Marți, 17 Septembrie. Am sunat la Ohio ca să vorbesc cu Silvia. Am vorbit doar cu Gicu și cu Elena (Mârza). Încercând o convorbire, Elena i-a dus Silviei telefonul. N-a putut-o face să vorbească. I-a așezat doar telefonul pe piept ca să-i pot auzi răsuflarea. Elena este o mare sentimentală și ea … M-a lovit exact acolo de unde curg lacrimile. Târziu, Gicu mi-a promis că va scrie el ceva de publicat (de făcut public) pentru voi. Iată mesajul lui:

Morfina ne-o fură pe Silvia

Soarele strălucitor de Septembrie ne aduce din nou aminte că toamna a sosit la Millersburg, a sosit și la casa lui Silvia. Luminile casei ei se sting tot mai târziu și se aprind tot mai des în cursul nopții. Cântările și rugăciunile continuă să mângâie sufletul Silviei. Adeseori lacrimile inundă ochii ei mari şi senini care încă mai speră într-o minune. Puțini sunt gata să se despartă de zâmbetul Silviei. După câte se pare morfina și medicamentele parcă îi fură tot ce a fost mai frumos din sufletul ei. 

Astăzi Victor a încercat să lege cu un fir subțire de mătase amintirile de familie uitându-se peste pozele din albumele lui Silvia. Cu inima frântă îi pare rău că pozele nu pot să vorbească, nu pot să râdă și nu pot să plângă… Dacă toate pozele Silviei ar putea plânge probabil ar inunda casa de la marginea pădurii. Fiecare din noi am avut astfel de experiențe și știm ce înseamnă despărțirea de cineva drag. Noi însă trăim cu nădejdea că despărțirile acestea sunt doar temporare. Noi începem să ne pregătim pentru o nouă carte a Silviei, o carte scrisă de un autor necunoscut care să poată aduna fărâmiturile căzute de la masa Stăpânului cu care se mai pot sătura și cățeii români din diaspora. Fiecare dintre noi încearcă neputincios să mai facă ceva pentru Silvia. Sunt convins că sunt mulți care ar vrea să o îmbrățișeze și să fie în prezența ei dar nu pot. Astăzi privind la desfăşurarea evenimentelor vedem ca prin ceaţa dimineţii ce va urma în familia Silviei.

Săptămâna trecută mi-a captivat atenția vesetul 15 din Iov capitolul 13. Mi-a plăcut mai mult vesiunea în limba engleză care spune: ” Though he slay me, yet will I trust in him:” (KJV) Traducerea literară al acestui vreset ar fi: ”Deşi mă va ucide, totuşi voi nădăjdui în El”.  Meditând la acest verset mi-am dat seama că nu a fost nimeni ca Iov să poată afirma aceste lucruri. Când cancerul îți răpește dignitatea și zâmbetul sufletului parcă ești gata să capitulezi, ești gata să renunți la viață și să spui că Dumnezeu nu este drept. Suferința Silviei însă ne amintește că Dumnezeu este totuși drept și stăpân pe viețile noastre. Voia Lui este sfântă și desăvârșită. El vede și ascultă rugăciunile sfinților și poate să aducă vindecare și pentru ea. Cred căci puțini sunt cei care cred în vindecare prin moarte. De mai multe ori am auzit-o pe Silvia spunând căci pentru a putea trăi cu adevărat mai întâi trebuie să mori… Cuvintele cu care a încurajat pe alții astăzi trebuie să fie un imbold și pentru ea și familia ei. Doamne dă-ne și nouă credință ca și lui Iov să rămânem mereu ancorați de El și nu de lucrurile trecătoare ale lumii. 

Silvia este bine spiritual dar foarte slăbită fizic. Singurul lucru care-l mai putem face pentru Silvia este să ne rugăm Domnului să-i aline durerile şi nu uitaţi familia şi pe cei dragi care sunt mereu lângă ea. După câte se pare Silvia se apropie încet de Poarta Cerului. Domnul să o binecuvinteze pe ea şi pe toţi cei dragi ai ei.

Gicu Cotleţ
9-17-2013

Categories: Amintiri