Rușine și ruină! Mustră-i Doamne!

Rar mi-a fost dat să citesc ceva mai viclean și mai mincinos! Există înșelătorii și înșelătorii, unele întrec însă orice limită a obrăzniciei. Am ăprimit aseară o traducere a unui mesaj de fum, o perdea de minciuni în spatele căreia se ascund marii manipulatori ai naivității colective a acestui secol amețit.

Ea începe așa:

Dragi prieteni din Avaaz, 

Mesajul acesta e poate cel mai important pe care vi l-am trimis vreodată. 

Omul de știință Julienne Stroeve studiază zona arctică de zeci de ani. În fiecare vară, ea călătorește în nord și măsoară cantitatea de gheață care dispare. Știe că schimbările climatice topesc gheața și mai repede, dar cu ocazia ultimei vizite, nu i-a venit să-și creadă ochilor ce a găsit acolo. Suprafețe vaste din marea zonă arctică înghețată au dispărut complet, mult peste cele mai negre previziuni ale noastre. 

Acestea sunt efectele despre care experții ne-au tot avertizat. Pe măsură ce planeta se încălzește, se creează tot mai multe “zone critice” care accelerează incontrolabil acest proces. Căldura înmoaie suprafața arctică înghețată, distruge “oglinda” care în mod normal reflectă căldura înapoi în spațiu, și încălzește astfel oceanul, topește ghețurile polare și așa mai departe. Ne învârtim într-un cerc vicios care ne scapă de sub control. Furtunile și temperaturile din 2013 au dat deja peste cap toate statisticile de până acum. 

PUTEM opri toate astea, dacă ne mișcăm repede și dacă acționăm împreună. Ieșind din coșmarul extincției, putem să punem umărul și să creăm viitorul de care au nevoie copiii și nepoții noștri. Un viitor curat și verde, în echilibru cu pământul care ne-a dat naștere. 

Mai sunt 24 de luni până la Summitul de la Paris, întâlnirea despre care liderii lumii spun că va determina soarta tuturor eforturilor noastre în lupta împotriva încălzirii globale. Poate părea o perioadă lungă de timp, dar nu e. Avem 24 de luni la dispoziție pentru a aduce liderii potriviți la putere, pentru a-i trimite la summit, a le înmâna un plan de acțiune și a-i ține responsabili pentru a-l îndeplini. Și suntem noi împotriva companiilor de petrol și a fatalismului. Putem câștiga, trebuie să câștigăm, dar e nevoie să luăm avânt încă de la început, prin contribuții garantate de câțiva dolari/euro/lire pe săptămână până la summit – vom procesa donațiile doar dacă strângem un număr suficient de garanții. Hai să transformăm în realitate lumea la care visăm:

++++++++

Sper că destinatarii acesui mesaj să-și fi păstrat o brumă de luciditate și bun simț și să-i returneze acestei doamne mesajul cu câteva cuvinte de muștruluială. După previziunile ei și după profețiile mincinoase pentru care a luat Al Gore premiul Nobel ar trebui să ne plimbăm acum cu barca pe la polul nord ….

Lumea îngheață de frig, iar mercenarii oameni de ștință au renunțat la termenul ,,încălzire globală“. Până și ei și-au dat seama că minciuna sponsorilor lor este nu mai ține. Măsurătorile calotei de gheață contrazic toate prezicerile lor mincinoase. Realitatea este încăpățânată și nu se lasă manevrată de ei. Încearcă acum o terminologie mai … complexă: ,,schimbări climatice“. Până în ultimii ani se spunea ,,schimbător ca vremea“. Terminologia lor este o traducere contextualizată pentru scenarii de spaimă, doar doar ne vom lăsa … salvați de cei care vor să ne înrobească. Culmea rușinii este că în materialul din care am citat ni se cere să finanțăm noi extravagantele lor scenarii.

Creatura a înebunit și se crede așezată în locul Creatorului, mai puternică decât îngerii amintiți în Biblie ca străjeri ai fenomenelor naturale.  Autorii acestor ,,eforturi“ nu au nevoie de Salvator divin pentru că s-au autoproclamat salvatorii omenirii. Rușine și ruină. Mustră-i Doamne!

+++++

Pentru caraghioslâcul situației și pentru parșivitatea metodei, iată și restul mesajului:

Dă click aici și garantează o donație. Donația ta va fi primită doar dacă ne atingem ținta de 50.000 de donatori:

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $1 SĂPTĂMÂNALDA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $2 SĂPTĂMÂNAL

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $3 SĂPTĂMÂNAL

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $4 SĂPTĂMÂNAL

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $5 SĂPTĂMÂNAL

Dacă vrei să garantezi pentru o altă sumă decât cea afișată mai sus, dă click aici.

