la voi?“
,,Este femeie. Dar ce a făcut?“
,,Mi-a spus să mă usuc ca broasca. Eu nu mai știu ce i-am zis, dar el așa mi-a zis. Cum poate fi el pocăit la voi cu asemenea vorbe?“
,,Las că vin acum să vorbesc eu cu el“ a zis fratele Gheorghe. Și s-a dus.
La găsit pe om atârnat de acoperiș și răsucind paiele din pod pentru vite.
,,Măi Gheorge“, că tot Gheorghe îl chema și pe el. Auzi ce se plânge femeia ta de tine. Zice că i-ai spus să se usuce ca boasca și că ea nu-și mai aduce aminte ce ți-a zis întâi, dar tu nu ești pocăit.“
Bărbatul s-a oprit din muncă, s-a sprijinit pe gura podului, a clipit șmecher din ochi și i-a răspuns: ,,Înainte să mă pocăiesc o băteam de trei ori pe zi. Iar acum o bat o singură dată și ea tăt crede că nu sunt destul de pocăit. Spune și dumneata … o bat doar o dată și ea tăt nu crede …“

Așa se alintau oamenii din sat pe vremurile acelea. Bineînțeles că Gheorghe nu o bătea pe femeia lui după ce s-a pocăit, cum n-o bătuse nici înainte … Iar de blestemat … judecați și dumneavoastră! Ați văzut vreo broască uscată? Omul îi urase femeii lui … de bine.

+++++

Popa din satul nostru, spune Victor Popovici, a fost un om deosebit, repectat de toată lumea. N-a umblat după bani, ca alții, și nici nu i-a avut, dar era foarte prețuit de oameni. Șoca mai ales că era foarte respectuos cu toți. Își ridica pălăria în fața tuturor, chiar și a copiilor de pe stradă. Într-o zi mi-a dat o lecție strașnică pe care n-am uitat-o niciodată.

M-a trimis tata după pâine și lunea nu era deschis decât bufetul satului. Am oprit mașina, am intrat, am cumpărat pâinea și am vrut să plec repede. L-am văzut însă că mă salută cu pălăria în mână și-mi face semn să vin la el. M-a luat deoparte, la loc ferit să nu ne audă și alții. Mi-a zis dojenitor, dar blând. ,,Dragă Victore, ai cumpărat pâine?“
,,Da“, i-am răspuns eu.
,,Eu spun că n-ai făcut bine. Nu se cade să te vadă lumea pe dumneata intrând în bufet. Și au am venit după pâine, dar nu intru acolo. Dau douăzeci de bani la un om și mi-o cumpără el și mi-o aduce aici afară. Bufetul nu este un loc în care se cade să ne vadă oamenii intrând; nici pe mine și nici pe tine. Nu crezi?“

+++++

Când a murit nevasta popii, la sfârșitul serviciului de seară de la adunarea baptistă, eu am spus în gura mare: ,,Mă duc la priveghi.“
,,Dar se ține în Biserica ortodoxă!“ mi-au zis unii. ,,Nu se cade!“
Eram lucrător cu Evanghelia și multe glasuri s-au ridicat să mă oprească. M-a salvat însă păstorul cel bătrân care a ridicat mâna și a spus: ,,Merg și eu cu tine.“
Au tăcut toți. Atunci a ridicat și diaconul mâna și a zis: ,,Merg și eu“. După el a grăit și tatăl meu: ,,Merg și eu cu voi“. Am mers tot Comitetul adunării baptiste.
Când am ajuns, câțiva oameni ieșiseră dincoace de poarta bisericii ortodoxe ca să fumeze o țigare. Era deja noapte, dar preotul a aflat cumva că venim și cu pașii lui micuți, a coborât grăbit treptele de la intrare ca să ne iasă în întâmpinare cu brațele deschise.

Când s-a terminat priveghiul, spre dimineață, după ce am cântat ceva cântări și ne-am rugat cu cei de acolo, am dat să plecăm acasă. Preotul a ieșit după noi și nu contenea să ne mulțumească. Zicea el: ,,Vai ce cinste mi-ați făcut! Nici nu-mi închipuiam o așa atenție ce mi-ați dat-o în dar. N-am să vă uit niciodată“.

A fost o scenă ca între frați creștini și a aflat tot satul. Cei mai mulți s-au bucurat foarte tare, dar nu chiar toți …

Categories: Amintiri