Bunicul Nybakken iubea viaţa – mai ales când putea să-i joace cuiva o festă. Pe vremea aceea, tot corpul lui masiv de norvegian se zguduia de râs când o făcea pe nevino­vatul şi exclama „Să-ţi fie de bine!” Insă într-o sâmbătă frigu­roasă, în Chicago, bunicul a crezut că Dumnezeu i-a jucat lui o festă şi nu mai râdea.

      Tatăl mamei muncea ca dulgher, în acea zi anume, făcuse nişte lăzi pentru hainele pe care biserica lui le trimite unui orfe­linat din China, în drum spre casă şi-a băgat mâna în buzunarul cămăşii căutându-şi ochelarii, care nu erau acolo. Şi-a amintit că-i pusese acolo de dimineaţă, când se ducea cu maşina la bise­rică. Căutarea ochelarilor s-a dovedit zadarnică.

      Când a reluat în minte filmul dimineţii, şi-a dat seama ce se întâmplase. Ochelarii îi alunecaseră din buzunar fără ca el să-şi dea seama şi căzuseră într-una dintre lăzi, căreia îi bătuse capa­cul în cuie. Ochelarii lui nou-nouţi erau în drum spreChina!

      Marea Criză era în culme şi bunicul avea şase copii. Dăduse douăzeci de dolari pe ochelarii aceia chiar în acea dimineaţă.

      „Nu e drept,” i-a spus el lui Dumnezeu, frustrat, conducând spre casă. „Eu am fost foarte credincios dând din timpul şi din banii mei pentru lucrarea Ta şi acum, poftim!”

      După câteva luni, directorul orfelinatului era în concediu în Statele Unite. A vrut să viziteze bisericile care îl ajutaseră înChina, aşa că într-o seară de duminică a venit să vorbească la mica biserică a bunicului, în Chicago. Bunicul, cu familia, se aşezase pe locurile obişnuite în mica congregaţie.

      Misionarul a început mulţumindu-le oamenilor pentru cre­dinţa lor în sprijinirea orfelinatului.

      „Dar cel mai mult,” a spus el, „trebuie să mulţumesc pen­tru ochelarii pe care i-aţi trimis anul trecut. Vedeţi, comuniştii tocmai dăduseră năvală în orfelinat, distrugând totul, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat.”

      „Chiar dacă aveam bani, pur şi simplu n-aş fi avut cum să înlocuiesc ochelarii aceia, în afară că nu puteam să văd, aveam zilnic dureri de cap, aşa că împreună cu colegii mei m-am rugat foarte mult. Şi pe urmă au sosit lăzile de la voi. Când au scos capacele, oamenii mei au găsit o pereche de ochelari, chiar deasupra.”

      Misionarul a făcut o pauză destul de lungă, astfel încât cuvin­tele lui să fie înţelese de oameni. Pe urmă, stăpânit în continuare de starea de uimire, a continuat:

      „Oameni buni, când am încercat ochelarii, a fost ca şi cum ar fi fost făcuţi special pentru mine! Vreau să vă mulţumesc că aţi luat parte la asta.”

      Lumea a ascultat, bucurându-se pentru ochelarii miraculoşi. Dar misionarul în mod sigur a confundat biserica lor cu o alta, s-au gândit ei. Nu era nicio pereche de ochelari pe lista lor de lucruri trimise peste ocean.

      Dar stând liniştit pe locul lui, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, un dulgher de rând şi-a dat seama că Maestrul Dulgher îl folosise într-un mod extraordinar.Printre lacrimi spuse:”Iti multumesc Doamne pentru o asemenea binecuvintare”.

„Dumnezeu vinde lucrurile Sale inalte cu un pret foarte mic: o bucatica de piine,o haina, un banut sau un pahar de apa rece.” Richard Wurmbrand

„Numai facind bine altora, esti fericit, cei rai pot avea noroc si lucruri pamintesti,insa fericire niciodata, pentru ca fericirea este a celor care asculta Cuvintul lui Dumnezeu si-l implinesc.”

Calendarul Familia Crestina-Ioan Marini,1946

„Cine da ,sa dea cu inima larga…Cine face milostenie,s-o faca cu bucurie.”Rom.12.8

“Caci pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu” 2 Corinteni 9.7

Va multumim tuturor celor  care il lasati pe  Dumnezeu sa va foloseasca in mod extraordinar.

Cu pretuire,  Cristian Tripon

Categories: Amintiri, Articole de interes general