
Potrivit lui Dușa, ulterior se va înființa și un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii.
Ministrul a precizat că România va avea un reprezentant la acest birou și cinci sau șase specialiști militari-consilieri, ce vor fi detașați la Chișinău pentru a oferi sprijin în adaptarea legislației și documentelor militare de planificare și structurare a armatei la standardele NATO și UE.
“Acest birou, unde vor activa specialiști militari din mai multe state, inclusiv din România, va avea menirea de a pregăti integrarea pe standarde NATO și a activității de restructurare a armatei Republicii Moldova în acest sens. Sper ca acest lucru să se întâmple foarte repede. Biroul se va deschide și sper ca în septembrie — octombrie să devină funcțional și că noi vom fi un real sprijin al MApN din Republica Moldova în elaborarea acestor documente. (…) Demersurile pe care le facem sunt de a sprijini drumul euroatlantic al Republicii Moldova. (…) Moldova este un stat partener al NATO și e important să înființăm și un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii, care va avea sediul la Iași”, a declarat ministrul Dușa, potrivit Agerpres.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, s-a întâlnit joi cu omologul său din Republica Moldova, Anatol Șalaru, pe agenda de discuții figurând situația de securitate din zonă ca urmare a crizei din Ucraina, precum și cooperarea bilaterală dintre ministerele Apărării din cele două țări.
(http://www.stiripesurse.ro/nato-isi-deschide-birou-la-chisinau_964735.html)
Categories: Articole de interes general
Leave a comment