Terminologie, economie și prostologie

Dacă ați citit măcar în treacăt, în viteză, materialele din primul episod, v-ați dat seama că o țară poate prelua câteva tipuri de sisteme existente deja în alte părți.

Istoric vorbind, fără a fi cronologic sau complet, este vorba despre:

– Plutocrație – este sistemul recomandat de Plato și Socrate și este bazat pe primatul celor bogați. El pleacă de la un raționament foarte simplu: Cine va risca mai mult pentru bunăstarea unei anumite comunități, cei ce n-au nimic sau cei care dețin o mare parte din bogăția comunală ? Dacă cetatea ar fi atacată de o armată străină, spunea Plato, cine ar fi gata să o apere ? Cel ce n-are decât sufletul din el va refuza să participe la conflict și va alege să fugă în altă parte până la încetarea ostilităților. El va reveni apoi să-și câștige existența, indiferent cine au fost ,,învingătorii“. Unul care are însă proprietate (și la Plato proprietatea începea de la un cal) nu fuge, ci stă să și-o apere. Cel mai abitir o va apăra în lptă cel care are mai multă bogăție în cetate. Raționamentul este simplu,iar concluzia este logică. Dreptul la vot vine doar odată c prorietatea, iar voturile au putere diferită proporțional cu starea materială a celor care îl exprimă.

– Meritocrație – este sistemul în care cetățenii cu realizări superioare sunt recompensați cu poziții de autorotate și conducere. Acesta este sistemul ,,elitelor“ despre care se vorbește uneori în presa română de azi. În România, elitele ne-comuniste au fost sau exterminate sau forțate să fugă peste hotare. Cei care au încercat să se întoarcă după a989 au fost anihilate sub lozinca ,,voi n-ați mâncat salam cu soia“ și handicapate , culmea, de faptul că au suferit ,,altfel“ prin purgatoriul exilului decât cei care au stat în iadul comunist. Puținele elite care au supraviețuit ,,revoluțiilor culturale“ de sub Ceaușescu suferă astazi de un idealism angelic, dar steril și se pierd în studiile unui inteligențe laterale, lipsite de soluții practice pentru impasul actual. Elita din România este redusă la tăcere de dictatura celor care au bani, au relații și aparțin unui anumit grup mafiot.

(1 . system based on ability: a social system that gives opportunities and advantages to people on the basis of their ability rather than, e.g. their wealth or seniority

2. elite group: an elite group of people who achieved their positions on the basis of ability and achievement

3. leadership by elite: leadership by an elite group of people who are chosen on the basis of their abilities and achievements)

– Aristocrație – (Grecește ἀριστοκρατία aristokratía, de la ἄριστος aristos “excelent,” și κράτος kratos “putere”) este forma de guvernământ în care puterea este în mâna unei minorități privilegiate, o clasă domnitoare. Aristocrația europeană s-a format în umbra mitului ,,sângelui albastru“ și dă dreptul divin de domnie unor anumite case regale naționale înrudite între ele și descendenților lor.  În România, conducerea aristocratică ar însemna repunerea casei regale în drepturile ei ,,istorice“ și reactivarea urmaților câtorva din familiile mari care au existat în țară. O asemenea alternativă, susțin propovăduitorii ei,  ar reașeza România la locul ei în constelația țărilor europene și ar garanta regele ca un ,,arbitru“ care să contracareze activitatea haotică a partidelor.

– Democrație – este un sistem social în care toți cetățenii participă la conducere în mod egal, direct sau prin aleși care-i reprezintă. Este un sistem nu există privilegii sau distincții d eclasă bazate pe ereditate sau alte principii arbitrare. Democrația ideaqlă este exprimată în deviza americană: guvernare de către popor, prin popor și pentru popor. România a privit cu scepticism democrațiile propuse din occident din cauza experienței proaste cu democrația comunistă, în care poporul a băut șampanie prin reprezentanții lui“. Pentru ieșirea din această dilemă ar trebui o încercare de redefinire atermenilor și de popularizare a lor în accepția în care sunt folosiți în ,,lumea liberă“.

