8 Iunie 2014.

Românii care trăiesc în zona Greenville – Atlanta au două mari avantaje: densitatea de credincioși evanghelici în societate este foarte mare și pământul și clădirile sunt relativ încă ieftine. Până și stațiile de benzină au de la pompe până la stradă o peluză pe care un întreprinzător din California ar putea clădi o casă sau un mic magazin. N-am văzut nici o biserică ,,îngrămădită“, cum sunt multe prin San Francisco sau Los Angeles.

Iată două poze făcute în fața echivalentului unei ,,crame“ din California. Statuia din spatele nostru este a unei femei care și-a ridicat rochia cu o mână ca să poată stoarce strugurii în presă.

Rătăcindu-mă intenționat ca să facem să treacă cele câteva ore pe care le mai aveam până la decolarea avionului de luni, am ,,găsit“ o clădire ,,monumentală“ care poate intra ușor în categoria de mega-church. Este vorba despre Biserica de negri ,,World Changers Church International“, păstorită de unul din alintații mișcării ,,Prosperity Gospel“, Cleflo Dollar. Cupola clădirii centrale este mai mare decât cea a circului mare din București ! (Nu mă întrebați de ce, propabil mânat de subconștient, am ales o comparație cu o clădire de circ).

În interiorul acestor mega-structuri eclesiastice se desfășoară o sumedenie de activități în care este implicată comunitatea creștină. Numai Dumnezeu și ziua judecății va putea descurca acest amalgam de spiritualitate și interese materiale. Nimeni nu poate nega însă că, cel puțin pentru populația de culoare, o astfel de structură este o bază de referință și un prilej de ridicare a imaginii personale în societate.

Și clădirile bisericii păstorite de Charles Stanley sunt impresionante, ca și cele ale bisericii păstorite de fiul său, ca și cele ale …, ca și cele ale …

Nu este de mirare deci că și românii ajunși pe aceste meleaguri, atunci când a fost vorba să-și cumpere o casă de rugăciune, au preluat de la americani clădiri impresionante. M-am bucurat pentru ei și i-am admirat pentru spiritul gospodăresc cu care le îngrijesc. Biserica păstorită de Matei Istudor se numește Gwinnett Romanian Baptist Church și poate fi găsită la adresa: 2005 Braselton Highway, Buford, GA 30519.

Matei este căsătorit cu o fată din Moldova și asta a atras probabil și alte familii de moldoveni să se alăture bisericii. Când i-am vizitat eu, Matei se afla la Cleveland, Ohio, iar un alt lucrător era plecat cu un grup mărișor să viziteze un Muzeu al creaționismului științific dintr-un alt stat. Era duminică după amiaza și Dumnezeu ne pregătise două surprize plăcute: una pentru Daniela, soția mea, și alta pentru mine.

Când am ajuns în Atlanta, venind de la Greenville, am tras mai întâi la familia lui John (Nelu) Istudor, unde ne-am întâlnit și cu socrii lui, Vasile și Raveca Rus. Ambele familii au fost pentru o vreme membre în adunarea noastră din Anaheim, așa că ne-am simțit ,,ca acasă“. Gospodine desăvârșite, cele două surori ne-au așteptat cu o masă bogată, iar fratele Vasile Rus ne-a servit cu lapte și brânză de la turma lui de capre. Îl mai vizitasem cu câțiva ani în urmă la ,,ferma“ dânsului și m-am bucurat să aud că se simte încă în putere să cosească iarba și să îngrijească de capre (Știam că avea experiență pentru că fusese toată viața lucrător în adunări baptiste. La noi venise după multă muncă depusă în adunările din Reșița).

Când am ajuns în holul casei de rugăciune, pe când se pregătea să intre în sala mare, Daniela a auzit din spate un glas familiar strigând-o: ,,Sora Dana!“ Când s-a întors a văzut-o pe sora Tenzi Popovici, care a adăugat: ,,Te-am recunoscut imediat după mers“.

