Poezie – Mai bine să cauți un loc de-adăpost …

„Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul,
decât să te încrezi în om;
mai bine să cauţi un adăpost în Domnul,
decât să te încrezi în cei mari.“
(Psalmul 118.8-9)

Mai bine să cauţi un loc de-adăpost
În Domnul, şi numai în Domnul!
Decât, părăsind rugăciune şi post,
Să crezi că te sprijină omul.

Toţi oamenii mari laolaltă nu fac
Mai mult ca un pumn de ţărână;
Când Celui Prea’nalt viaţa lor nu-i pe plac,
Pe toţi El îi culcă pe-o rână.

Ma bine să cauţi un sprijin la greu
În Cel ce-a clădit Universul,
Decât să te bizui pe-un braţ de pigmeu
Ce-şi bâlbâie anii şi mersul.

Ce reazem ar fi o tulpină de stuf,
Când tremură ţărmul şi marea?
Ce umbră te scapă de-al zilei zăduf,
Când ard şi uscatul şi zarea?

Mai bine să cauţi sugestii şi sfat
La El, a priceperii sursă,
Decât să te laşi dus de-un creier pătat
Şi-atras pe furiş într-o cursă.

Toţi sfetnicii mari pot greşi uneori,
Căci ei nu cunosc viitorul,
Dar Cel ce tronează departe de nori
Ne-astâmpără setea şi dorul.

Mai bine să cauţi un strop de balsam
La Cel biciuit pe Gabata,
Decât de la cei care-ţi trec pe sub geam
S-aştepţi doctoria de-a gata.

Doar Cel ce cândva pătimise în trup
Cărând greaua lumii povară,
Îţi dă alinare, când junghiuri te rup,
Şi miere, când viaţa-i amară.

Mai bine să cauţi o vorbă cu har
La Cel ce-a tăcut sub ocară,
Decât să-ţi închipui că-n glasul barbar
Mocneşte şi-o dulce comoară.

Din tainele inimii, tot ce-i prisos
Ţâşneşte când limba se mişcă.
Îndemn, mângâieri vei găsi la Cristos,
Dar omul te muşcă, te pişcă.

Mai bine să cauţi tărie şi scut
La Cel ce struneşte furtuna,
Decât să te laşi îndrumat şi păscut
Pe-un câmp unde creşte minciuna.

Nu ştii că sunt scurte picioarele ei
Şi-l are pe Diavol ca tată?
Deci, ia-ţi Adevărul oricând ca temei,
Şi n-ai să regreţi niciodată.

Mai bine să cauţi la Domnul oricând
Soluţii la orice problemă,
Decât după oameni s-alergi tremurând,
Străin de Fiinţa Supremă.

El poate şi vrea să ne fie mereu
Suport, călăuză, tărie.
E mare, puternic şi bun Dumnezeu:
El vede… El poate… El ştie…

Ticu Moisa
Bucureşti, 14/15.02.2014



Categories: Articole de interes general

1 reply

  1. E FOARTE ADEVARAT CA NU TREBUIE SA TE INCREZI IN OM.DE ORECE ESTI PLESTEMAT..EREMIA 17;5
    DACA O FACI ! – DAR OMUL CARE SE INTOARCE LA DUMNEZEU PRIN DOMNUL ISUS E MAI VALOROS DECAT CERUIUL SI PAMNTUL…! CINE POATE CALCULA BOGATILE PAMNTULUI DAR A UNIVERSULUI.?..!

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.