Nici un om din sfera ,,naturalului“ nu poate sta împotriva ,,supranaturalelor“ intervenții divine.

Ahașveroș și providența divină

Privindu-l pe Ahașveroș îți dai seama foarte repede de ce n-a lăsat Dumnezeu niciodată lumea pe mâna unor oameni. Este uimitor ce „mici” se dovedesc a fi cei pe care roată istoriei i-a ridicat în poziții „mari”! Caracterul și comportamentul acestui împărat persan poate fi multiplicat la nesfârșit și suprapus peste majoritatea figurilor care au condus vreodată lumea.

Laurii gloriei pentru identificarea lui Ahașveroș ca acel Xerxes care a domnit peste imperiul persan întrea anii 485-465 Î.D.Ch. i-au revenit lui Georg Friedrich Grotefend. Pe când acesta era student la Universitatea din Gottingen, el s-a apucat răbdător să descifreze mesajul înscris cu semne asemănătoare unor săbii (cuneiforme) de pe inscripțiile scoase de sub ruinele fostului orăș Persepolis. Numele fiului lui Darius a fost identificat sub forma de „hșaiașa, care, prin traducere în limba greacă este echivalentul acestui „Ahașveroș” pe care-l întâlnim în cartea Esterei. Descoperirile ulterioare au confirmat identificarea făcută de Grotefend. De fapt, „Ahașveroș”, în limba persană Șhshayarshan, nu este un nume propriu, ci un titlu. El se traduce prin: „Venerabilul părinte”.

Xerxes este cel care a provocat nu de mult o controversă modernă când filmul american „Cei 300”, o ecranizare a eșecului trupelor persane în luptele cu grecii, a scandalizat populația Iranului, care s-a grăbit să-l reabiliteze printr-o serie de filme „documentare”. Xerxes este conducătorul care a ordonat să fie construit un pod peste Hellespont și care, l-a aflarea veștii că podul a fost distrus de o furtună năpraznică la puțin timp după ce fusese inaugurat, a avut o criză de isterie și a poruncit ca marea să fie pedepsită cu trei sute de lovituri și să fie aruncate în ea o pereche de cătușe. Nefericitul constructor al podului a fost de îndată decapitat.

Acesta este împăratul care, atunci când Pitius din Lidia i-a oferit ca ajutor pentru finanțarea campaniilor militare o sumă uriașă echivalentă cu 20 de milioane de dolari a fost așa de impresionat de loialitatea acestui aliat încât i-a trimis înapoi întreaga sumă, plus un dar demn de măreția împăratului. La doar puțină vreme după aceea, când același Pitius l-a rugat să-i lase acasă fiul cel mare ca sprijin la bătrânețe și să nu-l ducă la război a fost așa de deranjat încât a poruncit ca fiul acela să fie tăiat în două, iar cele două jumătăți să fie puse deoparte și de alta a drumului pe care au plecat trupele. Xerses este omul care a pângărit rămășițele lui Leonidas, eroicului rege al Spartanilor.

El este cel care, dezamăgit de înfrângerile din Europa s-a aruncat într-un potop de desfrâu senzual acasă, oferind public un mare premiu aceluia care va reuși să-i descopere vreo noutate în acest domeniu.

El este cel care a pus să fie săpat un canal prin ismul Athos, o realizare extraordinară pentru oricare epocă a istoriei. Resursele lui nemărginite în bogăție, putere și chiar frumușețe personală a făcut ca numele Persiei să fie rostit cu teamă și admirație pretutindeni în lumea antică. Teritoriul Imperiului persan era împărțit în repartizat în douăzeci de „satrapii”, împărțite la rândul lor în o sută douăzeci și șapte de „provincii”. Prin caracter, năzuințe și fapte, Ahașveroș este tipul omului stăpânit de firea pământească. În Ahașveroș, totul este în exces, totul este scăpat de sub stăpânirea unei minți chibzuite și a unei existențe echilibrate.

Nu degeba se spune că „puterea, banii și femeile iau mințile oamenilor”. Cazul acestui destin tragic este o ilustrație clară că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut.

Cum arată portretul unui om care stăpân pe toți, s-a dovedit așa de puțin stăpân peste el însuși? Priviți-l cu atenție și veți vedea că Ahașveroș a fost un rob al mândriei. Un om mândru ca și cocoșul care își închipuie că, în fiecare dimineață, soarele se trezește devreme și răsare doar ca să-l audă pe el cum cântă. Ahașveroș strălucește în toată plinătatea goliciunii sale, căci nimeni nu este mai gol ca cel plin de el însuși. Un om care are o părere prea bună despre el însuși este ca și cel ce călătorește cu balonul. Toți oamenii îi par mai mici decât sunt ei în realitate, dar, în același timp, toți îl văd pe el mai mic decât se crede el. Mândria este o boală ciudată, ea face greață celor din jur, nu celui ce o are!

Mândria este infatuată cu propria valoare și nu dă doi bani pe valoarea celorlalți. Pentru toți dictatorii lumii, viața celorlalți oameni n-are nici un fel de preț. Ei sunt dați la moarte cu o singură mișcare de mână. „îți dăruiesc și argintul și pe poorul acesta; fă cu el ce vei voi” (Estera 3:11).

Acest Ahașveroș este și un om nestăpânit. Cineva a spus că toți marii dictatori au fost puțin … nebuni. „Stăpânul” imperiului se dovedește a fi un om pripit și schimbător, impulsiv și foarte ușor de influențat. Crezând că îi poate conduce pe toți, el este foarte ușor condus de aceia care știu să-i cultive slăbiciunile, să-i laude vanitatea și să-i spună exact acele cuvinte pe care dorește să le audă. Cum s-ar explica altfel că un om de talia lui Ahașveroș este manevrat ca un prunc de șiretenia unui om rudimentar ca Haman?

