(Le-am primit de la Maria Braun)

PATRU POVESTI ADEVARATE

  Prima poveste

La inceputul celui de-al doilea   razboi mondial, cand soarta evreilor din Europa era  pecetluita, dar inca mai existau cai de salvare, cateva sute de evrei  instariti au cumparat un   vapor in scopul de a-si duce familiile in America. Dar  aveau nevoie de   viza, asa ca s-au adresat ambasadorului SUA de la  Londra.

In fond  nu prezenta nici un obstacol obtinerea vizei, dar el a refuzat. Acei oameni curajosi, determinati  sa-si salveze familiile, au plecat la drum pe ocean fara  aprobarile necesare.

Cand  ambasadorul SUA a aflat, s-a   grabit sa instiinteze guvernul american ca se apropie de tarmul tarii o  nava cu emigranti ilegali.

Evreii  care reusisera sa scape din   pericolele razboiului, s-au trezit la capatul drumului  in imposibilitatea de  a cobora pe tarm. Lipsiti de noroc au trebuit sa se  reantoarca in Europa    devastata de razboi unde au fost arestati si arsi in  lagarele de exterminare.

Cand  s-a aflat aceasta, rabinul Londrei s-a dus la ambasadorul SUA in Londra si i-a  spus:

– Stimate domn ambasador, faptele tale   sunt nedemne nu numai functiei pe care o ai, ci si ca  om. De acum inainte,    din cauza ca din vina ta s-a petrecut aceasta crima,  tu si toti urmasii  tai sunt blestemati !

 Ambasadorul se numea Joseph Patrick Kennedy, iar despre blestemul familiei Kennedy cred ca a   auzit toata lumea.

A doua poveste

Tot la  inceputul celui de-al doilea razboi mondial cand oamenii au inteles soarta evreilor,  in Lituania   ambasadorul Japoniei era un om integru care nu admitea  crimele nazistilor  si a avut grija de evreii din Europa acordandu-le viza  de intarre in  Japonia de unde puteau pleca oriunde doreau. Astfel a  salvat  doua mii de evrei.

Cand  au aflat   nazistii, au ordonat Japoniei care le era aliata, sa il  destituie pe ambasadorul nedisciplinat. Pana la termenul de> parasire  a functiei mai erau doua saptamani, timp in care s-a lucrat zi si noapte la  editarea vizelor, ba chiar au fost luate si ajutoare echipe suplimentare  de lucru, astfel ca    au salvat inca multi evrei. Aceasta era o fapta de mare curaj. Inainte de   plecarea ambasadorului , a venit o delegatie de la Templul din Vilnius pentru  a-i multumi.

“Pentru faptele tale de bine pentru poporul evreu, vei  fi pomenit vesnic si noi ne  vom ruga ca Cel de  Sus sa te binecuvanteze si sa-ti rasplateasca tie si  urmasilor tai”

Bunul  ambasador s-a intors in Japonia si spre surprinderea lui nu a fost pedepsit, ci doar  concediat si pensia  anulata. Pentru a-si ocroti familia a deschis un mic atelier de  reparatii automobile.

Acel  atelier se numea Mitsubishi.

A treia poveste

In  centrul orasului Kiev din Ukraina, se inalta statuia in memoria conducatorului national
atotputernic Bogdan Hmelniţchi (Khmelnytsky). Este infatisat  calare pe calul   sau frumos, cu mana dreapta tinand sceptrul, simbol al  puterii invincibile a Ukrainei.

Hmelniţchi (1595-1657   fost hatman lituanian polonez crestinat si aliat cu  cazacii) este mandria ukrainilor si toti vizitatorii se minuneaza de  frumusetea statuii marelui conducator. Dar putin stiu ca el era antisemit salbatic,  care are la activ multe pogromuri si incendieri de asezari pasnice de evrei nevinovati. Nu au   fost crutati nici copiii nici femeile. Acestea sunt  dovedite istoric. Multa   cruzime si amar.

Bogdan Hmelniţchi cel blestemat pe pamantul  Ukrainei, dar intr-una dintre  asezarile in care mercenarii lui cazaci au  dezlantuit  focurile iadului, au  omorat, au siluit, au jefuit, au fost stransi tineri si tinere in sinagoga asezarii  si i-au dat foc cu oamenii inauntru. Din asezare a ramas umai  numele. Bogdan a murit din accident cerebral, a fost inmormantat in  Subotiv, in biserica   ancestrala alaturi de fiul sau Tymish. Bogdan a avut numai un fiu, fara alti urmasi.  Un nobil polonez cucereste Subotiv  si ordona deshumarea si dezonorarea lui Bogdan si a  fiului sau Tymish, asa ca nu au ramas urmele lor pamantesti nicaieri.

Dar dupa sute de ani a venit si  pedeapsa  adevarata, caci  asezarea se numea Cernobil,  iar centrala atomica nr 4 a fost construita  exact pe locul fostului templu.

A patra poveste – BLESTEMUL BRANCOVENILOR

Spitalul Brâncovenesc nu ar fi existat fără însufleţirea nobilă a Saftei Brâncoveanu, soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, care a dorit ca instituţia să fie operă de binefacere.

Insă după 150 de ani de istorie, spitalul situat în centrul istoric al Bucureştiului a fost dărâmat, căci nu era inclus în planurile urbanistice ale lui Ceauşescu.

Safta Brâncoveanu comandase o inscripţie în marmură pe care a aşezat-o în bisericuţa din curtea spitalului “Inscripţia, care se află acum la Curtea Veche, contine la final un blestem care cere Divinitatii ca cel care se va atinge de ctitorie, adica de spital, sa fie omorat de cei din neamul sau intr-o zi de sarbatoare”

Ceauşescu a daramat spitalul si biserica in 1984. A ramas doar inscriptia.
In 1989, Ceausescu a fost omorat de cei de un neam cu el , chiar de Craciun.

Blestemul,  spune aşa:

“Se face acest spital pentru săraci şi de moarte năpraznică în zi de Crăciun să moară cel care se va atinge de acest spital”.

Categories: Articole de interes general