Luni, 31 Decembrie 2012, ultima zi a anului. Merg pentru prima dată cu trenul în America! Din Fullerton până în San Diego este un drum de aproximativ două ore și prețul unui bilet este de numai $35. Tebuie să mă duc în locul lui Valer, ginerele meu, ca să traduc o vizită a unui avocat la Penitenciarul de acolo.

Nu știu de ce n-am fost cu trenul până acum. Mai toți din familia noastră au fost. Eu sunt ultimul … mohican. Mașina este un mijloc de transport mai comod și mai “la îndemână” decât trenul, iar prețul benzinei nu s-a scumpit așa de mult ca să ne arunce în brațele transportului în comun.
Acum, după ce am parcurs jumătate din circuitul dus-întors, pot să vă spun câteva impresii.
1. Trenul este curat ca un hotel, iar scaunele sunt mult, muuuult mai comode decât scaunele din avioanele cu care am călătorit spre Australia. Se înclină pe spate, au sprijinitoare pentru picioare, masa se rabatează perfect, iar la geam este o priză pentru computer. Conectarea la Internet este gratuită și foarte bună.
2. Traseul dintre L.A. și San Diego este încântător. Stațiile au nume numai bune de ademenit turiștii: Oceanside, San Juan Capistrano, Laguna Niguel, San Clemente, Solana Beach, Old Town, etc. Fiecare gară este cochetă și îmbietoare. Peste tot sunt mici restaurante și cafenele. Majoritatea drumului, trenul merge chiar pe malul oceanului.
Azi dimineață, pentru prima dată de când am venit eu în California de sud, am găsit ceva care semăna cu ghiață pe acoperișul mașinii. Este rece pentru noi. Sunt cam 4-5 grade Celsius. Zecile de surferi din valurile Pacificului par să nu bage de seamă aest lucru. Fac parte dintr-o subcultură aparte. De toate vârstele și straturile sociale, vorbesc un jargon știut numai de ei. Vin din zori, se bălăcesc câteva ore, iar apoi se duc fiecare în drumul lui.

California este ținutul florilor. Trenul străbate cartiere delicioase și șerpuiește molcom printre dune și coline. Îmi este imposibil să scriu sau să merg pe Internet. Totul este prea frumos ca să nu mă las pe spate și să-mi lipesc ochii de geam. Cred că mă îndrăgostesc iar. Flirtasem puțin luna trecută cu Australia, dar acum mă întorc rapid la prima mea dragoste: California. Cine a fost pe aici, știe despre ce vorbesc. Cei care n-ați fost încă, nu puteți pricepe. Peste două zile sunt planificat să însoțesc pe cineva până la rezervația de Sequoia, arborii giganți ascunși între culmile munților Sierra Madre. Valer și tinerii de la Bethelania sunt ceva mai sus, în tabără la Mammoth, troieniți sub mormane de zăpadă. Plajele dintre Los Angeles și San Diego sunt pline de oameni ieșiți la soare în această ultimă zi a anului. Unde în altă parte a pământului le poți avea pe toate așa de aproape, așa de la îndemână?
3. Vizita la Penitenciar a fost tristă. Un român de-al nostru a fost prins după ce a trecut ilegal granița. Nu pot să văd nici o diferență între mine și el. Este doar o problemă de vremuri și soroace. Pe mine, America m-a primit cu brațele deschise, ca pe un erou. El este silit să intre pe furiș, peste gard. Eu am fost considerat un erou scăpat din lagărul comunist. El este considerat un indezirabil. Amândoi suntem însă români necăjiți, în căutarea unei soarte mai bune. Îl privesc cu simpatie și, la despărțire, îi urez de bine. Îmi răspunde fără să aibe habar cu cine a stat de vorbă: “Dumnezeu este mare și bun”. Are dreptate.
(Pușcăria este clădirea maronie cu geamuri foarte înguste din fundalul acestei imagini)
4. Mai am o oră până la plecarea trenului și încep să cred că cineva vrea să-mi facă un cadou.
Trenul meu s-a suspendat și trebuie să mai stau în San Diego până pe la 2:30 p.m. Am tocmai timp să vă scriu aceste rânduri și să mă duc la zece minute în port, să văd uriașul portavion transformat in muzeu.
Soarele este mare și vesel în mijlocul cerului. Ultima zi a anului este, așa cum vedeți, continuarea minunilor prin care m-am plimbat în ultima vreme.
“Mi-e dor de iahtul meu!“
Variație pe tema unei glume auzite ultima săptămână:
“Mi-a dor de nevastă-mea“.
“Bine, dar nu ești căsătorit încă“.
“Tocmai d-aia“.
Categories: Amintiri





Sper să nu se supere nimeni …
Cine este de fapt Daniel Brânzei? (note autobiografice)
Cu multa bucurie!
Frumos! Te invit la un traseu cu mocanita prin Apuseni, bineinteles cind ve-i ajunge prin Romania, sa de-a Domnul.
am fost pasagerul invizibil, coleg de scaun 🙂 n-am apucat sa calatorim cu trenul, dar dupa asa o descriere artistica, provocarea e mare… nu ni-i frica sa incercam ceva nou, chiar ne place… aventura e partea frumoasa din viata noastra 🙂
o data cu dumneavoastra calatoresc si eu ,…………,fiti binecuvantat!!!
Buna Daniel pe unde umbi parca e mai frumos eu nu am fost nici odata cu trenul in America si sunt de 32 ani aici sper sa i-au si eu trenul spre San Diego Pahomi
Uneori si un titlu de articol poate fi un mesaj de la Dumnezeu…
Multumesc de invitatie este onoranta si tentanta. Mi-as dori , voi sta 3-4 saptamani in zona inainte de a pleca.
Domnul e bun si binevoitor cu noi toti. Slava vesnica Lui!
Avem acu in vizita la noi pe Ana, fata mijlocie a familiei Blaj. Multumim pentru urari si va dorim si noi sa aveti un an binecuvantat.
Treci si pe la noi!
Am retrait , citind postarea, calatoria mea cu trenul de la San Diego la simmy valley anul trecut in ianuarie. Cu adevarat privelistea este deosebita , iar Mid way a fost cireasa de pe tort. Am recunoscut unele nume de statii si chiar unele poze par trase la indigo.Probabil ca voi face anul acesta o calatorie mai lunga de la San Diego la Sacramento pentru ca vin sa-i vizitez pe copiii de la San Diego si apoi trebuie sa ajung la Sacramento. Un an cu bune si cu cele ingaduite de Dumnezeu , frate Daniel.
La multi ani Daniel,asemenea fam Ban,Raslau,Blaj…
Fiti binecuvantati!
Teo
Domnul sa va binecuvinteze si sa traiti o vesnicie cu Domnul!!!am mancat bucate alese datorita Domnului de la dumneavoastra.