7 mai 2014, 12:04

Citeste mai mult: adev.ro/n57673

Am asistat, la Bruxelles, la o discuţie asupra fenomenului cel mai îngrijorător al momentului, Ucraina, şi de aici tentaţia modificării frontierelor. Se circulau hărţi, se prezentau materiale de studiu, printre care şi cel care urmează, datând din 2005 şi semnat de Frederic Beaumont, doctorand la Universitatea din Bordeaux.
Studiul a apărut în Revista Europeană de Geografie sub titlul “Frontiera româno-ucraineană şi ponderea reală a chestiunii minorităţilor”.

Interesant text, nu-mi permit să-l judec, vă las pe dumneavoastră să-o faceţi, dar actualitatea sa politică este certă şi deschide o perspectivă analitică asupra unei problematici care ar putea să devină prioritară în actualul context geopolitic. Citiţi vă rog cu mare atenţie această analiză pentru a descoperi, plantate foarte aproape de suprafaţă, rădăcinile unui istorii conflictuale dramatice şi oricând repetitive.

Pe principiul că ce s-a cerut odată se mai poate cere din nou şi că Tratatele sunt respectate doar atât cât le convine marilor jucători.

Iată textul autorului francez pe care-l reproducem în două episoade.

“După terminarea Primului Război Mondial, România se regăseşte considerabil mărită. Această extensie teritorială se produce în mai multe etape, din 1917 până în 1919.  În acelaşi timp, în contextul războiului civil din Rusia şi al destrămării Imperiului austro-ungar, iau fiinţă mai multe state ucrainene. Aceste state nu vor reuşi să se impună, victime ale disensiunilor interne dar mai ales datorită situaţiei lor geografice defavorabile.

Ucraina, mai întâi ocupată de Puterile Centrale care reuşesc să instituie o formă de protectorat numit Hatmanat şi care le permitea să

exploateze resursele agricole ale ţării, alunecă în haos în momentul în care, la începutul anului 1918, trupele germane şi austriece se retrag din ţară. La Harkov, cu puncte de susţinere în mai multe zone rusofone ale ţării, mai ales în regiunea Donbas, este proclamată o Republică sovietică socialistă ucraineană. Rapid, trece la atac şi cucereşte Kievul, sediul guvernului celeilalte entităţi, Republica Democratică Ucraineană. Refugiat la Jitomir, guvernul acestei a doua Republici, proclamă independenţa Ucrainei în ziua de 22 ianuarie 1918.


În lunile care urmează dispariţiei monarhiei austro-ungare, , la Liov este proclamată Republica Democratică a Ucrainei Occidentale care reuneşte rutenii, adică populaţiile ucrainiene aflate până atunci în Imperiul austro-ungar. Acest al doilea stat ucrainean a cărui independenţă este proclamată în noiembrie 1918, va fi rapid victima unei agresiuni poloneze în timp ce în sud, în Rutenia trans-carpatică, în fosta provincie ungară a Maramureşului, comunităţile se înfruntă într-o bătălie sângeroasă: în zonele rurale se luptă evreii, ucrainienii şi românii, iar ucrainienii şi ungurii în oraşele Ujgorod sau Munkatcevo.

Procesul construcţiei naţionale ucrainene pare să fie serios pus sub semnul întrebării în momentul în care Galiţia orientală trece complet sub control polonez în mai 1919, iar Rutenia Subcarpatică alege să se unească cu noul stat cehoslovac care îi garantează o autonomie destul de largă. Ucraina occidentală, cea care juca rolul de stat-tampon, dispare şi situaţia devine rapid de nesusţinut pentru partizanii independenţei care aveau de luptat cu bolşevicii în est, cu armatele albe în sud şi cu polonezii în partea de vest. De cealaltă parte, România, învinsă pe plan militar de Puterile Centrale în decembrie 1917, parvine în aprile 1918 să profite de pe urma situaţiei din Ucraina pentru a anexa Basarabia, regiune care, pe timpul administraţiei ţariste, era legată de Ucraina de sud. Înfrângerea Puterilor Centrale îi va permite României să-şi pună în valoare drepturile asupra provinciilor româneşti din fostul Imperiu austro-ungar, ocupându-le începând cu noiembrie 1918. Mai apoi, tratatele de la Trianon şi Saint-Germain vor consfinţi anexarea Transilvaniei, Banatului şi Maramureşului în defavoarea Ungariei şi a Bucovinei în defavoarea Austriei. România moşteneşte în mod oficial teritoriile populate de români din fosta Dublă Monarhie în timp ce anexarea Basarabiei, partea orientală a Moldovei, smulsă acesteia în 1812 în contextul antagonismului ruso-turc, este în continuare subiect de contestaţie din partea Rusiei sovietice care creează acolo în 1924 o Republică autonomă moldovenească tocmai pentru a valoriza pretenţiile sale asupra acestei provincii.

Citeste mai mult: adev.ro/n57673

O tragedie istorică repetitivă? România şi Ucraina: chestiunea frontierelor şi minorităţilor (II)

Citeste mai mult: adev.ro/n58yea

Categories: Articole de interes general