NECROLOG PASCU GEABOU
DATE PERSONALE

Născut în 11 aprilie 1938, Segarcea Vale, Teleorman în familia lui Ivan și Măria Geabou, Pascu a cunoscut Calea Domnului în 1950. Fiind invitat de Dan Mitroi la serviciul divin unde urma să predice fr Vasile Brînzei. În inima lui Pascu Geabou s-a aprins o flacără care urma să nu se stingă niciodată.

În 1952 intrând la Școala Medie Tehnică de Cooperație din București s-a înscris la cursurile de cateheză ținute la BB Golgota. În 13 decembrie 1953 primește botezul împreună cu alți 22 de tineri de la fr Alexa Popovici. În acest timp Pascu Geabou era batjocorit de colegii lui de internat pentru că avea timpul lui de părtășie cu Domnul citind Biblia, compunând poezii și rugându-se.

În 3 august 1958 s-a căsătorit cu Gherghina Dena cununia religioasă fiind oficiată de fr Bunaciu Ioan. Dumnezeu l-a binecuvântat cu nouă copii: Aurelia (care a decedat la 6 luni), Emanuel (1961), Daniel (1963), Samuel (1965), Cornel (1967), Rodica (1971), Costel (1975), Adiel (1978) și Mihail (1980).

DATE DESPRE LUCRARE

După înscrierea la Seminarul Teologic Baptist din București, Pascu Geabou a slujit în anii 3-4 în cercul de biserici Potcoava fiind ordinat în 1961 în cadrul unui serviciu divin ținut în Capela Seminarului în prezența studenților și a altor musafiri.

După absolvirea Seminarului, Pascu Geabou a slujit ca pastor în cercul de biserici Turnu Măgurele (Turnu, Segarcea Vale, Traianu și Cârligați) și în cercul de biserici Alexandria (Alexandria, Țigănești, Nenciulești și Cervenia). După câțiva ani a fost destituit de autorități din cercul Turnu Măgurele deoarece a demolat fără autorizație un zid interior pentru a mări spațiul clădirii de închinare. Pascu Geabou a considerat că așa este voia lui Dumnezeu să lucreze în mai puține biserici deoarece făcea misiune folosind bicicleta. După spusele lui ”autobuzele circulau foarte rar și banii circulau și ei tot așa de rar în buzunarele mele.”

Concentrându-se asupra cercului de biserici Alexandria și în același timp și Pitești, Taica a păstorit deschizând filiale în Plosca, Izvoarele, Viișoara, Conțești, Beiu și Zimnicea. A zidit case noi de rugăciune în Alexandria, Țigănești 1 și 2, Nenciulești, Zimnicea și Izvoarele. A cumpărat case pe care le-a transformat în case de rugăciune în: Cervenia, Conțești, Beiu și Plosca.
După pensionare în perioada 2001-2005 a păstorit BB Pacea din Phoenix, Arizona, apoi revenind în România a girat BB Potcoava, Olt, deoarece nu mai avea păstor. În ultimile luni ale vieții a făcut parte cu bucurie dintre membrii fondatori ai BB Calea Domnului din Alexandria, biserică ce a început în casa lui.

CONCLUZIA FRATELUI PASCU DUPA 40 DE ANI DE SLUJIRE

”Toată slava să fie a Domnului fiindcă numai El mi-a dat putere și curaj să lucrez cu râvnă sub un regim represiv și dictatorial. Mâna Lui cea bună a fost cu mine, cu familia mea și am putut sluji timp de 40 de ani în același loc în bisericile din cercul Alexandria și oriunde am fost chemat.”

EVIDENȚIEREA UNOR TRĂSĂTURI DE CARACTER

Taica Pascu a fost un om de un curaj extrem. Anchetat de Securitate îi întreba dacă le este frică de el, iar la primirea răspunsului, el replica… Nici mie nu mi-e frică de voi! Este recunoscut ca singurul care dintr-un impuls de moment a bătut cu pumnul în masă înaintea securiștilor pentru a-și spune mai apăsat punctul de vedere. De asemnea nu a respectat regimul impus de comuniști pentru botezuri, acestea fiind făcute în pădure, la un colț al apei unde vizibilitatea era redusă.

