Pentru cei nedumeriți de lipsa mea de poziție față de evenimentele legate de Roșia Montană, așa cum a apărut ea în postul ,,Nedumeriri românești“, vreau să dau o scurtă și umilă explicație.
Discuțiile politice se poartă azi activ la trei nivele de comunicare, veritabile paliere de existență: la nivelul ,,străzii“, la nivelul ,,cancelariilor“ naționale și la nivelul ,,cluburilor internaționale“ selecte în care se coordonează (citește ,,supraveghează“) încrucișat membrii diverselor loje masonice.
![]()
De când România a acceptat să intre în noua ordine mondială prin apartenența la Europa Unită, țara a acceptat implicit ,,cedarea“ unor bunuri naționale de care se bucura când era ,,independentă“ sau ,,nealiniată“, în limbajul de pe vremea lui Ceaușescu. România a cedat ceva din autonomia ei politică în guvernare, ceva din independența sistemului ei bancar, ceva din independența ei militară și, aici fiți foarte atenți, dreptul asupra tuturor resurselor naturale, care au devenit parte, peste noapte, din ,,patrimoniul internațional“.
Patrimoniul internațional este administrat de ,,ei“, membrii cluburilor internaționale selecte, hotărârile se transmit ,,cancelariilor“ naționale, iar acestea le comunică populației care trăiește la nivelul ,,străzii“. În România, procesul acesta este pe cale de desfășurare.
Cu câteva guverne în urmă (cam pe vremea domnului lui Constantinescu), ,,cluburile internaționale“ care aveau deja inventarul resurselor naturale ale României, a trasat un traseu prin care diferitele companii multinaționale, care au în spatele lor niște INVESTORI mai mult sau mai puțin cunoscuți sau stabili, trebuie să preia spre administrare și expoatare resursele țării. Printre aceste resurse, după petrolul care a trecut la austrieci, exploatarea aurului de la Roșia Montană TREBUIE să treacă în administrarea companiei Gold … (de la Goldstein). Această companie este numai un front cu zero experiență minieră, dar cu acționari redutabili în domeniu.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, care a fost plimbat pe la diverse ședințe ale ,,cluburilor“ (asemenea multor politicieni și oameni de presă români), a primit hotărârea din partea ,,clubului“ și cancelaria țării trebuie să o implementeze fără să tulbure prea mult ,,strada“. Numai că scena politică românească este o țigănie nemaipomenită și fiecare se teme de toți și nu vrea să-și pună pielea în joc.
Domnul Adrian Năstase s-a făcut că amână aprobările tranzacției ca să nu răstoarne guvernul sub presiunea maselor nemulțumite. Domnul Boc s-a făcut și el că este prea ocupat și s-a tot scuzat cu dependența aprobărilor de la ministerul de mediu. Boc s-a prăbușit cu tot cu guvernul lui din cauza unor altor măsuri impuse cancelariei lui de cei din ,,cluburi“ și Ponta a venit la guvernare pe cai mari, plutind pe un val de popularitate care i-a asigurat o majoritate zdrobitoare în Parlament. El chiar că poate (sau măcar putea) să facă orice dorea. Înaitea lui, până și Băsescu a făcut, în limbajul atât de colorat de la București, ,,ciocul mic“.
Știind amândoi că exploatarea aurului de la Roșia Montană va produce o gaură cu cianură în inima României și a Europei, Băsescu și Ponta își aruncă astăzi unul altuia cartoful fierbinte.
