După ce a venit în America, Vasile Branzai, tatăl meu, m-a tot rugat să-l duc la o biserică de negrii. Nu l-am dus. Nu l-am dus pentru că nici eu nu mă duc. Până la urmă l-au dus tinerii de la Bethel. A fost feeric! La momentul de anunțuri, predicatorul a strigat: “Românii sunt la noi!“ I-au pus să se ridice în picioare și i-au aplaudat toți.
Pentru mine, manifestările negrilor, fascinante când vedeam în România filmul “Coliba unchiului Tom“, sunt aici prea-prea și chiar foarte-foarte! Ca să mă înțelegeți, vă invit să vizionați un spectacol religios de la una din bisericile din Houston, Texas. Reținut în tot ce înseamnă manifestare în cadrul serviciul divin din bisericile baptiste române, tatăl meu a fost foarte îngăduitor cu negrii. “Lasă că lor le stă bine așa! Au alt sânge și altă istorie. Vin din Africa și Dumnezeu îi iubește și pe africani. Noi am fi caraghioși dacă am face ca ei; dar lor le stă bine.“
Dumnezeu i-a împlinit o dorință nemărturisită și am fost în Israel cu un grup de păstori, majoritatea negrii. A fost o … experiență! Tata și fratele Aurel Popescu s-au delectat de minune. Eu și cu Nelu Gug, mai puțin.
Sper că majoritatea din voi nu veți reuși să vizionați până la sfârșit … Luați-o pe “sărite“, poate veți găsi ceva care să vă placă.
Categories: Cantece
Romanilor le lipseste vlaga, viata si bucuria din interior. Ar trebui sa fie credinciosi pentru ca e bine pentru ei insisi, si nu pentru ca asa le spune cineva. Si le mai lipseste si exercitiul lecturii.
Hmm… sa mai spuna careva ca Dumnezeu n-are simtul umorului. Atatea comentarii, atatea pareri, atatea idei si concepte… nimic cu substrat, doar legalism si doctrina.
Cine a spus ca trebuie sa facem ca ei, unii negrii? Cine a spus ca altfel nu intram in Ceruri? Cine a spus ca sfintii nu se sfintesc si ca levitii nu dau lauda Domnului? Ce-ar fi daca toti africanii bastinasi, care s-au pocait si au inteles ca Isus este Calea, Adevarul si Viata, ar sta cu fetele posomorate, cantand spre slava Domnului cu buzele, pentru ca sufletele le sunt reci sau captate de ganduri fara legatura cu cantarea?
Atunci cand vom invata sa cantam si cu sufletul si inima, abia atunci sa ne permitem, noi, “baftistii”, sa comentam cu privire la curtile altora. Atata timp cat dintr-o adunare de 500 de suflete canta doar 50, atata timp cat dintr-o majoritate se inchina sincer si cu bucurie doar o minoritate… atata timp cat suntem FALSI in inchinare… nu putem avea pretentia ca suntem mai buni ca altii, ca suntem mai sfinti, ca noi oferim un model spiritual pozitiv celui venit nou in casa Domnului. Nu putem si nici sa nu indraznim sa avem astfel de pretentii.
Desigur, exista si exceptii de la regula asta, din pacate tot mai putine, tot mai putine…
Deoarece nu aveți un buton de reply o să afisez comentariul discutat mai jos:
Sa stii Fr. Daniel ca negrii sunt mai naturali si mai sincer decat romanii crispati !
Credeti ca in fixismul doctrinelor locuieste sfintenia ?
Une este prea mult legalism este si multa judecata !
Sa stii ca fratii indoctrinati in spiritul Baptist isi ingramadesc o sumedenie de pacate in inima cand judeca pe cei care se simt liberi in Hristos !
Cand ve-ti invata sa traiti natural ? Cand ve-ti fi liberi in Hristos ?
Gal 5:13 Voi aţi fost chemaţi la libertate, fraţilor, dar nu folosiţi libertatea pentru fire, ci, în dragoste, slujiţi-vă unul pe altul.