Pe cât de dur era cu securiștii, pe atât de plin de grijă era cu membrii bisericii și cu cei din familie. Fiind răpit de securiști și dus în pădure, amenințat cu pistolul, a fost de acord să dea note informative. A revenit acasă, și-a pus la adăpost de la distrugere cărțile și familia, după care a mers și a căutat sfat la fr Alexa Popovici. Sfatul acestuia a fost ca în acele note informative să scrie predicile și cântările de la biserică. De la acest obicei i s-a tras porecla Predicatorul Securiștilor, deoarece erau exasperați și scârbiți de predici.

Pasiunea lui Taica pentru Domnul său a fost evidențiată în mod special în contextul Tărdălașului format inițial din Pascu Geabou, Taloș Vasile, Iosif Serac, Vasile Brânzei și Iosif Țon. Împreună cu acești bărbați ai rugăciunii a concretizat și adunat semnături pentru ceea ce mai târziu s-a numit ”Memoriul celor 50” în urma căruia s-au dat libertățile religioase restrânse de Reglementare. Pentru că au ascultat mai mult de Dumnezeu decât de oameni Dumnezeu s-a folosit de ei cu putere. Ajunși mai apoi în conducerea Comunității de București, Taica împreună cu Iosif Serac au fost destituiți pe motive nefondate. Tot pe atunci au ajuns și în ziarele vremii fiind batjocoriți și umiliți.

Spiritul misionar al lui Taica nu s-a stins niciodată. Taica a devenit în ultimii ani misionar în Zambia, chiar și când era ținuit la pat. Inima lui s-a atașat de o lucrare făcută în umilință de misionara Maria Halip și ajutând cu ceea ce a putut, s-a considerat pe sine misionar între africani, frații lui cei săraci. Aceasta a fost o mare bucurie și binecuvântare care a însuflețit trupul deja doborât de boală.

Spiritul misionar s-a văzut și în perioada când a girat biserica din Potcoava. Făcând vizite, predicând cu autoritate Cuvântul Sfânt, vorbea deseori cu mare mândrie despre cei 8 tineri pe care i-a invățat și botezat. A vrut să se știe că aceștia au fost învățați de fratele Pascu. Pentru un lucrător aproape de finalul vieții, transmiterea acestui spirit de sacrificiu și ucenicie indică pasiunea vieții lui.

Fiind unul dintre membrii fondatori ai bisericii Calea Domnului, Taica Pascu și-a dorit ca această biserică să îndeplinească ultima dorință a lui Isus… aceea de a câștiga suflete și a le transforma în ucenici devotați Stăpânului lor. În testamentul spiritual lăsat pe suport video bisericii Calea Domnului în urmă cu o săptămână, aceste lucruri sunt transmise oamenilor de încredere care vor da mai departe această flacără a uceniciei.

UN FINAL ÎN FORȚĂ

Deși zdrobit de boală și cu sufletul îndurerat, Taica și-a orchestrat dinainte înmormântarea dorind să fie un eveniment evanghelistic ce-și are centralitatea în Dumnezeu, nu în oameni. Când a știut că toate sunt puse la punct: familia, biserica, înmormântarea, în mai puțin de 4 zile, într-o zi de sărbătoare, a plecat dintre noi isprăvindu-și alergarea.

În 24 iunie 2013, ora 6.25 dimineața ne-a părăsit pentru a se bucura veșnic de gloria cununii care îi va fi înmânată personal de Domnul Isus. După cum spunea deseori, Taica nu a fost de pe pământ, iar acum a oficializat această declarație.

Printre ultimile cuvinte pe care le-a rostit, cuvinte care însumează umblarea lui cu Cristos, este și declarația teocentrică a alergării lui: ”L-am iubit pe Dumnezeu mai mult ca viața mea!”

Categories: Amintiri, Articole de interes general