Vizita fratelui Pitt Popovici la Los Angeles mi-a prilejuit reamintirea a două secrete.

La un moment dat, în predica de la Bethel, fratele Pitt a vrut să spună ceva despre mine și părea că a uitat cum mă cheamă. După o ezitare mi-a spus, spre mirarea celor prezenți ,,Dănilă“. Am zâmbit. Împreună cu mine au zâmbit și cei care își mai aduceau aminte încă de fratele Simion Cure … El obișnuia să-mi zică așa.

Am moștenit de la mama mea pacostea de a avea mai multe variante pentru apelativul familiar celor din jurul meu. Mama s-a născut Loeb Carolina (sau Brownstein, după celălalt bunic). Vecinii din București, neobișnuiți cu nume occidentale, i-au spus repede ,,Lina“, de unde alți vecini au bănuit că numele ei ar fi fost Elena sau Lenuța Brânzei. Prietenii și rudele dintre evrei i-au spus deci ,,Uți“, un fel de alintare familiară în limba vorbită de ei în București. Așa o strigau mai toți prietenii mei din mahalaua de la marginea Bucureștiului, ,,tanti Uți“.

Eu am fost numit în certificatul de naștere Daniel Brânzei, dar fiind mezinul familiei, ai mei mi-au spus ,,Dănuț“. Mai toți colegii păstori ai tatălui meu mi-au spus așa, Vasile Taloș, Iosif Serac, Ștefănuți Iosif, etc. Ultimul care mi-a spus ,,Dănuț“ a fost cel mai bun prieten al tatălui meu, Geabou Pascu. Dânsul mă mai surprindea, la câțiva ani după moartea părinților mei, spunându-mi așa cum numai ,,ai mei“ obișnuiau să-mi spună.

Pentru o vreme, în nostalgia fetiței pe care n-o avuseseră, părinții mi-au spus, cam între vârsta de 3 și 7 ani, … Eugenia. Am redevenit ,,Dănuț“ în anii de școală, iar la Liceu și la Seminar, Bunian Cocar și majoritatea colegilor mi-au spus ,,Dan“. ,,Frate Dan“ îmi spune și acum Belciu Busuioc atunci când mă cheamă la telefon din Australia. Așa mi-a spus și fratele Pitt, până ce nu s-a lăsat influențat de … ,,tata Cure“.

Fratele Simion m-a așteptat la aeroport în Detroit, când am ajuns prima dată în America. Ne cunoșteam din România și mă bucuram că mă ,,înfiase“ alături de Mircea, fiul său, să-i fiu și eu unul din cei mulți, băieți și fete, care-i spunea lui, ,,tata Cure“, iar sorei Ana, ,,mama Cure“. Nu știu cum și nu știu de ce, într-o zi când a devenit mai afectuos și a vrut să mă alinte, șăgalnicul ,,tata Cure“ mi-a zis ,,măi Dănilă, măi“ și așa am rămas pentru dânsul.

V-am mai spus că într-un miez de noapte, când îl duceam spre casă după o ședință de Comitet nereușită, când toți cei prezenți n-am reușit să aducem la împăcare doi oameni certați în familie, dânsul a oftat așezat pe scaunul din dreapta șoferului și mi-a zis: ,,De, Danilă, Dănilă … sfaturi poți da, dar minte, nu!“

Cei din biserica Bethel m-au luat însă drept ,,Daniel“ și așa am rămas pentru mai toți cei ce mă cunosc din America și de aiurea. Acum, când fratele Pitt, căutând prin amintiri a scos la iveală felul în care-mi zicea ,,tata Cure“, ceilalți s-au mirat, surprinși, dar pe mine m-a prins dintr-o dată … melancolia. ,,Măi, Dănilă …“

+++++

Duminică seara, la Betania, așezat între Liviu Țiplea și mine pe prima bancă, fratele Pitt era tare obosit. După predica de dimineața nu putuse să se odihnească pentru că-l luaseră la masă un grup din familiile care-l iubeau în mod special și petrecuse timpul vorbind cu ei. S-a aplecat spre amândoi și ne-a spus: ,,Să nu vă supărați că eu am să stau așezat și când adunarea se scoală la cântări sau la rugăciune. Mă doare tare șoldul stâng …“   Nici o problemă am zis noi, iar Liviu s-a oferit să-i pună un scaun și la amvon, să se așeze dacă simte că nu poate sta în picioare.

,,Nu-i nevoie! … Să vă spun o taină, ne-a șoptit dânsul, oricât de tare mă doare când stau așa, când mă ridic să predic nu mă mai doare nimic! Este un har de la Domnul.“

Mi l-am amintit dintr-o dată pe fratele Richard Wurmbrand. Și dânsul tot așa, oricât de obosit și slăbit s-ar fi simțit înainte de predică, când deschidea gura și începea să vorbească, ochii i se aprindeau de o tainică lumină, iar glasul îi devenea puternic și învăluitor …. Totul dura exact cât dura predica. Apoi, ca la o comandă sau ca și cum becul s-ar fi stins, fratele Richard cădea în neputințele lui și de-abia își mai șoptea cuvintele. Și fratele Pitt și fratele Richard cunoașteau deci aceeași ,,taină“, taina darului și a slujirii, dincolo de puterile firii, prin puterea nesecată a Duhului Sfânt.

Categories: Amintiri