1 Cor 8:9 Aveţi însă grijă ca nu cumva libertatea voastră să devină o pricină de poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoştinţă, că mănânci în templul unui idol, oare conştiinţa lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor? Astfel, cel slab este distrus prin cunoaşterea ta, el, fratele pentru care a murit Cristos! Când păcătuieşti astfel împotriva fraţilor şi le răneşti conştiinţa, păcătuieşti împotriva lui Cristos.
m-am uitat la concert și sunt mai multe asemănări cu concertele sau discotecile celor fără Dumnezeu decât cele creștine. Dacă eu dansez ca lumea sau cânt pe melodii lumești și un frate mai slab mă vede și cade datorită libertății mele atunci am greșit. De remarcat că în lucrarea Domnului Isus cântarea nu a avut locul de cinste așa cum îl acordă unii astăzi, EL a pus mare accent pe rugăciunea de pe munte, predicarea Cuvântului și vindecarea rănilor iar apostolii pe frângerea pâinii, rugăciuni și predicarea Cuvântului. Astăzi, înțeleg că nici una din poruncile Domnului nu implică vreo referință la cântare și de aceea aș vrea să pun accentul pe lucrurile obligatorii pe care trebuie să le fac și să las la o parte pe cele opționale. Multă lume se plânge că închinarea în biserică nu e cum se dorește dar cum să te închini într-o biserică cu membrii în starea căldicel când majoritatea aleg confortul în detrimentul părtășiei adevărate (altruismului) așa cum spune Domnul Isus Însuși pentru biserica din Laodicea. Astăzi plângem că n-avem casă de zeci de mii de euro când Domnul a spus că mai degrabă ar intra prin urechile acului o cămilă decât un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Pungi cerești nu pământești avem nevoie, să lucrăm pentru pâinea care ne dă viața veșnică nu pentru cea care se alterează. În loc să împlinim porunca Domnului (mergeți și faceți ucenici în toate colțurile lumii) ne plângem că nu se cântă sau nu se procedează cum dorim noi în biserică. La fel au pus accent fariseii pe zeciuiala din mărar în loc să pună accent pe lucrurile cu adevărat importante iar Domnul Isus le-a spus lucrul ăsta și nu le-a fost ușor urechilor, din contră încercau să-l prindă, să-l ucidă pentru că spunea adevărul.
Draga Elena
Se pare ca postul meu si-a atins scopul! Eram in periol sa fiu invinuit ca accept totul si n-am discernamant, etc. Am spus cuiva ca voi face un test si l-am facut. Elena, multumesc petru indignarea ta terapeutica.
.
Doar ca sa ramanem cat de cat in sfera realului, eu nu am pastorit nici o biserica in Bucuresti. Niciodata. Tatl meu a pastorit. Confuzia te pune in conflict cu aprecierea pozitiva pe care i-o faci, dar aste este o probleme pe care trebuie sa o lamuresti numai tu. (Eu am “dansat“ cu nenea Richard Wurmbrand …).
Pentru toti ceilalti care ati intrat in acest joc: multumesc pentru ca majoritatea ati remarcat repede ca am folosit expresia “mi-a placut“, lui “i-a placut“, voua “n-o sa va placa“. Asta am vrut sa dovedesc. Problemele de placut sau neplacut nu sunt o apreciere calitativa obiectiva. Eu n-am spus “au facut bine“ sau “au facut rau“. Este treaba lor. Eu am spus ce efect a avut asupra mea ceea ce fac ei. Aceata este reactia mea si fiecare, ca in cazul exemplului cu tatal meu si cu fiul sau (adica eu!), are dreptul sa spuna ce ii place sau nu fara sa se teama ca va navali cineva asupra lui ca sa-l condamne!
.
Dar, ii place si lui Dumnezeu ceea ce mi-a placut mie? Aceasta est o intrebare la care trebuie sa raspunda El. Stiu ca El condamna odinioara adunarile de sarbatoare ale evreilor decazuti. Calitatea muzicii lor nu-l impresiona. Unora la spune: “Aiurati in sunetul alautelor voastre“. Faptul ca ei gustau muzica si-si dadeau ochii peste cap nu avea nici o impotanta pentru El. O inima buna poate canta orice muzica i se potriveste. O inima rea poate canta orice fel de muzica, nu va fi primita de Dumnezeu.
Atunci, exista sau nu o muzica “crestina“? Aici trebuie sa-i dau dreptata lui Marius Cruceru. Ranspunsul este NU. Nu exista o muzica crestina. Exista numai o muzica cantata de crestini, iar calitatea muzicii lor este data de calitatea crestinismului lor.
Inca odata, Elena, multumesc pentru indignarea ta ingenua, chiar daca faptele sunt altfel decat le-ai prezentat tu. QED!!!
(Q.E.D. is an initialism of the Latin phrase quod erat demonstrandum, originating from the Greek analogous hóper édei deîxai (ὅπερ ἔδει δεῖξαι), meaning “which had to be demonstrated”.)