În limbajul ,,cluburilor“ Ponta și Băsescu vor folosi cuvântul ,,laș“, atunci când se vor învinovății unul pe altul de nerespectarea ,,angajamentelor“ luate față de cei care le-au cerut să implementeze hotărârea. Cei de la nivelul ,,străzii“ nu vor înțelege bineînțeles desprec e este vorba și se vor tot întreba: ,,Dacă nici unul, nici altul nu vor să-și asume răspunderea în fața istoriei și a națiunii, dacă afacerea nu este bună pentru țară, de ce se mai vorbește încă de respectarea contractului și nu se renunță la tot?“
Bătălia politică este în toi și Băsescu vrea să-l vadă pe Pota luptându-se cu ,,strada“ care l-a adus la guvernare, iar Ponta nu vrea să cadă în sondaje și în alegerile viitoare. Speriat puțin, el îl face ,,laș“ pe Băsescu, pârându-l astfel la cei cu autoritate din ,,cluburi“. Halal ,,coabitare“! Băsescu nu mai are ce pierde. Nu mai are voie la încă un mandat. Dar tare ar vea să folosească această cacealma ca să-i dea o lecție lui Ponta și să readucă ,,strada“ sub influența unui partid în care să prospere ,,gașca“ lui. Și unul și altul, fiți siguri, sunt finanțați din belșug din afacerea viitoare promisă.
,,Bine, bine, veți zice, și care este părerea ta, că încă nu ne-ai spus-o.“
Trebuie să vă fac o mărturisire …
Eu fac parte dintr-un ,,club superior“, al cărui scenariu de viitor a fost făcut cunoscut membrilor lui încă de acum două mii de ani. Scenariile celorlalte ,,cluburi“ nu vor reuși. Lumea nu va fi statică, nu se va lăsa călărită și-și va arunca călăreții din șa. Coordonarea cluburilor internaționale (oricât de încrucișată le va fi supravegherea) va fi imposibilă. ,,Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Veți auzi de războaie și despre vești de războaie. Este hotărât (chiar așa este stipulat) că războiul va ține până la vremea sfârșitului și împreună cu el și pustiirile. Cu toate cercetările medicale (sau tocmai prin ele) vor fi molime mari. În ciuda programelor științifice din agricultură (sau tocmai prin ele), lumea va trăi vremuri cumplite de foamete. Toate scenariile adiministratorilor de resurse vor fi date peste cap. Vor fi cutremure de pământ extraordinare, care vor epuiza rapid toate resursele umanitare disponibile. Nebunia mondială se va accentua, ducând la o stare de psihoză generalizată a panicii și a sinuciderilor.
Toate acestea ar duce la anihilarea întregii umanități, dacă n-ar fi hotărât deja ca o civilizație superioară, care ne supraveghează de mult, să trimită un Extraterestru care va pune capăt în mod supranatural tuturor conflictelor planetare și care va instaura pe planetă o societate de tip nou sub propira Lui autoritate.
Elementele acestui plan milenar sunt ascunse ,,la vedere“ într-o carte-manual tradusă deja în mai toate limbile pământului. Vremea se coace a toamnă și miroase deja a roadă de împliniri profetice.
P.S. – Vorba unor prieteni de pe blog: ,,Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu stie sa citeasca, ci cel care nu stie sa inteleaga“ – Alvin Toffler
P.S. 2 – Formularea crezului creștin în varianta de mai sus se numește ,,contextualizare“. Nu dați cu pietre … că veți umbla pe cioburi.
Categories: Articole de interes general
pt. gabi:mai exista o categorie-cei vinduti
Apocalipsa 16-Mania lui Dumnezeu se va arata prin “permiterea contaminarii” a tot ce foloseste omul, ptr a trage semnale de alarma in constiinta lui, de a se pocai ca sa dea SLAVA CREATORULUI !
Lumina de sus e deasupra celor ,,.luminati”, (nu peste ei) dar totusi: de ce nu se vorbeste in biserici despre acest plan al celui rau mai cu termeni inteligibili? Am neplacuta impresie ca unii pastori habar nu au, altii stiu cate ceva dar cred ca e ‘teoria’ conspiratiei, iar altii (putini, ce-i drept) mai spun cate ceva… Ne e frica? Avem ceva de ascuns?
Din pācate cam asa sta treaba pentru noi românii,dar ne-am pus nadejdea in Domnul.