Am fost să traduc pentru că Valer este dus o săptămână în alt stat să traducă pentru un grup de moldoveni aduși pe bani mulți să vadă cum funcționează democrația americană la ea acasă.

Am fost la un tribunal pentru delicvenții minori; cale lungă, începută de cu noapte ca să ajung la timp. Împricinatul era un pui de rom care ,,uitase pe el“ o jachetă și ieșise din magazin cu ea. Cel puțin așa zicea mama lui, carte-l cunoștea mai bine.

Am fost iar să asist și să ajut români intrați la necaz din cauza lor. Am stat de vorbă mult cu toți trei (pe lângă cei doi era și șoferul care-i adusese la tribunal).

Pe la ora 8:30, din spatele ușii încuiate până atunci a ieșit un funcționar în uniformă de ofițer și le-a vorbit tinerilor preț de câteva minute: ,,Băieți și fete, aici nu este de glumă. Intrați frumos, stați cuminți și ascultați cu respect și atenție. Aici vă întâlniți cu legea și asta este o treabă foarte serioasă.“ În ciuda vorbelor grele, tonul omului era neașteptat de gingaș și duios, glumeț parcă. Ofițerul părea un bunic așezat la taifas cu nepoții lui. Avea părul alb, parcă și mai alb în contrast cu pielea lui neagră ca tuciul. Uitasem să vă spun, era un american de culoare, un afro-american.

Ne-am așezat în coloană și l-am urmat pe ușa deschisă spre cadul metalic prin care trebuia să trecem ,,ca oile prin strungă“, după ce ne-am depus obiectele din buzunare și curelele pe o tavă sortită să treacă prin mașina de XRay. Sunt măsuri de securitate obligatorii în America.

Pe când îmi puneam cureaua înapoi la pantaloni, am auzit o doamnă volubilă salutându-l pe ofițerul negru cu binecunoscutul: ,,How are You today, Sir“?

Răspunsul m-a străfulgerat ca un trăznet căzut într-o cameră fără nori: ,,I’m good! I’m very good … God is good to me today.“

Rostită într-o sală de tribunal, această replică demnă de un film de altădată cu negrii din sud, a adus melodia unui cântec creștin în proza cenușie a legii. În ultimul timp, political corectness a interzis astfel de ieșiri în spațiul public american. Fără îndoială, omul risca mult. Vorbea însă cu o doamnă care se vedea că-l cunoaște foarte bine și dialogul lor a continuat cu un chicot complice. ,,Yeah, God is always good, very good“.

Interesant, atmosfera din sala s-a înseninat și cei prezenți au reacționat cu o relaxare asemînătoare cu atmosfera dintr-o biserică de pe-aici. Ce performanță! Toată această realizare cu o singură frază a unui singur om, care știa că tribunalele din America se poartă duios cu tinerii delicvenți urmărind prioritar nu să-i pedepsească, ci să-i educe pentru viață. Mi-am dat seama treptat că vorbele omului meu nu fuseseră rostite la întâmplare, ci fuseseră foarte bine premeditate, ca și micul discurs de afară de altfel. Totul făcea parte din procedeul de rutină din această curte americană de justiție.

Nu cred că trebuie să vă mai spun cum s-a încheiat cazul minorului român pentru care venisem să traduc … L-au achitat, l-au iertat și l-au îndemnat să nu mai uitepe el haine neplătite când iese din magazin, chiar dacă vrea numai să meargă să le arate mamei lui din parcare …

Femeii nu i-a venit să creadă ce se întâmplă. Și-a tot făcut cruci și le-a mulțumit la toți, absolut la toți cei prezenți, până și la avocații care-și așteptau rândul să fie implicați în alte cazuri.

N-am despărțit în parcare, bucuroși, dar șoferul mi-a cerut numărul de telefon: ,,Cu dumneatale trebuie să mai staunde vorbă măcar câteva ore. Îmi place cum ne povestești despre viață. Se vede că ești popă …“ Da, cam de asta mă duc eu pe la tribunale și închisori să … traduc.

Și încă ceva, traducătorii au voie să intre acolo unde avocații și judecătoarea discută înainte de începerea cazurilor. Spre surprinderea mea, trei tineri de culoare (adică negrii) se aflau și ei acolo pe aceeași bancă pe care m-am așezat. M-am uitat la ei și i-am și calificat: precis, au încurcat-o! Trebuie că făcuseră ei ceva așa de grav că i-au separat de toți ceilalți din sala de așteptare …

Judecătoarea a intrat în vorbă cu ei și, ascultând, mi-am dat seama ce plin de prejudecăți eram.

,,În ce an sunteți?“
,,În ultimul an.“
,,Ați trimis cererile de înscriere la vreo universitate“,
,,Bineînțeles, și încă la foarte multe“.
,,V-a aprobat undeva?“
,,Pe mine m-au acceptat la Harvard, la Yale și la încă două Universități de pe coasta de est“.
,,Și nu te duci? N-ai ales?“
,,Nu încă. Aștept un răspuns de la UCLA. Mi-ar place să rămân aproape de ai mei pe coasta de vest“.

Am întrebat discret, dar foarte curios: ,,Cine sunt și ce fac ei aici?“
,,Sunt asistenți. Fac un fel de curs pregătitor. Vor să urmeze avocatura.“

Nu doar românii au probleme cu cei care au altă culoare a pielii decât o au ei … M-am americanizat prea mult. ,,Doamne, iartă-mă.“

Categories: Amintiri