La sud de graniță – South of the Border

By barzilaiendan on April 30, 2014 • ( 0 )

(Scrisă pe un Ipad cu toane în Tijuana, Mexic, probabil cu multe greșeli)

Am plecat cu Daniela, soția mea și cu Sarah, fata noastră, să-i facem o vizită lui Ezechiel, un tânăr stomatolog mexican care a clădit în jurul său o frumoasă societate misionară. Ezechiel ne-a vizitat în trecut în America și la biserică și acasă, și-a prezentat lucrarea și s-a împrietenit trainic cu Valer, ginerele nostru și el împătimit de misiune. Sper să-l pot pune pe Ezechiel în contact cu cei din Nrth American Baptist pentru misiunile pe termen scurt. Tinerii de la Bethel au făcut deja câteva astfel de vizite misionare, iar vara aceasta se anunță foarte activă.

Din Anaheim până la Tijuana, Mexico, este cale de aproximativ 118 mile sau două ore și jumătate cu mașina. Primele 100 de mile, de acasă până la San Diego, i-am zburat in mai puțin de o oră și un sfert, mergând în pas cu traficul de pe autostrada. Restul de drum avea să dureze cam … tot atât.

N-am mai fost impreună cu Daniela în Mexic de câțiva ani buni, de pe vremea când mergeam în Tijuana să cumpărăm medicamente pe care Christian Aid Ministries le trimetea apoi în România.

Ca întotdeauna, la graniță, în sensul în care mergeam noi, aproape că nici nu ne-au oprit. A trebuit doar să încetinim ca să ne vadă la ochi. La întoarcere, în sensul intrării din Mexic în SUA va fi mult mai greu însă și vom sta la o coadă interminabilă.

Dincolo de graniță, telefoanele noaste și GPS-ul au incetat să funcționeze. Aveam la noi o schiță cu străzile pe care trebuia să le urmăm ca să ajungem la Clinica Medical y Dentista Filadelfia (numele ales cu semnificatia ca este infințată de creștini și funcționează pentru oamenii nevoiași.)

Tijuana este așezată pe o vale aridă și pe coștișa unor dealuri seci și uscate. Ținutul pare bătut de Dumnezeu și, dacă n-ar fi comparația cu frumusețile de dincolomde graniță, din SUA, ai crede că te afli la mii de kilometri și căteva secole distanță de lumea modernă. O climă nemiloasă și o administrație nepricepută a condamnat pe viață populația de aici la o existență de mizerie. Ca orice alt oraș privilegiat de poziția pe graniță, Tijuana beneficiază de beneficiile unui du-te vino american. Și tot ca orice alt oraș de graniță turistică, Tijuana a devenit o cloacă în care prostituția și traficul ilegal de orice natură înfloresc ca niște sălbatice și spinoase flori ale pustiei.

Numit ,,o poartă spre America“, Tijuana adună și mulțimea din convoaiele de ,,desperados“ din mai toată America latină (ca să nu mai vorbesc despre cei veniți din Europa, Africa și Asia, în speranța că vor reuși să treacă granița în mod ilegal. Mulțimea acestor ,,desperados“ este o pradă ușoară în mâinile celor obișnuiți să capitalizeze din mizeria altora, așa se face că orașul viselor este plind de ,,slums“ sau ,,bidonvilles“. Țin minte că Fratele Simion Cure nu mânca niciodatî înainte de intrerea în Tihuana sau pe durata vizitelor noastre acolo. Nu putea. Lucrase ani mulți în România la deratizare … Cum trecem granița înapoi în America, moșul își scotea bocceluța și se întindea la masă.

Mizeria este mama corupției, iar o țară săracă a dat lumii pe omul cel mai bogat, mai bogat chiar decât Bill Gates. Este patronul telecomunicaților din Mexic. Nu-i de mirare atâta vreme cât o convorbire telefonică peste gard, din Mexic în USA costă $2.50 minutul, iar un roamming pentru Internet te poate duce la prețuri astronomice.

La orice colț băltesc bazarurile, farmaciile și restaurantele multicolore. Cocina aceasta are tupeu și poartă cu fudulie fundă roșie. Cu unele excepții care sar în ochi, Tijuana mi-a amintit de magazinele de vechituri pentru săraci din Los Angeles. Drumurile sunt o improvizație permanentizată odată cu dezvoltarea orașului. Cele majore sunt asfaltate sau betonate, iar cele secundare sunt drumuri de pământ asortat cu pietre de toate dimensiunile. Moștenirea spaniolă se resimte peste tot.