Ma gindesc d-le Branzei ca mai sunteti si evreu si ar trebui sa aveti in sange dansul….dansul pentru Hristos. Ei stiu cum sa danseze si sa cinte din inima pentru D-zeul lor…ca si negrii de altfel. Nu ma mir de ce niciodata nu am vazut in biserica pe care o pastoreati in Bucuresti flacara si viata aceea pentru Hristos….si nu ma surprinde faptul ca unii tineri iubeam biserica Golgota pe care o pastorea fr. Cocar. Tatal dumneavoastra si Aurel Popescu, pe care ii cunosc, aveau/au libertate in Hristos. Va admir predicile si le-am ascultat de multe ori. Predici foarte sanatoase spiritual, dar ce ma socheaza, e ca un pastor ar trebui nu fie limitat in nici un fel cit priveste modul de inchinare al unor credinciosi atita timp cat ei slavesc din inima pe D-zeu. Unii ridica ochii si miinile spre cer, altii se prostern la pamant, altii danseaza, si multe alte moduri de manifestare in inchinare pot enumera aici. Dar cum stiti prea bine D-zeu nu se uita la forme ci la inima omului. De aceea nu au bisericile Romane viata. Acolo nu am vazut viata. Am crescut in biserica baptista si inca pot sa spun ca sunt o “baptista” in sufletul meu, dar am frecventat si biserica Penticostala cind eram in Romania si imi placea f mult. Acum frecventez o biserica de negrii si ii iubesc ca sunt liberi in Hristos, asa cum sunt liberi si fanii echipelor de footbal sa strige pina nu mai pot. Dar “motivatia” lor duce spre alta directie. De ce cind vine vorba de a striga spre slava D-lui nu mai putem sa o facem? Srigam cind ne certam unii cu altii, strigam cind suntem bucurosi, strigam cind suntem furiosi, strigam cind a cistigat echipa preferata, dar pentru Hristos cind strigam oare? ah, pentru El nu se poate striga…. da…. pentru El daca se poate sa ne tinem gura inchisa!!!! “daca voi veti tacea, pietrele vor striga”.
Scuze daca cineva se simte jignit intr-un fel sau altul dar nu cred ca CREDINCIOS NASCUT DIN NOU, ar mai putea avea granitze cind vine vorba despre inchinare. Nu avem dreptul sa judecam si nici sa avem prejudecati. Dumnezeu nu iubeste asta si mai ales ca oamenii sunt creatura miinilor Lui. Domnul Isus a venit in lume nu sa judece lumea, ci s-o iubeasca si s-o mintuiasca. El i-a iubit pe oameni asa cum erau.
Pe mine m-a trecut D-zeu prin mare incercare si cind El mi-a dat biruinta am strigat plingand de bucurie. Acela a fost modul meu de exprimare intr-un moment in care am vazut un picutz din maretia si puterea Lui. Nu avem voie sa judecam modul altora de exteriorizare, pentru ca nu suntem in pielea lor…sau poate… cine stie???? doar atunci ii putem intelege.
Imi pare rau ca trebuie sa va spun aceste cuvinte dar cineva trebuie sa o faca si pe asta. Iubiti pe toti oamenii indiferent de culoare sau de modul de inchinare, daca doriti sa mergeti in cer. Ii iubiti cu adevarat pe acei oameni? ati putea sa fiti un misionar printre ei? sau va place sa fiti un pastor doar printre albi si daca se poate si numai printre intelectuali…si… daca se poate si de la cel mai confortabil amvon.
Ce ziceti atunci de Paul Washer? va puteti pune pe lista aceea..cu oameni ca dansul, sau ca Wrumbrand, etc…va indemn in numele Domnului sa va faceti o cercetare mai adanca in suflet.
Am fost taioasa, stiu dar am facut-o pentru ca va iubesc in Hristos si va doresc numai binecuvantari.
SUPER ! M-am bucurat in Duhul Sfant ! Cu negrii ca si cu negrii , cu nemtii ca si cu nemtii.
In Christos e tare frumos , nu ne plictisim niciodata ! Mult Shalom si …Bucurie !
… ma cutremur, Stefan, cel „venit din lume”, de cata dreptate ai! Si cand stim ca judecata va incepe de la casa lui Dumnezeu… Dar e bine ca unul ca dumneata atragi atentia pocaitilor de generatii sa nu mai faca vreun compromis cu lumea… Si atunci nu pot sa nu ma gandesc la ceea ce se tot ruga fratele Liviu Olah odinioara: ”Doamne pocaieste-i pe pocaiti!”
