Cine biruiește ?

Sâmbătă, 14 Decembrie 2014, am avut la Bethel privilegiul de a-l asculta pe unul din ce mai buni teologi de pe aici. Printre altele, el a povestit despre conflictul veacurilor dintre diavol și Dumnezeu. După ce a fost alungat din cinstea pe care a avut-o, Lucifer devenit diabolos și satanah (împotrivitorul), i-a atacat pe unde i-a prins pe copiii lui Dumnezeu. Când nu-L poți lovi direct pe Tatăl, Îl lovești indirect atacându-i copiii. Cam în toată istoria, atacurile diavolului păreau că au reușit. De fiecare dată, în rai, la potop, în Egipt, în pustie, în Canaan, satan a reușit să le facă rău copiilor lui Dumnezeu șiși să-i facă ,,răi“, obligându-L aproape pe Dumnezeu să-i distrugă.

În final, Dumnezeu și-a trimis în lume Fiul la Bethleem. Diavolul L-a atacat imediat. Fără succes însă. La botez, în Iordan, Tatăl Și-a prezentat oficial odrasla: ,,Acesta este Fiul meu în care îmi găsesc toată plăcerea“. Și imediat Fiul a fost dus în pustie ca să fie atacat de satan.

La Calvar, satan a crezut că, în sfârșit, a biruit, dar apoi a văzut cu uimire și groază cum … moartea a fost înghițită de biruință! Fiul a câștigat acolo unde noi pierduserăm. Fiul a câștigat ,,pentru noi“ , făcându-ne apoi părtași biruinței Lui. Când satan a înțeles că a pirdut totul când crezuse că a câștigat totul … tot universul a râs de el.  De atunci, Fiul merge din biruință în biruință, iar satan rage ca un leu muribund care știe că mai are doar puțină vreme.

În fiecare an, în noaptea Crăciunului, acasă în România și aici, în California, mă duc pe unde radio să ascult colinde în mai toate limbile pământului. Fiul biruiește ! N-am crezut, dar a biruit în România și în locul cântecelor pentru Ceaușescu răsună acum colindele harului. N-am crezut, dar în China, contabilizându-i fie și numai pe membrii bisericilor ,,recunoscute“ oficial, numărul creștinilor a depășit anul acesta numărul … membrilor partidului comunist. N-am crezut, dar acum la Moscova orașul este împodobit de sărbătoare. Nu, nu este în cinstea lui Breșnev sau a lui Lenin sau Stalin. Se cântă colinde despre invazia Atotputernicului care a venit în chip de copilaș. Sau, așa cum spunea un predicator de pe aici, ca să-l zdrobească pe satan, Dumnezeu n-a trimis legiuni de îngeri, nici măcar un arhanghel … A trimis un copilaș. Asta spune cam tot despre cât de tare îl socotește Dumnezeu pe satanah. În Bethleem S-a născut un copilaș, dar … ce copilaș !!!

S-au adunat și magii și păstorii
Și-au vrut să vadă vârstnicul născut,
Căci Cel din fașe, străbătuse norii;
Venise-n lume ,,Cel făr-de-nceput“ !



Categories: Uncategorized

4 replies

  1. Am spus pe duminica 15. Kent Eduard.

  2. nu ati spus cum se numeste teologul acela ! care e numele lui?

  3. Reblogged this on Mircea M M.

Trackbacks

  1. Trecute, dar nu uitate – articole de Întruparea Domnului | B a r z i l a i - e n - D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.