Primită de la Cristian Tripon

         – Tu crezi în îngeri? 1-am întrebat pe tata într-o zi, când eram singură cu el. – Ei bine, mi-a răspuns, aşează-te şi îţi voi spune o poveste.

         M-am ghemuit lângă el pe veranda casei, iar tata a început să îmi spună o poveste de când era el mic.

         – Erau vremuri grele atunci, a început. Oamenii erau săraci. Părinţii mei munceau din

greu la moara locală ca să ne poată pune mâncare pe masă mie şi fraţilor mei. Alimentele erau rare,dar într-un fel sau altul am reuşit să ne descurcăm.

          Intr-o zi, fratele meu Jim s-a îmbolnăvit. Tremura din toate încheieturile, iar când i-am atins pielea, aceasta ardea de parcă ar fi stat lipit de sobă toată dimineaţa. Mama a chemat doctorul, iar acesta a venit imediat.

          – Dă-i fiului tău acest medicament de două ori pe zi, i-a spus el mamei, în rest, ar trebui să stea la pat. Voi trece din nou pe la voi mâine dimineaţă, ca să îl consult.

          – Şi ce s-a întâmplat în continuare? 1-am întrebat pe tata.

          – Păi, când a venit a doua zi, doctorul ne-a spus că starea fratelui meu s-a înrăutăţit, în următoarele zile, el a început să se simtă din ce în ce mai rău. Nu mai putea mânca, iar la un moment dat a devenit atât de slăbit încât nu s-a mai putut da jos din pat.

           Intr-o zi, doctorul care 1-a consultat din nou i-a spus mamei că Jim a contractat un virus rar şi că nu mai putea face nimic pentru el. A ajutat-o pe mama să îi mute patul în bucătărie, lângă sobă, astfel încât Jim să se simtă confortabil şi să îi fie cald.

           – O, nu, am exclamat. Şi ce a făcut mama ta?

           – L-a trimis pe fratele meu mai mare la moară ca să îl aducă pe tata şi a început să ne pregătească prânzul. A făcut pâine de mălai şi a încălzit nişte lapte. In timp ce îi aşteptam pe fratele meu si pe tata sa se intoarca acasa,am auzit o bataie in usa.Convins că era tata, am alergat să îi deschid. Am văzut însă un bărbat înalt şi slab, pe care nu îl mai văzusem vreodată până atunci.Avea hainele murdare şi ţinea în mâini o traistă micuţă. Mama a venit în spatele meu şi 1-a întrebat:

            – Vă pot ajuta cu ceva, domnule?

Dat fiind că trăiam într-un sat mic, mulţi străini treceau prin el. Se urcau în trenurile de marfă şi călătoreau dintr-un loc în altul, în căutare de slujbă. Se dusese vestea că părinţii mei erau oameni generoşi, aşa că mulţi necunoscuţi se opreau în pragul casei noastre şi ne cereau de mâncare.

          – Da, doamnă, i-a răspuns străinul. Aveţi cumva puţină mân­care în plus?

          – Nu avem foarte multă, i-a spus mama, dar este suficientă pentru a-ţi încălzi oasele. Intră, te rog.

           In timp ce mama îi dădea necunoscutului ceva de mâncare, eu m-am uitat la Jim, în patul lui de lângă sobă.

            – Este băiatul tău? a întrebat străinul.

            – Da, i-a răspuns mama cu ochii în lacrimi. Este foarte bol­nav, iar doctorul ne-a spus că nu o va mai duce mult.

            – Te superi dacă îmi pun mâinile pe el şi încep să mă rog? A întrebat bărbatul.

            – Deloc.

            Străinul a îngenuncheat lângă Jim şi şi-a pus pe fruntea lui o mână bătătorită şi murdară, prinzându-1 de mâini cu cealaltă. Şi-a închis ochii şi a murmurat ceva. Nu am înţeles ce spunea. M-am uitat la mama, care părea să se roage alături de străin, îşi ţinea capul aplecat, cu ochii închişi. Lacrimile îi curgeau liber pe faţă. Am luat-o de mână şi ea mi-a strâns mâna. După ce s-a rugat pentru fratele meu, străinul a mâncat o bucată de pâine de mălai cu lapte, i-a mulţumit mamei pentru generozitatea ei şi şi-a văzut de drum.

         A doua zi dimineaţa, Jim s-a dat jos din pat şi a început să alerge, urmărindu-1 pe un alt frate al meu şi implorând-o pe mama să îl lase să se joace afară. Când doctorul a venit ca să verifice starea lui Jim, el a rămas şocat.

         – Ce i-ai dat acestui copil? a întrebat el pe mama. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Boala i-a dispărut… complet.

          – Iti mulţumesc din inimă, Doamne lisuse, a spus mama.
          Deşi 1-am căutat pretutindeni pe străinul înalt care s-a rugat pentru Jim, nu 1-am găsit nicăieri. Mama ne-a spus că poate a fost un înger. A adăugat că Dumnezeu ne trimite de multe ori oameni în cale ca să ne testeze, în Biblie se spune: „Căci flămând am fost şi Mi-ati dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-afi primit în casa voastră…” Iar împăratul răspun­zând, va zice către ei: „Adevărat vă zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, nici Mie nu Mi-ati făcut!” 

           Tata s-a aplecat către mine şi mi-a şoptit:

            – Acum, nu pot şti sigur dacă acel străin a fost sau nu un înger, dar îţi pot spune un lucru…

            – Ce anume? 1-am întrebat curioasă.

            – Ar trebui să îi ajutăm întotdeauna pe cei nevoiaşi. Căci nu se ştie niciodată…

        “ Nu da-ti uitarii binefacerea si darnicia” Evrei 13.16

        “ Primirea de oaspeti sa n-o uitati,caci prin aceasta unii fara sa stie ,au primit in casa pe ingeri” Evrei 13.2

Categories: Amintiri, Articole de interes general