Sâmbătă 22 Noiembrie, am participat împreună cu biserica fraților români creștini după evanghelie la o înmormântare. Oameni serioși, iubitori de Cuvânt și de închinare. M-am bucurat să mă revăd cu Dr. Ioan Sima, doctor și de trupuri și de suflete. Am ascultat una din predicile lui bune. Sper să vă pot pune la dispoziție imagini dacă sora Brașov le va afișa undeva.

Duminică dimineața, anticipând marea sărbătoare de Thanksgiving de Joi, familia credincioșilor de la Bethel a avut un servici de închinare și o masă bogată în continuarea părtășiei noastre. Am să vă afișez o poză împreună cu Dorin Brezoi, păstorul asistent și alta cu familile Ban, Brânzai, Monafu și Rus (ginerii lipsesc pentru că au avut obligații în altă parte). Ne-am grăbit să facem o poză pentru că mami și tati au depășit pragul celor 90 de ani …

Împreună cu Daniela, am profitat de ocazie și ne-am dus la una din bisericile foarte serioase de pe aici, Free Evanghelical Church din Fullerton, păstorită în anii trecuți de foarte cunoscutul Chuck Swindoll. Știam că au trei servicii de închinare dimineața, câte unul pentru fiecare categorie de vârstă, și eram pregătiți să mergem seara la serviciul celor de peste 50 de ani. Nu i-am găsit.

Ne-am speriat la început să auzim gălăgie dinspre sala de sport. Am deschis ușa și am găsit sala arhiplină cu persoane de toate vârstele. N-am știu ce să cred și nu m-am grăbit să judec, deși românul din mine …

Ne-am dus la o altă sală de unde se auzea muzică contemporană. Am găsit acolo un grup eterogen, care serbau botezul pe care-l avuseseră dimineață, oferind celor noi botezați (și tuturor celorlalți) Cina Domnului. Am vrut să plecăm repede spre sala mare de închinare a bisericii, dar am fost opriți din drum de un om de ordine care ne-a spus că ceea ce am văzut este singurul servici de închinare de seară. Ne-am întors deci la sala de unde tocmai plecaserăm. Mă mânca însă un gând ca un vierme care săpa prin măr … I-am șoptit Danielei că mă duc să văd ce era cu sala aceea de sport …

Între sala cu grupul de închinare și sala de sport, am descoperit un ,,loc common“ cum îl anunța firma: o mică sală de bibliotecă/librărie asortată cu un mic ,,deli“ de unde se putea cumpăra cafea. Locul era foarte spațios și mi l-am închipuit mustind dimineața cu oameni din toate grupele de vârstă. Acum nu erau acolo decât doi, trei voluntari care așteptau finalul din celelalte două săli de activitate. Când m-am întors la sala unde era Daniela, am observat că aduseseră deja la intrarea/ieșire o masă cu limonadă, biscuiți, alune și câte, altele. Bineînțeles că pe gratis … La ce v-ați gândit?

Caraghios cum eram, îmbrăcat cu costumul în care predicasem dimineață, mi-am dat seama că nu pot trece nebservat în mulțimea aceea îmbrăcată ,,civil“ și am simțit repede priviri curioase care mă urmăresc. Vă atașez câteva imagini și de acolo. Am descoperit că ,,jucătorii“ erau toți oameni cu handicap (Down Sindrom se numesc aici, oligofreni parcă li se spunea în România). Patru echipe se înfruntau pe două terenuri de basket, iar o mulțime de rude și de susținători făceau galerie pe margini. Din când în când, cei din cărucioare erau și ei împinși de la spate și ,,marcau“ în două coșuri de înălțime mică, făcute special pentru ei. Urale, urale! Cele două echipe își continuau însă imperturbabil ,,jocul“ lor. Mi s-a pus un nod în gât. Am scos Iphon-ul și am început să fac poze. La plecare, un om cu un tabel în mână m-a întrebat de ce fac poze. I-am spus și m-a înțeles. Mi-a spus și el că fac parte dintr-o organizație care se ocupă cu oameni handicapați și au trei astfel de baze sportive în trei orașe apropiate. Sunt foarte mulțumiți că biserica din Fullerton le oferă sala gratuit. În celelalte două locuri trebuie să plătească $90 pe oră. Cine plătește? Rudele, prietenii și oamenii de bine.

L-am întrebat dacă au un site pe Net. Bineînțeles! Mi-a dat adresa: Hoopstarsbb.org Am mulțumit Domnului încă o dată că sunt în America. La despărțire, organizatorul mi-a spus cu subînțeles: ,,Suntem mereu în căutare de voluntari.“

Categories: Amintiri