Sandu Albeanu – o viața de patriarh

By barzilaiendan on February 28, 2015 • ( 2 )

Sâmbăta aceasta am fost invitat de familia Albeanu la o înmormântare. Mă leagă de această familie relațiile stabilite de-a lungul anilor cu unii dintre ei, mai ales cu Virginia (Albeanu) Brașov și cu David Albeanu.

Pe sora Brașov, cum îi spune acum toată lumea, o cunoașteți probabil din râvna cu care s-a dăruit în lucrarea de multiplicare și răspândire a predicilor, studiilor și meditațiilor.

Pe David nu-l cunosc în România cei mari, de sus, dar îl cunosc o mulțime de necăjiți, săraci și orfani peste care și-a lăsat ca binecuvântare dărnicia lui exemplară.

Am fost mulți și totuși puțini la înmormântare. Pentru aceia care ar fi vrut, dar n-au putut fi aici, dar și pentru cei ce nu l-ați cnoscut, dar ați fi avut ce învăța de la fratele Albeanu, iată o poză și un scurt rezumat al vieții. A fost o viață de patriarh, nu numai prin mulțimea copiilor, nepoților și strănepoților, ci și prin noianul de ani, doar cu doi mai puțin decât un secol.

+++ — +++

Tataia Sandu Albeanu s-a născut al 2-lea copil într-o familie cu 4 copii.

Tatăl – Frăţilă era administrator pe moşia din împrejurimile satului Micşuneşti – comuna Fierbinţi în judetul Ilfov- Romania.

Mama, Iordana, foarte religiosă în religia “moştenită” Ortodoxă. Foarte preocupată să facă pomeni; “capete” pentru cei morţi din familia sa, care să-i ducă în cer. Copil fiind, Sandu, se ruga lui Dumnezeu să moară el mai întâi, căci numai mama lui avea milă şi grijă să-i fie bine în veşnicie.

Dar în 1930, primăvara, într-o lună, cei 4 copii au rămas fără amândoi parinţii. Tatăl a murit într-un accident în legătură cu serviciul dumnealui. Mama zdrobită sub povara durerii, a făcut rapid un cancer de piept şi a murit şi dânsa imediat, într-o lună după tata, chiar în căruța care o aducea dela spitalul Colentina pe drum spre casă.

Fratele Niculaie avea 19 ani; Sandu 13 ani, Ion, fratele mai mic, 9 ani și singura fată, Neguţa, 5 ani.

Sandu a avut o suferinţă la ochi de la vârsta fragedă. În 1919, când avea doar 2 ani și s-a terminat primul Război Mondial, veneau acasă tinerii de pe front. Aşa se face că a venit la părinţii lui acasă un unchi care a sărutat pruncul pe pleoape. Dar tânărul veteran avea o boală contagioasă, și copilul Sandu a căpătat o suferinţă la ochi pentru tot restul vieţii.

Apoi Sandu, la vârsta de 13 ani, a fost dus de fratele cel mare la Bucureşti ca să lucreze ce poate şi să se “descurce”. Aşa se face că adolescent fiind Sandu, a lucrat când la un loc de muncă, când la altul şi, pe la 16 ani se afla pe strada Smârdan într-un centru comercial în Bucureşti ca “băiat de prăvălie” la un magazin numit Petromax. A intrat în legătură cu alţi tineri din magazinele vecine.

Aici a întâlnit pe un frate credincios Alexandru Mihai, care i-a spus despre Domnul Isus, despre jertfa Sa mântuitoare. La început Sandu l-a respins. Îi era teamă să nu se “rătăcească” de la ce a moştenit, şi spunea răspicat: “De Biserică, de popă si de icoană eu nu mă las.”

