Redau aici în întregime un post cu mare încărcătură emoțională. Viitorul se naște mereu din amintiri:
Amintiri cu sfinţi
Mi-am permis să împrumut titlul folosit de fratele Daniel Brânzei pentru volumele sale de amintiri, fiindcă nu am putut găsi un altul mai potrivit.
În 10 noiembrie se împlinesc 27 de ani de când s-a întâmplat… Am povestit aici…
Cineva mi-a făcut o surpriză de proporţii în acestea zile. Am primit un DVD cu câteva înregistrări…
Astăzi, fratele meu, Flavius, ar fi avut 41 de ani. A plecat la Domnul la 14 ani…
Mama mea Edidia, (Didi, cum îi spuneau toţi),ar fi împlinit 78 de ani. Avea 51 când a plecat cu fiul şi cu mama ei de mână să-L întâlnească pe Cel pe care L-au iubit, chiar până la moarte şi dincolo de ea…
Bunica, “buni” pentru noi, avea 70 de ani atunci…
În zile în care se vorbeşte atât de mult despre credinţă, în zile în care teoria ia tot mai mult locul practicii, în zile în care simplitatea este catalogată fundamentalism şi conservatorism, când ne dăm unul altuia lecţii, poate că este nevoie să ne aducem aminte…
Este de apreciat îndrăzneala celor care au făcut această filmare în vremuri în care până şi posedarea unui aparat video era o problemă politică. Nu ştiu cine este acea persoană, dar îi mulţumesc mai mult decât o pot face cuvintele pentru că a făcut posibilă această întâlnire cu cei dragi ai mei, înaintea Marii Întâlniri…
Nu este muzica aceea cu care mi-am obişnuit cititorii… Dar este, cel puţin pentru mine, muzică sfântă…
Categories: Amintiri, Arhive Documentare
Los Angeles – 45 de ani de istorie a baptiștilor români 
Video – Un program de excepție – Convenția RBA 2015 – seara de duminică 
Barzilaiendan 
Reţin, cu precădere, din ceea ce aţi scris acel “în niciun caz lucrul pe care ni-l alegem noi înşine”. A-L urma pe Domnul e esenţialul. Restul, vorba cuiva, sunt detalii…
Mărturisesc, cu bucurie, privilegiul este reciproc!
Și eu mulțumesc pentru ce ai scris. Rolul fiecăruia dintre noi este stabilit de Dumnezeu. Ca niște ispravnici, ce ni se cere este să fim găsiți credincioși în lucrul încredințat nouă. Niic mai mult și nici mai puți, în nici un caz în lucrul pe care ni-l alegem noi înșine …
Sunt provilegiat să mă număr printre prietenii tăi.
Mulţumesc, frate Daniel, pentru această postare! E bine ca oamenii să ştie! Pentru că unii au uitat sau… poate n-au avut ce să uite ce înseamnă credinţa! Aici nu este vorba despre “ai mei”, ci despre ai noştri, poporul lui Dumnezeu…
Numele dumneavoastră, mult mai cunoscut decât al meu, a făcut posibil ca prin această postare oamenii să afle că în vremurile grele ale credinţei româneşti au existat şi oameni care au rămas lângă Domnul, indiferente de costuri. Fiecare în felul lui. Au fost titani ai credinţei româneşti! Dar să nu uităm niciodată că o casă nu are numai grinzi din beton, ci şi mărunte cărămizi! În asta sta frumuseţea Casei Domnului! Minunăţia “pietrei lepădate de zidari”, a “grinzilor de beton” şi a “cărămizilor”, iată minunea Marelui Arhitect!
Încă o dată, mulţumesc şi fiţi binecuvântat!