La cumpăna dintre două preșidenții

Nu sunt în România. Mi-au luat cetățenia română când m-au împins afară din raiul comunist și am rămas fără ea. Iubesc totuși nemul acesta și voi muri, după cât se vede, român la inimă. Iată de ce particip parțial la evenimentele din București.

Duminică se încheie o preșidenție și începe o alta. Pleacă un președinte care a ales America și vine un președinte pe care l-a ales America. Atunci când se va scrie istoria ni se va da dreptate. În marele dans al politicii mondiale trebuie să știi să-ți alegi bine partenerul, ca să nu fii călcat pe picioare. Pentru prima dată de foarte mulți ani și … dintotdeauna, România se află providențial acolo unde poate profita de poziția și potențialul ei în ,,marile jocuri europene“.

Va reuși Iohanis să facă față tuturor așteptărilor românilor? Bineînțeles că nu. Nimeni nu poate fi tuturora totul, așa cum speră românii ca va fi acest nou președinte. Așteptările sunt mult prea ,,mesianice“. Nici un om nu le-ar putea satisface. După iluzii vor urma deziluziile. Această ,,lună de miere“ a noului președinte s-ar putea să nu dureze nici măcar treizeci de zile.

Iohanis are însă de partea lui un ,,val favorabil“. Românii nu l-au ales. Ei au votat împotriva lui Ponta. De atunci, Iohanis a vorbit puțin și în tăcerea lui albă, ca pe o foaie de hârtie, fiecare român și-a scris nădejdiile proprii. Monologul acesta utopic se va termina  însă luni și va începe adevăratul dialog al noului președinte cu poporul. Îi doresc să fie înțeles și înțelegător totodată.

Așa ne-a fost nouă dat, românilor, să ne izbăvească de noi înșine câte un străin sau străinătatea. Parcă am și uitat deja că Germania a pierdut cel de al doilea război mondial. A uitat și Europa. A uitat și Germania. Trăiască Iohanis! Să ne trăiești, domnule președinte!

Dumnezeu s-a întors iar cu fața spre România. Ar trebui să învățăm să nu-i mai întoarcem spatele.



Categories: Articole de interes general

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.