Dincolo de terminologiile politice folosite, în cazul particular al tranzițiilor îmbrățișate de fostele țări din Europa de est, trecerea a trebuit să fie făcută practic în domeniul economic, de la comunismul iluzoriu la capitalismul occidental.

Îmi aduc aminte de două întâmplări pe care le-am trăit personal în anii de început ai tranziției din România:

1. L-am întrebat pe Richard Wurmbrand, care se întorsese la puțin timp după 1989 dintr-o vizită în România, ce părere are despre ce se petrece acolo. A zâmbit trist, a oftat și mi-a răspuns cam așa: ,,Daniel, trecera de la capitalism la socialism a fost ușoară. Au luat banii bogaților și i-au făcut praf într-un sistem menit să nu meargă. Acum, trecerea de la socialism la capitalism este mult mai greau pentru că nu o poți face fără … ,,capital“. Cine va acumula capital în România și cum? Aceasta este marea întrebare.“

Mi-am dat seama că îmi fusese predată una din cele mai elementare și fundamentale lecții de economie politică. Privind în urmă, cei care au acumulat cel mai repede ,,capital“ în România au fost cei care au pus mâna pe conturile secrete ale lui Nicolae Ceaușescu și cei ce au ,,vămuit“ toate investițiile venite în România din străinătate.

În plan secund, fiecare partid ajuns la putere s-a grăbit să-i îmbogățească pe unii din membrii și sponsorii lui, cu scopul de a face din ei ,,primii capitaliști“ cu capital care să formeze osatura economică a unui sistem strict necesar. Intenția a fost lăudabilă, dar neexplicată maselor largi, a fost văzută în public ca o corupere a oamenilor politici, transformați peste noapte în ,,hoți“. Educația egalitarismului comunist frânează și azi formarea de ,,capitaliști autentici“ atât de necesari declanșării unei vieți economice, dacă nu normale, cel puțin mai normalizată. Chiar și atunci când oameni înțeleg că nu se poate face capitalism fără oameni cu capital, majoritatea cetățenilor din România nu acceptă ca ,,alții“ să ajungă bogați, nu ei. De aici s-au născut melancoliile după vremurile de dinaintea revoluției și nu mai puțin comicele afișe care postulau nimic mai puțin decât: ,,Jos capitalismul !“

2. A doua întâmplare este cu un alt evreu care se întorcea și el prin 1994 din România, de unde n-ar fi cumpărat, după spusele lui, doar Delta pentru sursa inepuizabilă de celuloză și industria apelor minerale, oricând tranformabile în petrol printr-un troc înțelept cu secetoasele țări arabe. L-am întrebat și pe el ce a văzut în România și ce părere are cu privire la posibilitățile de dezvoltare rapidă a țării. Mi-a spus, cu o sclipire isteață în ochi, va mai trece multă apă pe Dâmbovița pănâ va fi progres general în țara aia. Și iată de ce: în orice țară a lumii există o majoritate care muncește din greu, produce din belșug și consumă cinstit. Majoritatea aceasta garantează bunăstarea generală. Pe lângă ea, o minoritate ,,șmecheră“ trăiește fără muncă de pe ceea ce fac alții. Ei sunt căpușele sistemului, puricii de pe câine, păduchii de pe găini, paraziții intestinali ai copiilor. Ei sunt excrocii, mafioții și ,,cămărtarii“ sistemului. Realitatea aceasta există chiar și în cele mai civilizate sau dezvoltate țări ale lumii. Problema cu România este că toți care se ,,mișcă“ și încearcă să se îmbogățească sunt căpușe, purici, păduchi. Imaginează-ți că ai lua un număr considerabil de astfel de vietăți  și le-ai pune să trăiească într-un borcan. N-ar putea. Ar muri de foame. Le lipsește câinele, găina, măgarul de pe urma căruia să trăiască. N-au pe cine să sugă de sânge. În România, majoritatea nu vrea să muncească. Toți sunt ,,șmecheri“ și ,,băieți deștepți“. Le lipsește însă și lor măgarul economic pe spatele căruia să trăiască.

