Prin 1987, mergeam cu un șofer profesionist experimentat dinspre București spre Arad și, la o punte de trecere peste un râu, unul a ,,triplat“. Eu am închis ochii înspăimântat, dar … nu s-a întâmplat nimic. Într-un nor de praf, șoferul, membru al comitetului bisericii din Basarab, București, a tras pe dreapta, și n-a zis nimic, nu s-a enervat, ci doar a luat câteva clipe de liniștire personală. Cât despre ,,vinovatul“ care a dispărut în trombă? Fratele a spus doar atât: ,,Te iert, tataie, că am făcut și eu dintr-astea.“

Așa și cu noi doi. Dacă n-am greși n-am învăța ce este iertarea.
Iar eu le-am dat ocazia la foarte mulți … să mă ierte.

Categories: Amintiri