Afară începuse să fie vremea mai caldă. Tânărul acesta şi altul, Cristea Stan, lucrau la un chioşc de “Răcoritoare”. Propietarul le spunea că totul era de vînzare şi nu le dădea voie să dea apa gratis. Cu riscul că puteau pierde serviciul tinerii aceştia îi dădeau totuşi lui Sandu câte un pahar cu apă rece şi-i spuneau câte ceva despre Apa Vieții, care este Domnul Isus. A primit cadou de la fr. Alexandru Mihai un Nou Testament deosebit. Sandu l-a acceptat cu plăcere şi a început să-l citească interesat. Când a ajuns cu cititul la Ioan 18, unde la judecată, Domnului Isus I s-a dat o palmă, tinerelul Sandu a început să plângă de mila Domnului Isus.

A început să frecventeze la îndemnul prietenilor lui credincioşi întâlniri ale creştinilor. Intrase în legătură şi cu câţiva adventiști. Fusese acolo de vreo două ori, şi se credea adventist. Tinerii credincioşi de vârsta lui l-au invitat şi pe la fraţi acasă. Aşa se face că prin Martie 1933 vizita când şi când familia Ion Enache. Acolo a înţeles că el este păcătos, şi că Domnul Isus este Mântuitorul, şi că el, Sandu, nu are altă soluţie, decât să-L accepte pe Domnul Isus în inima lui. Era 28 Martie 1933 când, fiind în vizită la familia Ion Enache a îngenunchiat şi a mărturisit Domnului că este păcătos şi a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.

De acum, fiind credincios, s-a alăturat de un frate, Florică “Zidarul”. Lucra cu dânsul la construcţii de case. Îşi luase o bicicletă şi făcea naveta săptămânal în comunele de lângă Bucureşti, unde găsise de lucru.

În Bucureşti, mergea regulat la adunare Duminica, şi lua tractate şi broşuri creştine pe care le dădea prin comunele în care lucra.

Seara, după ce terminau cu lucrul, făceau adunări de casă, şi vesteau pe Domnul Isus. Chiar şi singur, prin Bucureşti, în zonele mai populate, împărţea tractate creştine. Aşa se face, că a fost arestat şi trimis la Jandarmeria Principală (Police Station) din Bucureşti. Acolo s-a îmbărbătat mai mult, căpătând mai mult curaj. A stat puţin timp arestat.

Apoi s-a angajat la un atelier de tâmplarie timp de patru ani, unde a terminat calificarea şi a ieşit tâmplar profesional. Avea ca meşteri pe fratele Simeon Boboia şi pe fratele Tănase. In perioada aceasta, a crescut în Har şi în cunoaşterea Domnului Hristos. După ce a luat carnet de tâmplar s-a angajat la Palatul Telefoanelor, ca tâmplar. Pentru o vreme atelierul era în cartierul Rahova. Acolo a aflat că este o familie care nu aveau copii, şi ar fi dorit să ofere chirie. Sandu s-a mutat acolo, gazdele s-au ataşat mult de el, şi aşa se face că l-au şi înfiat. Aşa a luat numele de familie, Albeanu, la vârsta de 19 ani.

Situaţia în România era foarte grea. Era o dictatură Fascistă (Garda de Fier). Credincioşii nu aveau libertatea de închinare. Sălile de adunare erau închise. Intr-o vreme Autoritățile au folosit Sala Mare de adunare din Cotroceni, Carol Davila nr.48, ca depozit de efecte militare. Începuse cel de al-2-lea Război Mondial. Dânsul avut o vedere slabă. Aşa se face că în timpul celui de a 2-lea Război Mondial nu a putut să fie militar activ.

Sandu a fost mobilizat pe loc în Bucureşti din pricina invalidităţii cu ochii şi pentru că lucra la Poştă şi Telefoane, a fost însărcinat să ducă telegramele în Bucuresti la oameni de la cei care erau pe front în special. Era o misiune foarte periculoasă, Bucureştiul era frecvent bombardat.

In perioada aceasta fratele Sandu avea un mentor spiritual, pe fratele Alexandru Grecu. Fratele acesta locuia în acelaşi cartier cu Sandu, cunoştea bine situaţia lui şi pe părinţii lui adoptivi. Pe de altă parte, fratele Grecu petrecuse mult timp în Ardeal, de unde era de fel, si cunoştea de aproape pe tânăra Paraschiva din Viştea de Sus, judeţul Făgăraş. Împreună cu soţia dumnealui, se rugase pentru cei doi tineri, şi au înţeles că ei ar fi potrivit să se căsătorească. Aşa se face că în anul 1943 s-au căsătorit.

