Cine ghicește?

Nu încape nici o îndoială: America poate primi un influx de tineret ca acela din ultimele luni. Oricine a călătorit prin imensele spații ale acestei țări (mai ales dacă e venit din aglomerata Europă sau din și mai aglomerata Asie) și-a dat seama de acest adevăr incontestabil. Mai marii acestei ,,Uniuni“ au hotărât însă ca să țină un ,,robinet“ prin care să încetinească fluxul uman pentru a-i da timp să se ,,americanizeze“ în acest uriaș creuzet social.

Cum de s-a încurajat acum de la nivel prezidențial venirea acestui neobișnuit val de imigranți? Cum se poate explica faptul că toate autoritățile aferente păstrării granițelor și a reglării ,,robinetului“ preferă să ascundă această invitație voalată și se străduiesc să ascundă publicului larg numărul real al noilor veniți?

Ofer o portocală celor în stare să-mi dea un răspuns coerent. Să nu-mi spuneți însă că la originea problemei este doar președintele Obama … fără marile interese care îi stau în spate și care dirijează din nevăzut ceea ce se vede. Aici sunt implicați toți, și democrații și republicanii. Nu mi-am dat însă încă seama ce urmăresc. Probabil că vom înțelege doar peste câțiva ani … Până atunci, iată că până și MSN ridică mari semne de întrebare.

Dem. Rep. Rips Obama: ‘Aloof,’ ‘Bizarre,’ and ‘Detached’

12:34 PM, JUL 9, 2014 • BY DANIEL HALPER

Democratic congressman Henry Cuellar ripped President Obama for being “aloof” and “detached” by not visiting the Texas border to see first hand the immigration crisis. Cuellar made the comments on MSNBC:

“He’s so close to the border. And let me say this: when I saw, and I hate to use the word bizarre, but under the circumstances, when he is shown playing pool in Colorado, drinking a beer, and he can’t even go 242 miles to the Texas border, and plus, if he doesn’t want to go down to the border, there’s the Air Force Base where HHS is holding some of the young kids from the border. He could at least make that trip to San Antonio, but again, border community leaders wants to see him down there on the border, and I think the optics and the substance of it is that he

should show up at the border,” said Cuellar.

And he had some advice for the White House.”If they are worried about putting a face, the president’s face, to this human crisis, humanitarian crisis, I think it’s worse if he doesn’t even show up. Either way, he’s going to be tied into this humanitarian crisis. he either can roll up his sleeves and go down to the border, or he can just look aloof and detached and not go to the border, send surrogates down there, and say that he’s got everything under control.”

He adds, “It Just floored me, because if he’s saying he’s too busy to go to the border but you have time to drink beer, play pool.”

The president was in Colorado last night — drinking beer and playing pool.

 

Vezi și:
BORDER BREAKDOWN: ILLEGAL WITH TB IGNORED BY FEDS…

Hand and mouth disease…

PROTESTS SPREAD: MI Town Fights Plans to House Illegals…

More Military Bases Asked to Open Facilities…

Border Patrol Tells Agent: ‘Cease and Desist’ from Speaking with Media…

‘Homeland’ Closing Roads to Keep Reporters Out…

MS-13 Gang Members Leave Graffiti on Walls of Processing Center…

Minors Admit to Engaging in Torture, Murder…

Sheriff: Feds Releasing Criminals into AZ…

Glenn Beck to Bring Soccer Balls, Teddy Bears to Border… 

EU immigration into Switzerland hit record high before voter backlash…



Categories: Articole de interes general

10 replies

  1. O asemenea ocazie nu se rateaza!!! Mulțumesc anticipat pentru carte! Reparații? Nici vorbă. Uneori, la intrare, mai scârție câte o ușă … Fii binevenit înăuntru, între prieteni.

  2. Daca spun ce mi-a trecut prin cap aseara cand ii ascultam argumentele si-i urmaream mimica fetei, poate ca unii se vor gandi ca-s cam ciudat. Bineinteles ca n-am de unde sti de ce nu s-a dus, as putea specula insa. Prefer sa raman insa numai la gandul ca s-a declansat instinctul de autoconservare si tot mai des o sa sufle in iaurt, chiar de vede ca e scos si din frigider. Imi spune ceva ca “baile de multime” sunt de domeniul trecutului pentru domnia sa. Oricum, privit si in contextul crizei din Israel, Ucraina/Crimeea, atitudinea Rusiei, relatiile tot mai tensionate dintre China si Japonia pt niste limbi de pamant nelocuit si fara resurse, situatia de la granitele USA corelata cu atitudinea presedintelui este una de securitate nationala si fara precedent in istorie.
    Fara sa vreau gandul ma fugare la cartea “National Suicide” al lui Sutton. E scrisa in ’73 si zici ca scriitorul e prooroc. Daca n-ati citit-o dar va intereseaza, sa nu dati cateva sute cu cat se vinde oriunde si foarte repede in ultimul timp. Imi trimite-ti o adresa pe privat si v-o cadorisesc ca parte din reparatii. O puteti avea la Poarta in 2 zile 🙂

  3. De ce credeți că s-a dus în Texas, dar a refuzat să meargă la graniță? Un prieten mi-a pus că, paradoxal, asistăm la un invers al ,,Cruciadei copiilor“.

