Fragment din discursul ţinut de Alexandr Dughin la Universitatea Populară de la Chişinău, pe 17 iunie 2013, despre Cea de-a patra teorie politică. Traducere liberă din limba rusă

3 ideologii politice ale epocii moderne şi lupta pentru dreptul de a da sens istoriei

Există trei ideologii politice sau teorii politice ale epocii moderne: liberalismul, socialismul (în sensul larg, care include şi comunismul) şi naţionalismul (care include fascismul, nazismul sau naţional-socialismul). Sunt, de fapt, nu trei ideologii, ci trei grupuri de ideologii. Am putut să observăm că în secolul XX, acestea au constituit esenţa istorie. Încă în secolul XIX, Friedrich Nietzsche a spus: „Va veni acea vreme când oamenii vor muri pentru idei”. Şi dacă vom arunca o privire retrospectivă în secolul XX, vom constata că toţi s-au luptat pentru idei, nu pentru resurse, nu pentru influenţă, nu pentru acces la anumite bunuri. Aceste trei ideologii au determinat, în mare măsură, cele două războaie mondiale şi războiul rece. Ţările liberale ale Occidentului s-au contrapus ţărilor Europei centrale, care au mers pe calea a treia, naţionalistă. Şi, pe de altă parte, a fost lagărul sovietic, care reprezenta ce-a de doua teorie politică. În secolul XX s-a produs deznodământul luptei dintre aceste trei ideologii ale modernismului, care au fost concepute încă în secolul XIX. A fost, de fapt, lupta pentru dreptul de a da sens istoriei, pentru a da sens epocii moderne. Fiecare dintre cele trei ideologii pretindea că este adevărata expresie a modernităţii.

Liberalii spuneau că individul este culmea civilizaţiei umane. Iar debarasarea de toate formele identităţii colective este cea mai înaltă formă de dezvoltare a omenirii. Aceasta este ideologia liberală a progresului – ideologia individualismului. În replică, comuniştii spuneau: nu, noi suntem purtătorii spiritului modernităţii. Noi vom succeda capitalismul şi liberalismul. Iar fasciştii spuneau că: nu, noi, reprezentaţii unei rase sau ai unui stat, suntem purtătorii viitorului, noi vom construi cel de-al treilea Reich, care va arăta lumii întregi calea spre adevăr.

Al doilea război mondial – moartea celei de-a treia teorii politice

Şi iată că lupta pentru modernitate, care a fost cel de-al doilea război mondial, a arătat că prima ideologie (liberală) şi cea de-a două (socialistă-comunistă) s-au coalizat împotriva celei de-a treia (naţionalistă-nazistă) şi au distrus-o. După Al doilea război mondial, fascismul a dispărut. Au mai rămas nişte ecouri vagi, care nu sunt substanţiale. Dar odată cu căderea regimului lui Saddam Hussein şi Gaddafi, s-a terminat cu calea (ideologia) a treia.
Sfârşitul Războiului rece şi triumful liberalismului
Deci, după Al doilea război mondial, au rămas două ideologii: cea liberală şi cea socialistă. Şi iată ajungem în anul 1991. Cade Uniunea Sovietică. Cade lagărul socialist (sovietic) şi rămâne o singură ideologie, cea liberală, care spune că noi am luptat pentru a da un sens epocii moderne, noi am arătat că cea de-a două ideologie politică, comunismul, nu e viitorul, ci – trecutul, că nu e nici prezentul, ci mai degrabă o deviere de la prezent. Aşa că acum existăm doar noi – liberalii şi noi am obţinut o victorie globală.

Sfârşitul istoriei
În 1992, Francis Fukuyama scrie lucrarea sa „Sfârşitul Istoriei”. Liberalismul a biruit şi aici s-a terminat istoria. Nu mai există politică, locul ei este preluat de economie, nu mai există state, ele sunt înlocuite de lumea globală. Rămâne numai individul.
Şi trebuie să recunoaştem că, într-un anumit sens, noi trăim într-o astfel de realitate. Avem o lume unipolară. Avem ideologia liberală cu protocoalele ei. Şi care sunt acestea? În primul rând, drepturile omului. Dar prin om se înţelege individul în conceptul occidental. Societatea de piaţă şi dominaţia fundamentalismului de piaţă, a monetarismului, care sunt impuse, practic, prin decret, întregii lumi şi sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Aceste instituţii urmăresc ca monetarismul, politica liberală în domeniul economic să domine peste tot, iar zona în care nu domină este declarată drept anomalie. Drept urmare, ni se spune: aveţi o insuficienţă de democraţie, noi zburăm către voi. Respectiv, democraţia liberală este o normă şi regimurile care nu o recunosc şi nu o implementează li se refuză orice drept de către Uniunea Europeană. Doar în toate actele sale, UE menţionează că nu întreţine nici un fel de relaţii cu regimurile „nedemocratice”.