Să te recunoască cineva de la spate, de departe, ,,după mers“ este un mare compliment și o dovadă de simpatie. Pentru Daniela, care din momentul în care s-a întâlnit prima oară cu sora Tenzi în Los Angeles și-a făcut-o model de ,,păstoriță“, aceste vorbe au fost cel mai frumos cadou pe care putea să-l primească în Atlanta.

Pentru mine a fost altfel, dar nu mai puțin impresionant. Matei Istudor îmi scrisese un E_mail și știam că Pitt Popovici era de servici în dupăamiaza aceea. L-am găsit pe prima bancă, alături de un tânăr păstor de la Humeadoara, băiat de al fratelui Medrea. Ne-a invitat pe amândoi să mergem în biroul bisericii ca să ne rugăm mai întâi, apoi ne-am întors cu rânduiala ca fratele din Hunedoara să-și prezinte misiunea pentru care venise să adune fonduri, iar eu să vorbesc. Mi-am dat seama că i-au dat foarte puțin timp ca să-mi facă loc mai mult mie. M-am aplecat spre urechea lui și i-am spus: ,,Nu prezenta doar misiunea. Spune și ceva din inima ta, un mesaj bazat pe o temă din Biblie. Dă-mi un capăt de pod ca să pot continua după tine. Ne-am înțeles foarte bine și el a făcut o treabă foarte bună. Când mi-a venit rândul, fratele Pitt, care la cei 96 de ani condusese tinerește tot programul, s-a ridicat și a zis: ,,Știți că eu n-am fost acolo când s-a dat darul de a-i lăuda pe alții, așa că n-am să spun nimic despre fratele Daniel. Domnul să-l binecuvinteze cu mesaj“.

Pentru cei care-l cunoaștem, știm că aceasta a fost esența purtării fratelui Pitt Popovici. Cuvintele lui, rostite pe acel ton molcom, dar autoritativ, mi-au mers direct la inimă. M-am simțit dintr-o dată ,,ca acasă“, lângă acest om extraordinar care m-a luat odinioară ,,de nicăieri“, m-a invitat la Los Angeles și m-a crescut cu răbdare și pricepere în anii în care am fost acolo împreună. ,,Eu nu-l laud“ a sunat în urechile mele ca cea mai frumoasă prețuire venită din partea celui care mi-a pus pașii șovăielnici pe cărarea grea a slujirii. Le-am spus celor prezenți că, atunci când m-a chemat în California, fratele Popovici m-a pus să aleg să merg păstor la biserica deja formată din San Francisco sau să-i ajut pe dânșii să deschidă o biserică română într-un alt cartier al marei metropole. Am ales repede și foarte ușor. Am decis să stau aproape de dânsul.

,,Decât să mă înec singur prin San Francisco, așa fără experiență cum sunt, prefer să stau pe lângă dumneavoastră și, când mă voi încurca, să am la cine să strig după ajutor“.

L-am privit în timp ce vorbeam și l-am văzut cum dă aprobator din cap, semn că își aducea aminte.

,,Facem și în seara aceasta la fel. Eu încep să predic și, dacă mă încurc, strig repede după ajutor …“

A dat iar din cap, pentru că știa că mă pricep să mă încurc. O făcusem deja de atâtea ori în Los Angeles …

A fost cadoul pe care mi l-a făcut Dumnezeu mie în Atlanta. La vârsta lui, fratele Popovici continuă să fie un glas puternic, o flacără a Domnului, o pildă pentru noi, ceilalți. I s-au împuținat dinții din gură, i s-a așezat o pată albă pe unul din ochi, merge pășind mai cu grijă, dar merge înainte și mai ales, merge drept, merge pe calea cea dreaptă. În poze mai puteți vedea și pe fratele Șumălan, cândva la Arad-Grădiște și pe familia lui Simona și Nicu Ungur (care au stat și ei o vreme în Los Angeles).

Categories: Uncategorized