În ceea ce privește schimbările climatice, fatalismul nu e doar inutil, ci și o marcă a incompetenței. E adevărat că efectele sunt deja vizibile, dar încă e în puterea noastră să oprim această catastrofă – prin schimbarea sistemelor economice de la petrol și cărbune spre alte surse, sustenabile. Făcând acest lucru, lumea va fi mai unită ca niciodată, într-o promisiune de cooperare care implică protejarea planetei care ne este casă tuturor. E o variantă minunată, și prevede un viitor pe idealul căruia Avaaz s-a și născut ca organizație.

Pentru a înfrunta provocările care urmează, avem nevoie de curaj, speranță și toată inteligența de care dispunem. Planul e următorul:

1. Latura politică:

       să alegem lideri climatici — 3 țări importante au alegeri în următorul an. Hai să ne asigurăm că vor fi câștigate de oamenii care trebuie, cu mandatele potrivite. Avaaz e una dintre singurele organizații majore de advocacy din lume care poate avea o platformă politică. Și cum lupta asta va fi câștigată sau pierdută la nivel politic, la un moment dat e posibil să ajungem ca fie noi, fie companiile petroliere să decidă care e vocea pe care o ascultă politicienii.

2. Să-l transformăm pe Hollande într-un erou

       — Președintele francez Francois Hollande va fi gazda summit-ului, aflându-se astfel într-o poziție importantă. Trebuie să ne folosim de orice tactică și canal de comunicare — prieteni personali, familie, platformă și consilieri politici — pentru a-l transforma în eroul de care avem nevoie pentru a face din summit un succes.

3. Trecerea la următorul nivel

       — Scala la care a ajuns criza climatică necesită acțiuni care depășesc campaniile clasice. E timpul pentru acțiuni non-violente directe și de impact, prin care să ne folosim imaginația și creativitatea pentru a reflecta urgența morală și a-i inspira pe oameni să acționeze. Așa cum a fost, de exemplu, campania Occupy.

4. Afară cu stricăciunile

       — Miliardari precum frații Koch și companiile lor petroliere influențează major informațiile publice referitoare la schimbările climatice, finanțând “junk-science” pentru a confuza lumea și cheltuind milioane pe campanii propagandiste de PR, în timp ce cumpără politicieni en-gros. Cu ajutorul jurnaliștilor de investigație, putem să scoatem la iveală și să contracarăm acțiunile lor complet iresponsabile.

5. Definirea unui Tratat

       — Chiar și în fața unei catastrofe planetare, 195 de guverne adunate într-o cameră pot fi incompetente. Trebuie să investim în consilieri de calitate pentru a dezvolta strategii, mecanisme și compromisuri necesare pentru ca atunci când vine momentul summit-ului, o masă critică de lideri vor fi deja convinși de beneficiile tratatului, și nimeni nu va putea spune că nu există soluții concrete.

Haideți să susținem planul prin mici donații pentru a ne lua avânt chiar din start. Suma nu contează, nu la fel de mult ca alegerea speranței și a acțiunii:

Dă click aici și garantează o donație. Donația ta va fi primită doar dacă ne atingem ținta de 50.000 de donatori:

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $1 SĂPTĂMÂNALDA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $2 SĂPTĂMÂNAL

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $3 SĂPTĂMÂNAL

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $4 SĂPTĂMÂNAL

DA, GARANTEZ O DONAȚIE DE $5 SĂPTĂMÂNAL

Dacă vrei să garantezi pentru o altă sumă decât cea afișată mai sus, dă click aici.

La ultimul mare summit pe subiecte de climă, cel din 2009 de la Copenhaga, am jucat un rol pivotal în deciziile climatice din Germania și Japonia, în modificarea politicilor braziliene și am ajutat la obținerea unui acord financiar global, prin care țările bogate au promis ajutoare de 100 de miliarde de dolari/an țărilor sărace, pentru a le ajuta în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice. Pe atunci, Avaaz însemna 3 milioane de oameni. După Copenhaga am realizat că e nevoie să fim mult mai mulți pentru a reuși să ne atingem obiectivele determinate de schimbările climatice. Acum suntem 31 de milioane și creștem cu câte 2 milioane pe lună.

Schimbările climatice sunt cea mai mare problemă de acțiune colectivă globală și necesită cooperare din partea fiecărui guvern din lume. Iar Avaaz reprezintă soluția concretă de acțiune colectivă globală, cu milioane dintre noi uniți de principii comune pe teritoriul tuturor țărilor. A venit vremea noastră, să construim o lume pentru copiii noștri, a cărei frumusețe să fie definită de cea din visele noastre. Hai să începem!

Cu speranță și apreciere pentru această comunitate extraordinară,

Ricken și întreaga echipă Avaaz

MAI MULTE INFORMAȚII:



Categories: Articole de interes general

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.