Nu stiam ce sa spun in legatura cu aceasta muzica, oricum personal n-o agreez, si acum citind parerea fratelui Vasile, sunt intru totul de acord cu dansul:
“Lasă că lor le stă bine așa! Au alt sânge și altă istorie. Vin din Africa și Dumnezeu îi iubește și pe africani. Noi am fi caraghioși dacă am face ca ei; dar lor le stă bine.“
Eu am venit din lume, Domnul s-a indurat si de mine, slavit sa-I fie Numele. Am iubit muzica lumii, blues, rock, pop, ba le adoram, si acum n-o pot asculta, o urasc. Si unii cred ca-s legalist! Dar nu ma intereseaza.
Si totusi am impresia ca muzica de astazi, asa zisa “cantare noua” este de fapt un stil nou de muzica ce se doreste a fi introdusa in biserica, este o dorinta de a fi ca lumea.
Parca ar fi ca pe vremea lui Samuel cand batranii au venit la el zicand: „Dă-ne un împărat…..ca să fim şi noi ca toate neamurile” …. “Şi Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă-le glasul şi pune un împărat peste ei.” ……căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.”
Pentru ca am uitat sa precizez: pentru cei ce nu ati observat inca, este vorba despre un concert crestin in spiritul culturii negrilor si NU un serviciu divin sau de evanghelizare dedicata.
Astfel, ei isi consuma si canalizeaza energia cantand, dansand, topaind si strigand spre slava Domnului Isus si a lui Dumnezeu si a Duhului Sfant.
Daca nu se face diferenta intre concert si serviciu de biserica inseamna ca stam mai rau decat fariseii si carturarii vremurilor Domnului Isus intrupat.
Vai de unii… bine de altii… ferice de cei ce Ii dau slava prin orice fac (conform ap. Pavel: “Fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti ORICE ALT LUCRU, sa faceti spre slava lui Dumnezeu.”).
Doamne, ai mila de noi si nu ne judeca dupa cum noi ii judecam pe cei din jur. Nu ne fa dupa rautatea noastra si nici dupa legile noastre din care nu vrem sa iesim, desi Tu ne-ai eliberat de orice Lege. Ai mila si ne da lumina sa umblam in voia Ta!
AMIN !
Minunat reply, SD.com, nu cred ca esti limitat in gandire, cum precizati d-voastra in primul post comment. Mi-a placut mult melodia de la minutul 51:43, este foarte frumoasa.
Aaa, inca ceva: Se vede ca au spiritul liber! Liber in Christos!
Personal am mai avut experiente cu bisericile negrilor. Marturisesc ca unele biserici fac prea mult show si multi sunt atrasi de acest lucru. Ceea ce insa percepem mai greu (in cea mai mare parte datorita prejudecatilor noastre si a culturii si educatiei diferite ce le avem ca natie) este sinceritatea si naturaletea lor in inchinare, patosul pe care-l pun in cantare si in rugaciune, dar si in predicare. Nu spun ca sunt mai sfinti ca noi, nu spun ca sunt mai grozavi ca noi, ci doar ca Dumnezeu primeste jertfa unei inimi sincere si neprefacute da dragul sau ochii altora. Am fi surprinsi sa stim ca Dumnezeu vede cu alti ochi decat noi, ca simte altfel decat noi, ca apreciaza si admite unele lucruri pe care noi le dam la o parte pentru ca, chipurile, nu fac parte din cultura noastra…
Cand ne vom insusi cultura lui Dumnezeu si vom lasa judecata in seama Lui?! Si mai vrem binecuvantari peste binecuvantari, mai vrem pace si liniste, mai vrem si mai cerem atatea din mana darnica a LUI pe care nu de putine ori o fortam la ingaduinta cu hotararile noastre…
Cand ne vom complace in ascultare si acceptare si nu in legalism, doctrina, prejudecati, fatarnicie si altele asemeni acestora?
Incercam mereu sa fim pe placul tuturor, sa-i impacam si pe unii, dar si pe ceilalti, sa fim oarecum neutrii cand stim ca zona gri e de fapt o muchie taioasa cu doua pante cumplit de abrupte.
Cand vom fi pe placul DOMNULUI?!
Mai multe nu spun ca apoi sunt inteles gresit. Nu iau apararea nimanui, incerc cu mintea mea limitata si cu bazele biblice pe care le am sa ma pun in pielea lui Dumnezeu referitor la acest subiect. Gandesc cu voce tare si poate asta dauneaza grav sanatatii mintale a celor din jur. Nimic mai mult.
Poate , daca am avea ochii inchisi si am asculta in tacere Melodiile si ne-am concentra la Dumnezeu…am depasi cu usurinta…
O,iată, e ora 4 către dimineață..nu mă prinde somnul(poate și de grija că astăzi avem ad. gen. a bis.?!!!
