Christine, fata noastră mai mare, s-a gândit că a venit vremea să schimbăm cele două canapele din camera de zi. S-a uitat pe ,,Craigs List“ (un fel de Mica Publicitate) și a găsit tocmai ceea ce ne trebuia nouă. ,,Vânzătorii“ erau o familie americană de creștini ieșiți la pensie. Canapelele lor ne-au plăcut pentru că erau aproape noi și prețul era foarte bun. Când ne-am dus să le luăm, din vorbă în vorbă, i-au spus Christinei că le dau pentru că sunt prea mari pentru noua lor locuință, care era un Mobilhome. ,,Am vândut casa noastră pentru că era mare și nu puteam scăpa de niște copii care tot veneau să stea cu noi. Acum avem bani ca să ne plimbăm și să putem face și ceva consistent și pentru lucrarea misionară“.

Fraza aceasta mi-a sunat foarte ciudat la urechile mele de român … Părinți care s-au bucurat să scape de copii și care nu-i mai doreau să vină să stea cu ei … În biserica noastră cunosc părinți care le-ar da tot copiilor numai să vină să locuiască împreună cu ei. Majoritatea ne-am făcut sau cumpărat case mari în speranța că vom locui spre bătrânețe măcar cu unii din ei …

Americani care și-au vândut casa mare ca să locuiască într-un parc de mobilhomes … Pentru români, imaginea de sine este dată și de casa pe care ai reușit să o ai. Este un fel de carte de vizită, de diplomă de om gospodar … Îmi amintesc de casele boierești pe care le-am văzut prin Banat și Bucovina, cu camere în care nu intra nimeni până nu murea și cu proprietari care locuiau într-o bucătărie ,,de vară“ cum îi ziceau ei ca să scuze un provizorat devenit între timp permanent. Foarte puțini dintre noi s-ar gândi ca la o soluție preferată să-și vândă casa și să meargă să locuiască într-un mobilhome … Foarte puțini dintre noi știu să se prețuiască pentru ceea ce sunt în ei înșiși, nu pentru ceea ce au.

O fi tipic american, n-o fi tipic american … , dar ceea ce este sigur este că noi suntem foarte departe de a gândi la fel ca oamenii aceștia.

Categories: Uncategorized