Chiar și în dărnicia lui, Ahașveroș n-are măsură. Când o încoronează pe Estera, „împăratul a dat un mare ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor lui, un ospăț în cinstea Esterei. Cu prilejul acesta a ușurat sarcinile ținuturilor și a împărțit daruri cu o dărnicie împărătească? (2:18). După propia sa mărturisire, el este gata să-i dea Esterei jumătate din împărăție (5:6). Când Haman caută să-i cumpere bunăvoința cu presupusa avere a evreilor, Ahașveroș îi dăruiește și averea lor și tot neamul lor (3:9-11) Dorind să-l răsplătească pe Mardoheu, împăratul își petrece toate noaptea gândindu-se „ce trebuie să i se facă unui om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Negăsind nimic vrednic de sine însuși, Ahașveroș primește imediat propunerea extravagantă făcută de Haman (6:6-10). Același Mardoheu a fost iarăși copleșit de dărnicia imperială în capitolul 8:15:

„Mardoheu a ieșit de la împărat, cu o haină împărătească albastră și albă, cu o mare cunună din aur și cu o mantie din in subțire și de purpură. Cetatea Susa striga și se bucura”.

Labilitatea îl face pe Ahașveroș să fie schimbător ca vremea. Istoria ni-l prezintă ca pe o victimă a propriilor lui porniri nestăpânite. Oamenii așezați în poziții de autoritate ar trebui să țină minte că „orice autoritate vine de la Dumnezeu” (Rom. 13:1) și că numai El este Persoana căruia I se cuvine totul și toate. Cu cât ai mai multe, cu atâta îi ești mai dator lui Dumnezeu, așa că nu văd de ce te-ai putea mândri când ești un datornic!

Biblia spune: „Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți”. Ahașveroș a clădit o mare citadelă la Susa, dar nu și-a putut clădi propriul său caracter. „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată și fără ziduri (Prov. 6:32 25:28).

Faraon a învățat această lecție în Egipt (Ex. 7:3-5), Nebucadnețar a învățat-o în Babilon (Dan. 3-4), Belșațar a învățat-o cu ocazia banchetului plin de blasfemie (Dan. 5), Sanherib a învățat-o la porțile Ierusalimului (Isaia 36 – 37), iar Irod Agripa a învățat-o când a murit mâncat de viu de viermi (Fapte 12:20-23). Orice bărbat sau femeie, plasați vremelnic în poziții de conducere, trebuie să știe că nu sunt decât „numărul doi” în comandă. Numai Dumnezeu este suveran pe tronul istoriei.

O altă caracteristică a lui Ahașveroș este senzualitatea. Cineva spunea că „Un om care are astăzi o femeie și mâine alta nu face cât doi bărbați, ci cât niciunul!” Un om stăpânit de patima senzualitații este un specimen redus la dimensiunile animalității.

Apetitul lui Ahașveroș nu este limitat doar la senzualitate. Împăratul este nesățios în toate direcțiile. El are „foarte mult” din toate și-și afișează cu ostentație această abundență. La curtea lui există mult lux, multă mâncare, multă băutură, multe concubine, mulți supuși, multe ambiții și multe planuri care mai de care mai extraordinare.

Un astfel de om nu se poate să nu fie și lăudăros. Cel mândru și nesățios are nevoie de oglinzile din ochii mari ai admiratorilor:

„În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor săi. Căpeteniile oștirii Perșilor și Mezilor, mai marii și capii ținuturilor, s-au strâns înaintea lui. El le-a arătat bogăția strălucită a împărăției lui și slava minunată a mărimii lui, în multe zile, timp de o sută optzeci de zile” (Estera 1:3-4) 

Este instructiv să observăm că până și un astfel de tiran oriental crede în providență. Străin față de adevăratul Dumnezeu, Ahașveroș este totuși un supus al zeilor. Religia lui se numea zoroastrism. Împăratul este gata să-și consulte „sfetnicii”, fiind sigur că aceștia își primesc la rândul lor călăuzirea din partea nevăzută și supranaturală a lumii. Curțile satrapilor orientali erau pe atunci sub influența celor care se pretindeau „vrăjitori, cititorii în stele, descântători și Haldei” (Daniel 2:2). Toţi acești sfetnici de la curte i-au stat la dispoziție și lui Haman când căuta să afle care-i este „ziua fastă” pentru împlinirea dorințelor:

„În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur, adică sorțul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar” (Estera 3:7). 

Cel mai interesant aspect al providenței în viața lui Ahașveroș rămâne însă faptul că el a împlinit fără să știe și probabil fără să vrea planurile Celui Atotputernic. Dacă nu și-a dat seama atunci, el va înțelege cu siguranță aceasta în ziua în care, în genunchi, va trebui să se plece în fața revelației finale:

„Fiindcă este scris: „Pe viața Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu” (Rom. 14:11). 

„De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11). 

Tipologic, Ahașveroș îi reprezintă pe toți mai marii acestei lumi, pe toți aceia despre care Eminescu spunea că „domnesc peste vreo limbă”, crezându-se invincibili și stăpâni pe viețile altora. Cartea Estera ni-i arată cât de mici și neputincioși sunt în realitate; cât de manipulați și conduși sunt din umbră de alții, cât de naivi și ușor sunt de dus cu preșul. Mesajul cărții pentru astfel de oameni este că providența divină lucrează „peste ei”, pe deasupra capului lor, la un nivel la care ei nu pot ajunge și ale căror mișcări nu le pot influența. Bucurându-se de o absolută dar iluzorie autoritate, ei sunt de fapt înhămați la carul istoriei ca să împlinească planurile Celui Atotputernic.

Pe mâine …

Categories: Uncategorized