Am fost plecat într-o scurtă vizită la Atlanta, Georgia și Greenville, South Carolina. De Joi până Luni (5-9 Iunie), am reluat legătura cu The Hearthland of America.

Termenul ,,The Hearthland“ (ținutul de inimă, chintesența) se aplică ținuturilor din statele de mijloc ale Uniunii americane, spre deosebire de ținuturile ei de coastă, dominate de emigranți noi veniți și de … democrați liberali în crez și libertini în trai.

Nu cred că mai este cazul să vă spun că The Hearthland este puternic creștină. Ca venetic pe coasta de vest și încă în prea cosmopolitul și prea progresistul Los Angeles, o vizită făcută din când în când în Hearthland este nu numai binevenită, dar și necesară.

Fericita ocazie a vizitei a fost o nuntă în familia lui Nelu și Dorina Blaj, care locuiesc în Greenville, SC. Dorina este sora soției mele, iar amândouă sunt născute în familia lui Ban Traian, din Arad. Nelu vine și el din Arad. A fost o ocazie bună pentru poze de familie. Iată două, pentru cei ce cunoașteți aceste două familii.

Familia Blaj este răspândită pe două continente și trei țări: Franța, Canada și SUA.

Familia Ban este răspândită prin statele Americii: doi copii în Detroit, Mi., o fată în Chicago, Ill., una în Los Angeles, Ca. și una în Greenville, SC. (din poză lipsesc cei din Detroit, Rodica și Marcel)

Tinerii care s-au căsătorit sunt Ana Blaj și Andrew Hudson:

Două noutăți, probabil unice, la această nuntă: tatăl mirelui a fost și ,,the best man“, iar pastorul care i-a cununat a fost prieten cu mirele încă de pe vremea când erau amândoi la grădiniță.

Ruth și Adriana, două surori ale miresei au cântat un foarte frumos duet.

La ora concluziilor, pot spune că:

1. A fost una din cele mai frumoase nunți la care am participat. A avut un specific american și ,,sudist“, ca pe vremea când oamenii trăiau belșugul vieții de pe plantații. Mirii au fost adorabili. Părinții au fost emoționați. Invitații au fost distinși și prietenoși. Cadrul în care s-au desfășurat toate, fie că a fost capela Universității ,,Furman“, una din cele mai scumpe de pe acolo, fie că a fost sala de mese a hotelului Hyatt, a fost mirific.

2. Am fost într-una din cele mai frumoase regiuni ale Americii, favorizate și de faptul că ne-am dus acolo în Mai-Iunie, când totul explodează de veselia verde a începutului de vară. Din avion, regiunea își dezvăluie mai ușor frumusețea, cu păduri nesfârșite și cu cartiere săpate parcă de un bijutier de o parte și de alta a șoselei. Mi s-a spus că ținutul a fost defrișat cu sălbăticie în vremea capitalismului agresiv. A trebuit ca Theodore Roosevelt, supranumit și tatăl parcurilor naturale din America, să dea o lege prin care reîmpăduririle au devenit obligatorii. Așa se face că și Atlanta și Greenville, sunt înecate în verdeață. Bineînțeles că, așa cum obișnuiesc întotdeauna, m-am rătăcit de câteva ori de bună voie și am colindat ,,pe coclauri“. N-am avut teamă că mă rătăcesc. Aveam cu noi un GPS foarte priceput și insistent să ne aducă înapoi la calea cea dreaptă. Și pentru că veni vorba, cred că ar trebui să discutăm puțin despre avantajele și dezavantajele GPS-ului. Pe vremuri, ori de câte ori ajungeam într-o zonă nouă, desfăceam harta și încercam să memorez cât mai corect forma orașului, principalele artere de circulație, amplasamentul câtorva instituții majore ca puncte de reper, etc. Într-un cuvânt, harta mă ajuta să mă familiarizez cu orașul. Acum, GPS-ul a simplificat orientarea reducând-o la o ascultare orbească de ,,indicațiile prețioase“ ale ,,vocii“ care ne dirijează. Nu mă mai preocup cu harta și riscul de a mă rătăcii a dispărut, dar dispărută este și familiarizarea mea cu orașul și zona respectivă. M-am lăsat dus de nas și am călătorit ținându-mă ca orbul de bâtă, din loc în loc, de la adresă la adresă. N-am însă nici o idee despre forma orașului, despre cartierele lui sau despre zona înconjurătoare … E mai bine? E mai rău? … Judecați și voi singuri.

3. Am ajuns la concluzia că, în The Hearthland, creștinismul este la el acasă și inima Americii bate încă foarte bine. Toți cei care au anunțat prematur decesul creștinismului american ar trebui să nu se mai bazeze pe reportajele din ziarele de scandal și nici pe informațiile pesimiste care se publică pe blogurile de dispute teologice.

Creștinismul american, paradoxal, trăiește mai puțin în institutele de învățământ teologic și mult mai mult în adunările oamenilor simpli și nesofisticați ,,de la țară“. Oare cine scria în limba română că ,,Dumnezeu S-a născut la țară“ ? Nu știu dacă sunteți de acord cu el, dar eu pot să vă spun că Dumnezeul nostru, deși îi iubește pe toți oamenii la fel, a preferat să-i știe pe copiii Săi nu în cetăți supraetajate, ci în corturile simplității.

În aglomerările urbane, oamenii au iluzia că depind unii de alții. În singurătatea câmpului și a pădurii, oamenii află foarte repede adevărul: depindem cu toții de bunăvoința lui Dumnezeu. Deși pare paradoxal, și invers decât ceea ce se întâmplă cu animalele, oamenii se sălbăticesc la oraș și se domesticesc la țară, în părtășia cu câmpurile și pădurile lui Dumnezeu.

4. Ca să nu mă întind nepermis de mult cu acest articol, am să închei cu o revelație îmbucurătoare. Am primit confirmarea că se merită să te ostenești pe Internet. Cred din ce în ce mai mult că, dacă ar fi astăzi printre noi, apostolii Domnului s-ar fi folosit la maximum de această extraordinară cale de comunicare. Și mai cred că ei ne vor judeca aspru dacă noi n-o folosim. Ei au fost rânduiți să meargă spre marginile lumii ,,per pedes apostolorum“, noi putem s-o facem din comfortul biroului de acasă. Ei au fost mânați de porunca evanghelizării lumii, noi ne-am împotmolit prea ades în nămolul preocupărilor din curtea bisericii. Ei respirau ca să meargă mai departe, ca să vestească la mai mulți. Noi ne-am lenevit și ne-am scufundat în comfort, de parcă nu mai avem aceeași chemare.

De ce spun aceasta după vizita de la Atlanta? Pentru că și acolo, ca mai prin toate părțile pe unde am ajuns în anii din urmă, am fost surprins să întâlnesc oameni care m-au cunoscut ca ,,Barzilai en Dan“ și care mi-au spus că abia așteaptă să mă vadă ajuns iar în fața computerului de acasă pentru a le trimite impresiile mele de drum.

Vă promit pe curând încă un articol despre vizita la biserica baptistă din Atlanta, despre întâlnirea cu fratele Pitt Popovici, sora Tenzi și toți prietenii pe care i-am întâlnit acolo.

Categories: Uncategorized