Acesta este liberalismul învingător, noi trăim în această teorie politică care chiar astăzi cunoaşte o schimbare esenţială. Rămasă fără duşmani, ea a ieşit din sfera ideologiei formale, teoretice, intrând în sfera lucrurilor reale. Astăzi liberalismul nu mai este o opţiune, nu mai este o alegere, liberalismul este toată lumea. Lumea este liberală. Nimic nu e posibil fără liberalism. În afara liberalismului, vă pierdeţi dreptul de a vă numi om, nu respectaţi drepturile omului şi, drept consecinţă, trebuie să fiţi pedepsit.
Lupta cu identităţile naţionale şi religioase
Are loc o mutaţie a liberalismului. Atunci când se contrapunea totalitarismului, el avea conţinut. El atunci pleda pentru libertate şi împotriva socialismului, socialismul fiind o ideologie totalitară. Libertate, dar nu naţionalism, nu nazism, nu fascism. Totul era foarte clar. Şi foarte mulţi oameni alegeau libertatea. Dar astăzi liberalismul spune: libertate, dar nu … Şi constatăm că cea de a doua parte a dihotomiei s-a pierdut. Şi atunci liberalismul revine la rădăcinile sale.
În ce consta liberalismul iniţial? Eliberarea individului de toate formele de identitate colectivă. Acesta era sensul liberalismului. Dar care sunt aceste forme de identitate colectivă? În primul rând, naţională şi religioasă.

Religioasă. Asta înseamnă că tu poţi să te închini lui Dumnezeu, însă doar în calitate de individ. Drept consecinţă, Biserica a fost lipsită de dimensiunea socială, politică. De aici a pornit şi procesul secularizării.
Naţională. Tu trebuie să te eliberezi de apartenenţa naţională, tu eşti om, eşti cosmopolit, să treci orice hotar şi să trăieşti oriunde. Şi te reprezinţi doar pe tine, dar nu reprezinţi poporul tău. Deci, sunt înlăturate toate identităţile colective şi te eliberăm de identitatea colectivă a naţiunii.
Lupta cu comunismul îl eliberează pe om de identitatea socială. Atât: nu eşti nici proletar, nici burghez. Tu eşti doar un individ.

Familia, ca un nou Osventium, un nou Gulag
Toate aceste dezgoliri de identitate au fost deja puse în aplicare. Şi totuşi, au mai rămas anumite forme a identităţii colective în epoca liberalismului învingător? Da, identitatea colectivă de gen. Asta pentru că a fi bărbat sau femeie înseamnă să aparţii unei colectivităţi. Nu poţi fi bărbat sau femeie în mod individual, pentru că mai există şi alţi bărbaţi, şi alte femei. Deci, spun ideologii liberali, aceasta este totalitarism şi individul trebuie eliberat de identitatea colectivă de gen. Liberalii au descoperit noul fascism: familia! Familia este noul socialism, este noul Osventium, noul Gulag. Familia trebuie eliberată de sistemul dur al perechilor. Nu mai avem tată şi mamă, ci părintele 1 şi părintele 2 şi aceşti doi părinţi pot chiar să meargă la judecată pentru a stabili care este primul şi care al doilea. Deci, genul devine opţional.
Uniunea Europeană, fidelă ideologiei liberale, cere distrugerea familiei, pentru că aceasta ar constitui o instituţie nazistă sau comunistă totalitară.

Şi omul e o manifestare fascistă
Dar debarasarea de identitatea colectivă nu se opreşte aici. Omul e tot o identitate colectivă. Nu poţi fi doar tu, de unul singur, om. Mai sunt şi alţi oameni, deci există o colectivitate. Prin urmare, spun liberalii, trebuie inventat ceva care ar fi post-om. Aici se recurge la ingineria genetică. Pentru început: instalarea unei proteze, să zicem, a unui ochi care merge mai bine decât cel uman. Sau să se umble la creier, ca să gândească mai bine, ca să-i crească memoria cu ajutorul unui hard disk. Nu mai departe decât mâine, omul va fi recunoscut drept o manifestare fascistă. Individul contează, el trebuie să fie liber. Iată în ce direcţie se îndreptă liberalismul rămas fără concurenţa altor doctrine politice.

Criza liberalismului învingător
Asta, de fapt, duce la criza liberalismului care a învins, nu care a pierdut, deci criza liberalismului învingător în plan global.
Iată că cea de-a patra teorie politică nu este nimic altceva decât o invitaţie de a construi o alternativă politică acestui nou liberalism, dar fără a face un pas înapoi, fără a recurge nici la comunism, nici la fascism. Asta este a patra teorie politică.
Deci, este o invitaţie la gândirea şi elaborarea unui model politic, care ar constitui o alternativă liberalismului, dar care nu are deocamdată identificat un conţinut. Este clar doar faptul că ideologia care trebuie construită trebuie să fie contrară liberalismului, inclusiv, rădăcinilor lui, ceea ce înseamnă contrară modernităţii. Şi, aşa cum am spus, să nu recurgă nici la comunism, nici la naţionalism şi nici măcar la o formulă care le-ar combina pe cele două.

(Va urma)

Citește și Dughin la Chişinău sau Reabilitarea discursului tradiţionalist

Alexandr Dughin, ideea euroasiatică, România, Moldova şi Rusia

Alexandr Dughin: Sunt foarte multe lucruri care mă leagă de România