Am fost niște naivi la plecare, iar eu m-am lăsat în nădejdea altora și am plătit foarte scump această comoditate. Pur și simplu, strazile din Tijuana n-au tăblițe cu nume, iar oamenii locului, care n-au nevoie de tăblițe pentru a se descurca, nici nu-și mai amintesc de numele pe care le poartă.
Ne-am rătăcit foarte repede și cu o maximă competență. Aveam distanțele pe hârtie și curbele pe care trebuia să le facem la dreapta sau la stânga. La fiecare răscruce am resetat indicatorul de kilometrii de la bord și am numărat distanțele cu aceeași atenție cu care-și numărau odinioară exploratori pașii. Nimic. Degeaba. Zadarnic. Foarte curând am reușit să ajungem … nicăieri, iar timpul trecea nemilos, mult dincolo de politețea întărzierilor rezonabile. Am făcut în Tijuana mai mult decât am făcut tot restul drumului de acasă până la graniță.

Bineințeles că ne-am oprit și am întrebat. Asta a fost o greșeală și mai mare. Un amabil care știa ceva engleză a sunat la serviciul de informatii locale și ne-a făcut o schiță cu drumul până la Clinica Medical Filadelfia. Am avut ceva îndoieli când ne-a spus că trebuie să continuăm pe un deal și o vale câteva sute de metrii dincolo de terminarea celor cimentate, dar n-am avut de ales. Omul a dat telefon și așa i s-a spus de la clinică.

Vai de suspensiile noastre! N-am numărat ocaziile în care am vrut să ne întoarcem din drum, dar au fost multe. Bineînțeles că am ajuns până la urmă și bineînțeles că n-am ajuns la Clinica care ne trebuia. Și asta era Filadelfia, dar era de ginecologie (Aveam să aflu apoi că în Tijuana sunt omdroaie de ,,Filadelfii” ce-au crescut ca coupercile după ploile proiectelor misionare sprijinite de biserici americane.)

Segnora de la recepție ne-a chemat pe un tinerel care ciupea ceva pe englezește. Băiatu și-a scos Samsungul mobil, a pus adresa în programul Google și ne-a descurcat pe loc. A urmat o altă schiță, o altă cursă pe un traseu al morții (mașinilor), dar de data aceasta nu ne-am rătăcit decât foarte aproape de clinică. Am întrebat două femei de la o poartă și am aflat că una este misionară din America. După ce a zâmbit puțin de toată aventura noastră, americanca ne-a îndrumat cale de două curbe și o întoarcere la dreapta spre ținta noastră. cealaltă femeie, mexicanca, ne-a spus într-o foarte bună engleză: ,,Pot să vă dau ceva de citit? Este in limba engleză.” A căutat puțin indosarul de sub braț și ne-a dat un pliant foarte frumos realizat grafic cu conținut multicolor. Era o publicație a Martorilor lui Iehova. Frumos îmi șade … Am venit creștin din România să mă evenghelizeze iehovistele în Mexic.

Clinica lui Ezechiel este ca o oază de viață în deșert. Clădirile sunt frumoase, curate. Cabinetul este relativ bine utilat, iar într-o aripă a clinicii, Ezechiel a mobilat un apartament pentru musafiri ,,americani” și un birou pentru misiune. În curtea interioară păzită cu acerbicie de un câine lup, un mecanic priveput aranjează interiorul unui mibus care va deveni o clinică stomatologică mobilă pentru misiunea printre ,,indieni”, cum îi numesc ei pe descendenții incașilor și maiașilor care s-au încuscrist cu mexicanii.

Avem acces la Internet și asta m-a făcut să simt că mă mănâncă degetele.

Râvna lui Ezechiel și a musafirilor lui creștini au făcut ca de cealaltă parte a strazii, în dreptul clinicii, să fie azi un parc cu leagăne, câțiva pomi piperniciți și un teren de baschet cu tribună. Dacă ar mai fi și ceva iarbă … dar așa praf, praf și iar praf. cine s-ar încumeta să se joace aici sub torentul de suliți aprinse ale soarelui de vară? Singura șansă de a scăpa în Mexic de praf este să-l acoperi cu un strat discret de ciment sau asfalt.

Sarah și-a adus aminte reacția soțului ei, Marius, cu care fusese în Mexic data trecută. ,,Oare cu ce am fost noi mai buni de a rândiut Dumnezeu să ne naștem în altă parte și să avem acces la o altfel de viață ?”