Christos, Paștele noastre ?

,, … căci Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit“ (1 Cor. 5:7).

În zile de dinaintea praznicului Paștelor, mii de evrei își părăseau casele, satele, orașele, pentru a se sui la Ierusalim. Era una din cele trei sărbători ,,cu pelerinaj“, când toți evreii aveau datoria să fie acolo. Probabil că cei din Zabulon sau Decapole plecau încă de marți sau miercuri, pentru că drumul era greu și calea era lungă. Dincolo de oboseala procesiunii era însă anticipația voioasă a sărbătorii. Paștele erau un fel de sărbătoare națională când se sărbătorea eliberarea (un fel de 23 August de-al lor).

Nebăgat în seamă, neînsemnat și neimportant pentru ceilalți, Isus din Nazaret urca și El împreună cu grupul ucenicilor. Dacă ucenicii erau cuprinși de verva generală, Isus era mai trist ca deobicei, mai închis în Sine însuși. Toți ceilalți mergeau ,,la Paște“. El ,,era Paștele“. Mii de sărbători de până atunci și zeci de mii de miei nevinovați ținuseră trează în mintea evreilor eliberarea. Iar El venise acum să o realizeze.

Cu cât se apropiau de Ierusalim, cu atâta se întărește sentimentul general că acest Isus va deranja iar marele praznic. Cu fiecare zi din săptămâna mare, cu fircare înfruntare între Isus și mai marii religioși ai națiunii, toți au avut senzația că va fi ,,tuburare“ și că Nazarineanul poartă toată vina, punând în pericol nu numai sărbătoarea lor națională, dar chiar și soarta întregii națiuni.

Paradoxal și tragic de ironic, cei din Ierusalimul de atunci, ca să se bucure, au trebuit să facă ceva ca să scape de El (motivul profetic real al sărbătorii). După ce L-au prins, după ce L-au judecat, după ce L-au bătut bine, L-au omorât și i-au aruncat cadavrul la repezeală într-un mormânt aflat din întâmplare la dispoziție.  Apoi, după ce L-au eliminat, după ce L-au dat la o parte din cale, s-au dus să se așeze pe familii în jurul meselor și să prăznuiască veseli … Paștele.

Nu-i așa că nu s-au schimbat prea mult lucrurile în cele două mii de ani scurși de atunci? Ca și evreii din Ierusalim, ne pregătim de praznic, facem cozonaci și ouă roșii, drobul de miel este pregătit și musafirii sunt deja invitați să vină la masă. Unde-i însă Domnul Isus în toate acestea? Ca și în vechime, iubim sărbătoarea, dar îl disprețuim pe sărbătorit! Prezența lui Isus este motivul Paștelor, dar Îl rugâm să stea deoparte, să nu ne strice veselia.

Oare la fel va fi și la tine acasă anul acesta?



Categories: Uncategorized

4 replies

  1. Fratele meu, nu mi-ai înțeles întrebarea. Paștele nu cădeau în aceiași zi a săptămânii. Dacă, să zicem, cădeau miercuri, închinătorii ce voiau să se curățească trebuiau să vină cu câteva zile mai devreme, să zicem duminică, pentru a se curăți. Afirmația că plecau de marți sau miercuri implică ideea că Paștele erau în weekend, ceea ce nu era întotdeuna cazul. În anul în care a fost sacrificat Domnul Isus Paștele a căzut întâmplător în weekend. Pentru acel an în particular s-ar putea face observația că unii veneau de marți sau miercuri, nicideum la modul general.

  2. Frate Leon
    Ești cam abrupt, ca să nu zic altfel … Întrebarea merită totuși un răspuns. Citește Ioan 11:55 și vezi ce trebuiau să facă evreii la Ierusalim înainte de Paște. Deh, nu toți suntem tăiați împrejur.

  3. Cum adică plecau de marți sau miercuri? Ce, Paștele evreilor era duminica?

  4. dupa “Iar El venise acum să o realizeze.”, la mine in document am adaugat “Şi El era Mielul lui Dumnezeu, care urma să ridice păcatul…”

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.