  4. Da, se vorbeste in tot mai multe medii ca e foarte posibil sa nu mai apuce sfarsitul mandatului ci sa fie si el un Kennedy, erou si aeroport deopotriva :). Imi amintesc de fapt ca inca inainte de a castiga primul mandat, apropiatii domniei sale, stiind ce poate si ce vrea, impartaseau temerea ca daca va fi sa fie ales sunt toate sansele de un asasinat. Doamne, murdara si demonica poate fi politica…

  5. Știu și eu: Happy wife, happy life!
    Încolo, există mecanisme și în afara celor publice. Să nu uităm cazul Kennedy (amândoi frații). La drept vorbind, și eu m-am speriat acum câțiva ani când am văzut ce turnură antichristică poate lua ,,democrația“ americană Așa că vă împărtășesc temerile.

  6. De cand Obama a preluat Administratia la Casa Alba, politica din aceasta tara nu cred ca se mai poate privi prin aceeasi matrita de pana atunci. Nu cred ca mai putem trage concluzii pe baza unor idei cum ca “Nici un președinte nu are un spațiu de manevră nelimitat.”, “Constitutia este Biblia acestei tari” si altele. Obama este un alt fel de presedinte si ma tem (la modul cel mai serios) ca inca nu si-a aratat nici 10% “coltii”. Sa dea Dumnezeu sa nu fie asa. Oricum, are stofa de dictator, e tanar deci detine o anumita doza de iresponsabilitate (apropo, imi cer iertare si o sa sterg tot. Am vorbit cu duhovnnicul meu, cu mine, am cerut sfat de la Dumnezeu, iar raspunsul a fost clar: sunt vinovat si mi-i oarecum rusine. Sper ca Bunul Dumnnezeu sa nu ma traga prea tare de urechi, depind si de rugaciunile D-voastra pt mine in caz ca simti-ti si intelegeti); scolile emerite pe care le-a terminat n-au facut decat sa-i finiseze anumite comportamente, iar ce e mai grav, a schimbat masiv personalul din punctele cheie ale administratiei, armatei, CIA, FBI, etc, actiune fara precedent in istoria acestei tari. Daca planurile sale i-au cerut-o, a schimbat si prieteni f apropiati si a rupt prietenii ce durau tocmai din facultate. Tot ce-am spus (si as putea continua), n-am citit nicaieri, nu mi-a spus nimeni, ci este o analiza personala facuta vreme de cateva saptamani. Ma opresc aici, adaugand numai ca un presedinte asa de imprevizibil, hotarat in ceea ce vrea sa faca, care dispretuieste Senatul, Camera si orice alta putere din stat (pana si cea judecatoreasca), America n-a avut niciodata. Am folosit mult tot felul de statistici in analiza de care m-am apucat. Nu m-as culca nici in ruptul capului pe o ureche spunand ca avem Constitutie, avem Armata apolitica, sunt multe parghii care sa-l opreasca in caz de derapaj, etc. In anii acestia din primul si al doilea mandat a folosit foarfeca la greu incat mi-e greu sa cred ca mai este vreo parghie solida sau neciuntita de domnia sa. Ma tot intreb de ce…Inca n-am nici o idee…Ma duc acum, sotia asteapta de prea mult timp sa plecam undeva….n-as vrea s-o supar, destul am intristat-o purtand razboaie ce nu-mi apartin…

  7. Săpăm în continuare. Problema granițelor este una de securitate națională. Ceea ce se petrece depășește de mult inițiativa posibilă unui singur politician. Nici un președinte nu are un spațiu de manevră nelimitat.
    Admir totuși înțelegerea încurcatelor ițe de la Washington.

  8. Cu toate cele, chiar o sa-mi dati o portocala? Sau e vreun joc de cuvinte pe care nu-l pricep? Bine, asta in cazul in care considerati ca “am ghicit”.

  9. Nu-s ghicitor dar imi dau cu presupusul. Pt D-voastra, ca de publicat n-am pretentii. Legea Imigratiei pe care Republicanii nu vor sa o voteze, contine mult mai multe chestiuni decat a da acte la ilegali. Una din ele este inchiderea ermetica a frontierelor. Adica, dam acte celor intrati, dar nu mai intra nici unul fara viza. Obama este extrem de incapatanat cand considera ca are dreptate. El vrea cu orice pret ca Republicanii din Camera (Senatul a trecut, la Camera e problema) sa-i voteze pozitiv legea. Ce face el acum este constrangere politica. Santaj suna prea dur, cu toate ca unele grupuri (politicieni sau org. nonguvernamentale) susotesc termenul. A promis pe 4 Iulie un decret prezidential cum ca nimeni, in nici o circumstanta nu va mai fi deportat. In acelasi timp, printr-un agreement mutual a deschis pur si simplu frontierele. Daca Republicanii nu vor vota Legea propusa de dansul, peste 1-2 ani Republicanii nu se vor mai confrunta cu problema legalizarii a 12 milioane de persoane, ci cu problema a peste 25 milioane de imigranti ilegali. Si vor pierde voturi cu nemiluita in favoarea Democratilor. Si tot felul de probleme sociale grave pe care Democratii ii vor invita pe Republicani sa le deconteze pt ca n-au votat Legea. Dar cred ca o vor vota. Nu cred ca vor sa se sinucida politic. Insa santajul la care au fost supusi nu-l vor uita curand….

  10. Am primit primul răspuns: ,,Situația trebuie schimbată pentru realizarea unui proiect politic imens. Deocamdată, populația americană, așa cum este ea, nu are destulă simpatie pentru țările din america latină. Valul de emigranți, invitați fără perdea și ascunși fără patriotism, sunt semințele care vor schimba atitudinea unei noi realități demografice necesare pentru realizarea a ceea ce experții futurologi numesc ,,Stale Unite ale Americilor“ ! Măi să fie …

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.