1. Daniele, robul Dumnezeului Celui Viu, mulțumim f frumos și pt. ac. postare!
2.Vai de tine Genevă, cu bosonul (Higgs) tău, cu tot …căci ți-am comparat bosonul cu lacrima de bucurie de pe chipul , dark măsliniu ,al unei surori din acest cor.
N-am văzut o așa geometrie de lacrimă……așa am ințeles că doar in creuzetul lui Dumnezeu putea fi confecționată !Lacrima …..mărgăritar !
… doar primul cantec, fara imagine si numai pana la aplauze. Pacat de unele voci minunate…
Sa stii Fr. Daniel ca negrii sunt mai naturali si mai sincer decat romanii crispati !
Credeti ca in fixismul doctrinelor locuieste sfintenia ?
Une este prea mult legalism este si multa judecata !
Sa stii ca fratii indoctrinati in spiritul Baptist isi ingramadesc o sumedenie de pacate in inima cand judeca pe cei care se simt liberi in Hristos !
Cand ve-ti invata sa traiti natural ? Cand ve-ti fi liberi in Hristos ?
Ce subiect contraversat…Cit sintem de diferiti…Citi oameni sintem cam tot atitea perspective.
Am fost de am facut taxele cu o saptamina in urma si eu si Deb fiica mea si Danny, ginerele meu. De cum ar fi iesit taxele noastre depindea un down payment pentru o locuinta in Fresno pentru ei. Si au iesit atit de bine ca Deb s-a ridicat de pe scaun de bucurie si a facut citeva piruete in mijlocul officiului H&R…si a intrebat-o pe Susie ( doamna care ne facea taxele) daca a mai dansat cineva in biroul ei…
Sint multe lucruri care ne bucura si ne scot din “normalul ” nostru uneori si sarim de bucurie, batem din palme , topaim, ridem…Am fost crescuta in atmosfera de “biserica” si inteleg aceasta atmosfera care inspira la pietate, respect, modestie, umilinta…dar o inteleg si pe Ana care s-a rugat ca si cind ar fi fost plina de must… pentruca am trecut prin astfel de clipe- si-mi amintesc perfect ca nu ma interesa parerea nurselor sau a doctorilor sau a celor care treceau pe acolo, cind ma rugam ca o femeie nebuna pentru viata copilului meu. Oh…cind fringe durerea inima din noi, ne intereseaza prea putin parerea lumii. Oare de dragul lui Isus n-am putea sa ne iesim din minti din cind in cind?
Eu merg la o biserica pastorita de un frate negru. Am ajuns sa ma manifest si eu altfel decit ma manifestam inainte. Oh…vizavi de ei eu sint calma si linistita…dar imi dau si eu drumul la voce citeodata si cint cu toata puterea din mine…asa cum n-as cinta daca ar fi vreun roman pe-aproape. La un moment dat cred ca am ajuns sa ne pese prea mult de ce crede x sau y si prea putin de ce vede si crede Dumnezeu. Avem partasie unii cu altii in forma politicoasa si traditia si obiceiurile pe care le avem…dar avem totdeauna partasie si cu El?
David a dansat si Mical se alege cu pacatul – desi numai l-a privit si l-a judecat in sinea ei. Cred ca stam prea mult cu ochii pe altii si prea putin cu ei la Cel ce ar trebui sa ne captureze toata atentia.
Stiu ca este multa politica in jur si cred ca pe linga formele exterioare care se judeca sint si multe lucruri ascunse care sint de fapt cauzele acestor neintelegeri…ca ce-i afara s-a vazut si s-a acceptat de unii, respins de altii si oamenii s-au asezat fiecare unde i-a fost mai bine. Dar lucrurile ascunse sint cele care produc dureri peste tot…si ne place sa dam vina pe lucruri mai putin importante, pe forme ca sa nu se vada ce este dincolo de ele.
Mi-a placut clipul? M-am gindit …ce bine ca isi consuma energia cintind despre El…si nu in alta parte slavind pe mamona. As putea sa am partasie cu ei? Citeodata poate…dar mi s-ar parea obositor si nu m-as incadra. Dar mi-ar parea grozav de bine ca toti cei care resping obiceiurile traditionale de inchinare sa se duca si sa-L slaveasca pe Domnul cum le pica bine…numai sa nu-i cinte si sa nu danseze in cinstea lui satan. Sper ca nu v-am obosit cu litania mea. Am avut si eu o parere si ca si negrii de mai sus, am stilul meu de a ma desfasura. Sper sa nu fi suparat pe cineva…si daca?! Iertare ca si la pocaitii traditionali si la ceilalti trebuie sa se practice iertarea – ca e biblica.