Pentru mai multă vizibilitate, preiau aici un dialog cu Andrei Croitoru, care a ridicat o problemă interesantă:

Vă rog comentați această afirmație: „Indiferent cine ești tu, indiferent cât ești de căzut, indiferent cum arăți acuma astăzi … Domnul Isus se uită la tine și spune: CRED ÎN TINE”

Dacă îmi este îngăduit, aș răspunde începând de la un text din Ioan:

,,Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.“ (Ioan 2:24-25).

Expresia citată de tine nu poate fi decât o licență poetică sau o exagerare evanghelistică. Când ne întoarcem la Dumnezeu, noi ne reintegrăm în universul umplut de Dumnezeu. Finalul istoriei este această refacere a unității în Dumnezeu, când El va fi totul și în toți:

,,Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.“

Deci, oamenii nu pot fi buni dacă sunt despărțiți de Dumnezeu (,,nu puteți face nimic“), ci doar umpluți de puterea și prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate crede în altceva decât El însuși, după cum nu poate ,,jura“ pe ceva mai mare decât El (Evrei 6:13).

Am auzit și eu că la plecarea Domnului Isus de pe pământ, Dumnezeu ar fi spus: ,,Las soarta omenirii pe mâna celor doisprezece ucenici“. Întrebat: ,,Și ce vei face dacă ei nu-și fac lucrarea?“, Dumnezeu ar fi răspuns: ,,Altă metodă n-am …“ Sună antropocentric, foarte dezamăgitor și mai ales categoric nebiblic.

Dumnezeu nu poate spune ,,cred în tine“, ci doar ,,cred în ceea ce pot face Eu din tine“.

Categories: Uncategorized