Paraschiva fusese o tânără creştină foarte activă în comunitatea din Ardeal. Fraţii erau urmăriţi peste tot, dar în Viştea de Sus în mod special, aşa se face că au fost arestaţi şi trimişi la Curtea Marţială, la un Tribunal Militar în Craiova. Acolo sora Paraschiva, cea care urma să îi fie soţie a dat o frumoasă mărturie la Curtea Marţială, la tribunal unde i-au chemat să îi oblige să se lepede de Domnul Isus. Dar Domnul Dumnezeu a lucrat în chip minunat şi i-a scăpat fără compromisuri. Toți frații, şi de asemenea şi sora Paraschiva, au fost eliberaţi.

Acum, imediat după acea situaţie, când tinerii s-au căsătorit la organele de Stat s-au hotărât să viziteze împreună familia şi pe fraţii din Viştea de Sus. Liderii din Adunarea din Viştea de Sus, au fost arestați din nou, şi trimişi la o Fermă Penitenciar lângă oraşul Braşov. Soţii Albeanu, s-au hotărât să viziteze pe aceşti fraţi, şi să le aducă haine de schimb. Propietarul Fermei era de origine sas–German, care avea contract cu armata Română, ca toate produsele agro-alimentare de la Fermă să fie vândute armatei Române. El refuza ca armata să-i trimită soldaţi la lucru pe pământul Fermei. Nu accepta decât plugari creştini arestaţi pentru Credinţă. Doar la poarta Fermei era o pază militară.

Fraţii lucrau cinstit, ca pentru Domnul, nu erau escortaţi. După serviciu, li se permitea să facă adunări creştine în interiorul Fermei. Fraţii arestaţi se bucurau de mai multă libertate religioasă acolo decât cei de afară. Aşa se face că cei ce puteau,veneau la Ferma Penitenciar şi acolo aveau adunări creştine. Într-o astfel de adunare a avut loc și căsătoria creștină a tinerilor Sandu şi Paraschiva Albeanu, adica nunta religioasa. Poliţia nu avea acces în interiorul Fermei.

Din căsătoria lor au rezultat 8 copii: Virginia, Cornelia, Angela, Cornel, Rodica, David, Ligia, şi Silvia. Doi copii au murit, Cornel şi Rodica. De asemenea, sunt acum, 18 nepoţi şi 21 strănepoţi.

În cei 82 de ani de credință, tataie Sandu Albeanu a umblat cu Dumnezeu la superlativ, ca un patriarh având o impecabilă integritate spirituală, morală, financiar-materială. A fost un exemplu pentru noi toţi de credincioşie până și în cele mai mici lucruri. Pe lângă acestea a fost plin de dragoste de fraţi, pe care îi îmbrăţişa şi îi săruta ori de câte ori îi întâlnea la adunare, sau în alte locuri. A iubit părtăşia frăţească şi casa dânsului a fost totdeauna plină de fraţi la rugăciune şi studierea Cuvântului.

In fiecare an, de Crăciun, veneau fraţii din Viştea de Sus şi Sâmbăta de Sus la adunarea generală de la Crăciun şi dormeau pe jos pe nişte saltele şi preşuri, şi mamaie Albeanu îi hrănea şi îngrijea bine ca să îi tragă inima să vină şi anul viitor. Tataie Albeanu a iubit pe fraţi şi pe surori, dar ardea în dânsul dorinţa ca să-i vadă mântuiţi şi pe fraţii dânsului. Prin Harul Lui, toţi s-au întors la Dumnezeu şi au plecat înaintea dânsului în Cer la Domnul. In mod special s-a rugat mult pentru copiii dânsului şi cea mai mare dorinţă a fost să îi ştie la adăpostul Jertfei Domnului Isus, adică mântuiţi. Adesea îi întreba pe nepoţi : ”Cunoşti tu pe Domnul Isus? Te-ai întâlnit vreodată cu El ? Eşti sigur că vei merge în cer?”