Iarăși, privind retrospectiv, aceștia sunt oamenii care au ,,vândut“ cam tot ce se putea vinde din țară ca să se îmbogățească. Tot ei sunt cei care sug acum sângele investițiilor străine care urmăresc să crească ,,măgarul“ economic al viitorului sistem. Prezența și permanența acestor băieți deștepți ,,șmecheri“ este coșmarul din care este foarte greu să se trezească țara.

Privită prin prisma celor scrise mai sus, de cine este condusă astăzi România?

Oricare dintre tranzițiile sugerate mai sus ar fi avut nevoie să fie implementate de o structură de autoritate binevoitoare. N-a fost însă așa.  Teoria ca teoria, dar practica ne-a  ucis. Care este osatura sistemului care funcționează acum în România?

Ținând în minte exemplul cu preferarea dictaturilor militare în vremuri de haos și hoție, care au fost structurile care au avut un avans hotărâtor în preluarea puterii din România?

Răspunsul este simplu și limpede ca lumina zilei: structurile care au avut un avans în această cursă au fost tocmai ceea ce presa română numește acum “codificat“ tocmai așa: ,,structurile“. Ele au fost două: structurile fostului Partid Comunist și structurile Securității Statului. Unii spun că primele s-au grupat în jurul găștii domnilor Iliescu, Năstase și, acum, Ponta, iar structurile Securității au rămas în mare credincioase domnului Băsescu și partizanilor săi.

Restul populației n-a avut suficientă vreme să se coaguleze în structuri cu putere financiară și socială. Orice încercare de coagulare de azi este strangulată rapid de primele două sisteme devenite între timp ,,mafiote“. Structurile Partidul Comunist și ale Securității ,,le-a luat caimacul“ celorlalte, au furat startul, le-au oprit oxigenul. Ele au avut existența că au existat și sub Ceaușescu. Oricine a trăit atunci știe că în orice întreprindere, puterea nu-i aparținea directorului, ci era puterea din umbră a Partidului (cu inevitabilul lui prim secretar) și a temutei Securități. Strangularea tranziției și poziționarea celor privilegiați și până atunci în poziții de conducere a fost ironizată trist sub lozinca: ,,La vremuri noi, tot noi!“

Simulacrul de luptă între diferite partide este un bal mascat în toată regula. Oamenii se schimbă de la un partid la altul, măștile rămân aceleași. Chiar și unii dintre oamenii de esxcepție ai generației au devenit sau au fpost siliți să devină miște ,,traseiști politici“. Nimeni nu mai aderă la un partid din pricina unei platforme în care crede, ci din cauza unor avantaje economice pe care i le promite.

Voturile din ultima vreme din Parrlament au scos la iveală o ,,maturizare“ a sistemului de profitori. Se votează legi care fac din parlamentari/hoți de deasupra legii. Votează toți, fără discernământ și etică, fără apartenență la principii politice particulare, într-un talmeș-bașmeș mărturisit nu de mult de unul din participanți: ,,Am votat toți în grup ca o turmă de vaci. Nici n-am știut măcar despre ce este vorba.“

Trist este că mulți și-au dat seama de ce este vorba și tot au votat, pentru că era una din măsurile care asigurau auto-propășirea și protejarea ,,elitelor“ care au ajuns peste noapte la conducerea țării.

Aduceți-vă aminte de cele constatate de autorul unuia din articolulele din serialul anterior. El observa că:

,,În ultimele alegeri doar 61.4% din populație s-au prezentat în Anglia la vot, iar asta s-a întâmplat pentru trei motive:

1. Neîncrederea în politician în general (exacerbată de fiasco-hl cheltuielillor)
2. Lipsa unor deosebiri care să sea o identitate distinctă partidelor . Toți sunt o apă și-un pământ.
3. O realitate care nu s-a ridicat la înălțimea retoricii din campaniole precedente. Promisiuni grandiose pentru viitor nu mai sunt crezute de nimeni.“

Sistemul politic din România se clatină și este gata să se prăbușească. Oamenii vor să-i voteze pe toți politicienii afară din conducere și, pe alocuri, se vorbește despre instaurarea unei dictaturi militare, singura în stare să acorde timp majorității ,,cinstite“ și ,,patriote“ suficient timp ca să se coaguleze într-o clasă politică grupată în partide noi, necompromise.

Categories: Articole de interes general