(fam. Drăucean ne-a trimis un link spre un articol care smerește semeția ,,inventatorilor“ umani, simpli copiatori ai lucrării Creatorului. Mulțumim frumos)
CINE LE-A INVENTAT PRIMUL?

„Mă îndoiesc că noi am fi acei inovatori care credem că suntem‚ a spus un biolog; noi nu suntem decât imitatori. Adesea inventatorii nu fac decât să copieze ceea ce plantele şi animalele fac deja de mii de ani. Ideea de a copia creaturi vii e atât de răspândită, încât a primit şi un nume: bionica. Aproape toate procedeele tehnologice au fost inaugurate şi utilizate spre folosul lor de organismele vii‚ înainte ca spiritul uman să le pătrundă tehnica şi să le stăpânească”. Acest om de ştiinţă adaugă: „În numeroase domenii‚ tehnologia umană a rămas mult în urmă faţă de natură.”
În timp ce reflectăm asupra facultăţilor complexe ale creaturilor vii‚ pe care omul este tentat să le copieze‚ este oare logic să credem că acestea au apărut din întâmplare‚ nu numai o singură dată‚ ci de mai multe ori, şi anume la creaturi care nu sunt deloc înrudite? Nu sunt oare aceste creaturi modele ale unei complexe organizări care‚ după cum demonstrează faptele‚ nu pot fi produse decât de către un proiectant extraordinar? Putem oare crede că simpla întâmplare ar fi putut crea aceste mecanisme pe care nu le pot copia decât nişte oameni foarte capabili? Să păstrăm în minte aceste întrebări, în timp ce examinăm următoarele exemple:
Aerul condiţionat – Tehnologia modernă a permis împrospătarea aerului în numeroase locuinţe. Dar termitele fac acest lucru de multă vreme. Cuibul lor este situat în centrul unui muşuroi uriaş. Aerul cald se ridică printr-o reţea de canale aproape de suprafaţa exterioară şi aerul viciat iese prin pereţii poroşi şi invers‚ aerul rece pătrunde şi coboară într-o cavitate pentru aer situată la baza muşuroiului‚ de unde‚ apoi‚ circulă prin cuib. Ba mai mult‚ unele muşuroaie au la bază nişte orificii prin care pătrunde aerul. Pe timp călduros‚ apa subterană se evaporă împrospătând aerul cuibului. Cum şi-au putut oare coordona eforturile milioane de lucrători orbi pentru a clădi un edificiu atât de ingenios? Lewis Thomas‚ biolog‚ răspunde: „Simplul fapt că se manifestă ceea ce pare a fi o inteligenţă colectivă este un mister.“
Aeroplanul – Linia aripilor la avioane a fost îmbunătăţită în decursul anilor datorită studierii aripilor păsărilor. Curbura acestora creează portanţa necesară pentru a contrabalansa forţa gravitaţională. Dar dacă înclinaţia aripilor este excesivă‚ apare pericolul pierderii acesteia. Pentru a evita pierderea portanţei‚ păsările dispun de o serie de
Categories: Articole de interes general
Leave a comment