Şi noi toţi, urmaşii dumnealui, recunoaştem că suntem beneficiarii Harului Său adus în viaţa noastră prin părinții şi bunicii noştri, şi mărturia lor. Ne amintim cum muncea din zori până noaptea târziu ca să-şi întreţină familia numeroasă, şi să poată ajuta şi pe alţii.

Era un iubitor de muzică creştină, şi a învăţat singur să cânte la diferite instrumente muzicale. Se scula dimineaţa în zori, şi nu pleca la lucru până nu citea cu glas tare un text din Scriptură şi deseori cânta un cântec creştin cu gura şi la mandolină. După amiezile şi Duminicile ne delecta cu multe cântari cântate la mandolină.

A fost printre primii care a avut un casetofon cu benzi pe care erau înregistrate cântarile fr.Niculiţă Moldoveanu cu care a avut şi ocazia să se întâlnească în timpul vieţii.

A emigrat în America şi a sosit în Los Angeles pe 11 Februarie 1980, şi exact după 35 de ani în aceeași zi a emigrat în Locaşurile Cereşti de fapt unde avea şi Cetăţenie câştigată prin Sângele Domnului Isus.

In America, tataie Albeanu a continuat să slujească Domnului de data aceasta cu mult mai multi frați. Adesea mergea la orele de rugăciune pe grupuri unde erau fraţi din multe biserici, şi tot adesea frecventa ori de câte ori putea Adunările din str. Belflower, strada Alondra, unde era pastor fr.Pit Popovici, pentru care a avut un deosebit respect și admiraţie. Dânsul mergea cu autobuzul, căci nu conducea.

De asemenea a fost mulţi ani în părtăşie Sâmbăta după amiază în diferite case mai spaţioase cu multi fraţi ca: Tonoiu, Băbuţ, Moţ, Şmilovici, Ouatu, sora Alexandru, văduva cu copii şi noi copiii cu nepoții dansului.

Cu unii dintre fraţi a fost pentru o vreme chiar vecin de apartament, ca de ex fr. Tonoiu sau Băbuţ.

Fără plictiseală şi neobosiţi, părinţii noştri vizitau pe copii şi se bucurau de nepoţi, şi adesea când mai mulţi nepoţi din familia Braşov veneau cu toţii la dânşii într-un apartament mic şi erau neastâmpăraţi o îmbărbăta pe mamaie Albeanu zicând: ,,Paraschivo măicuţă, dacă nu ai avut o bucurie când au venit, o să ai o mai mare bucurie când au să plece.” Sigur că aceste vorbe erau spuse cu dragostea unui părinte care nu ne-a ofensat niciodată, copiii fiind mici şi năzdrăvani nu aveau unde să se joace într-un spaţiu limitat.

Autobuzul era mijlocul dânşilor de transport, mamaie Albeanu ştia pe dinafară mersul lor, şi chiar legăturile cu alte autobuze, chiar dacă nu ştia limba Engleză. Avea un simţ foarte bun de orientare după poziţia soarelui, sau punctele cardinale învăţate în ţară, în copilărie pe care noi nu le pricepeam. In California transportul în comun fiind mai rar, totuşi se deplasau şi se descurcau. Până au fost foarte bătrâni nu au apelat la copii să fie transportaţi, deşi copiii se ofereau şi îi vizitau ducându-i la cumpărături.

A fost un membru activ în adunările pe care le frecventa regulat, deşi nu a vorbit niciodată de la amvon, s-a rugat şi a citit din Cuvântul Scripturii de care era nelipsit şi cânta vocal cu mult foc împreună cu fraţii. Ba mai mult împreună cu mamaie Albeanu, au citit toate cărţile creştine care le-au căzut în mâini și nu au fost puține.

