| Din păcate, asistăm la un interes tot mai scăzut în ceea ce privește domeniul politic, dar încrâncenarea dintre partide nu trebuie să ne facă indiferenți. Votul, este până la urmă, singura modalitate democrată prin care îi putem desemna pe cei care ne conduc. Și dincolo de frustrările noastre, de nemulțumirile pe care le trăim zilnic, dincolo de spectacolul televizat, trebuie să conștientizăm că a vota este un privilegiu, este un drept pe care înaintașii noștri l-au obținut prin luptă. Nu putem și nu avem voie să risipim acest drept! Lucrurile nu se vor schimba de la sine, iar indiferența nu poate fi o soluție. De multe ori ne plângem că suntem nemulțumiți de ce cei aflați în fruntea țării, dar alegerea unei clase politice potrivite stă, până la urmă, în mâinile noastre. Nu avem voie să ne plângem, atâta timp cât tratăm cu indiferență acest drept de a vota.
E adevărat că în Diaspora situația este ceva mai specială, iar motivele le știm cu toții: documente expirate, prea puține secții de vot, distanțele foarte mari între secții, însă cea mai mare problemă rămâne, din păcate, dezinteresul. Pentru cei de aici, România nu mai înseamnă neapărat “acasă”. Mulți s-au stabilit pe alte meleaguri, dar e imposibil să nu îți pese de soarta celor pe care i-ai lăsat în urmă: familie, prieteni, colegi. „Votul este mai puternic decât glonțul”, spunea președintele american Abraham Lincoln și chiar așa este. Votul universal este unul dintre marile avantaje ale democrației, întrucât permite cetățeanului să își aleagă oamenii cei mai potriviți pentru a le apăra interesele. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă nimeni nu și-ar exercita dreptul la vot? Asta ar permite regimurilor totalitare să conducă, după bunul plac, fără să dea socoteală nimănui.
Mă adresez în primul rând vouă, românilor stabiliți în SUA, care ați văzut și v-ați bucurat de avantajele unei democrații sănătoase. România mai are încă de parcurs mulți pași în această direcție, avem și un trecut diferit, dar e important să o ajutăm să își găsească un loc decent pe harta lumii. Vă rog pe toți cei care aveți un cuvânt de spus în comunitățile din America de Nord, cei care, prin activitățile desfășurate, ați făcut ca România să existe peste hotare, să nu neglijați alegerile din noiembrie. Explicați-le oamenilor de ce e important să își pună ștampila pe buletinul de vot. Nu are importanță candidatul ales. Contează doar ca alegătorul să se informeze înainte de a se prezenta la urne și în funcție de asta, să își exprime opțiunea.
Nu tratați cu indiferență evenimente care pot influența viitorul familiilor noastre din România!
Marius Marin |
S-ar merita sa mergem sa votam daca am avea si cu cine. Din pacate toti o apa si-un pamant. Poate la alte alegeri,