Învăţase singur să cânte şi la pian şi la keyboard, şi ne delecta când îi vizitam, sau ne vizita făcând pe nepoţi geloşi de talentul dânsului, dar şi de râvna şi dragostea de a sluji Domnului prin cântări de slavă, adorare şi mulţumire, cu predilecţie iubea cântările fratelui Niculiţă Moldoveanu.

Nu uităm să menţionăm că la 87 de ani a primit încredinţarea să asculte de Domnul şi să se boteze. Dorinţa i s-a împlinit chiar în bazinul încălzit din casa celui de al doilea nepot al dânsului, Daniel Brasov, unde 2 nepoţi studenţi la teologie, Narcis care era și păstor la o adunare spaniolă fiind prof de Spaniola la liceu şi Ovidiu Curca încă student la Biola la Teologie, l-au botezat într-un bazin încălzit, împreună cu alte 2 nepoate şi verişoare care tocmai se predaseră Domnului şi ele: Loren Brasov, fiica lui Daniel Brasov și Michaela Brasov, soția lui Emanuel. Toată familia noastră a fost prezentă cu mic cu mare, plus şi rudele necredincioase care au mai avut ocazia încă odata, să asculte mărturia dânsului, tradusă în limba engleză, şi a celor două nepoate. Au fost îmbrăcaţi în haine albe, special pentru botez şi a fost un prilej de mare bucurie pentru toată familia.

Anii petrecuţi în America au fost ani in care au avut multe binecuvîntări prin sosirea pe lume a multor nepoţi şi strănepoţi, participând la toate nunţile copiilor şi nepoţilor, care nu au fost puţine. De asemenea mai avea o peocupare în răspândirea Cuvântului prin tractate pe care le multiplica personal la xerox, bineînţeles în limba Română, pentru mulţi necredincioşi cu care se întâlnea în magazine, sau ferme de vegetale unde veneau mulţi români.

Râvna de a mărturisi pe Domnul Isus la suflete l-a ţinut totdeauna alert şi vioi, şi nu l-a părăsit niciodată şi era preocupat de activitatea misionarilor pe care-i sprijinea din mica dânsului pensie, a avut pe inimă şi orfanii fratelui Traian Chilău, lucrarea cu cortul a fratelui Nelu Istrate şi lucrarea misionară a fr. Narcis Dragomir.

In ultimii trei ani de viaţă a fost tot mai slăbit, dar a fost alert până la plecare şi se bucura mult când era vizitat de fraţi pe care îi recunoştea. Mai ales se bucura însă de vizita copiilor şi nepoţilor dânsului.

A avut privilegiul şi bucuria de a fi vizitat de cuscrul si prietenul dumnealui Ionel Iorga căci dânsul, tataie devenise nedeplasabil. A ascultat continu Noul Testament pe casete și CD–uri şi deasemenea cântări ale fr. Niculiţă Moldoveanu. Şi deşi nu mai avea glas, mişca din buze cântările dovedind că participa împreună cu noi. Chiar când nu mai putea vorbi, ne arăta că e fericit auzind Scriptura şi cântările. Iar la rugăciunile rostite de familie, şi în special de sora Lenuţa Munteanu, care a ajutat la îngrijirea pentru amândoi părinţii cu mult devotament până la sfârşit, tataie Albeanu adeseori spunea clar la sfârșit: ”Amin.”

A emigrat în America pe 11 Februarie 1980 și a emigrat în Glorie pe 11 Februarie 2015.

In aceste rânduri nu dorim să înălţăm persoana tatălui, bunicului şi străbunicului Albeanu Sandu, ci să slăvim pe Tatăl Ceresc, care l-a atras la Domnul Isus şi a fost pecetluit cu Duhul Sfânt.

Tataie Albeanu cum îi spuneam noi, nepoţii şi strănepoţii, e fericit acum în veşnicie cu Domnul Isus împreună cu rudele şi fraţii credincioşi plecaţi mai înainte.

Slăvim pe Domnul Isus Mântuitorul nostru, căci tatăl, bunicul şi străbunicul, fratele Albeanu Sandu a lăsat urmaşilor lui un model de credinţă şi credincioşie, o adevărată moştenire din Dumnezeu.