L-am „prins“ intre două sesiuni ale unei conferințe/seminar pe care o organizase la București. Știam puține despre el, dar suficient de mult ca să-mi trezească interesul și simpatia. Eram pe atunci președintele RBA și am vrut să înțeleg, în numele colegilor mei din SUA, zumzetul care se făcea în jurul lucrării lui. Până la urmă am stat de vorbă mai mult decât ne planificasem și l-am sechestrat sentimental, furându-l de la îndatoririle lui. Atunci, ca și acum, cred că am înțeles natura „zumzetului“ pe care-l percepem de la distanță. El poate fi metaforizat într-un citat de poezie:

„Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?
Toţi se uită cu mirare şi nu ştiu de unde vine,
Până văd păinjenişul între tufe ca un pod,
Peste care trece-n zgomot o mulţime de norod.

Trec furnici ducând în gură de făină marii saci,
Ca să coacă pentru nuntă şi plăcinte, şi colaci;
Şi albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur,
Ca cercei din el să facă cariul, care-i meşter faur. …“

Poezia are o strofă care începe cu: „De treci codrii de aramă …“ Pentru cei care vor să „treacă dincolo de codrii de aramă“ și să se apropie de Cristian și de lucrarea lor de acolo, zumzetul se va traduce prin extraordinara energie care însuflețește mulțimea celor care se pregătesc de zor pentru Nunta viitoare.

Cristian îngrijește un stup tânăr și viguros, făcând „pastorală“ poate după o metodă mai nouă, dar rodnică. Aparentele deosebiri de culoare în care este vopsit stupul lui nu reprezintă un handicap pentru calitatea mierii pe are o produce. Sper să am privilegiul să-l vizitez și eu cândva la Metanoia, „la el acasă“.

Încolo, și eu și Cristian (și Pustan) s-ar putea să suferim din când în când de mătreață. Ea nu se tratează însă cu … ghilotina. Iar bâzâitul trântorilor … are și el logica lui. Stuparii îi mai reduc însă la tăcere pe unii din ei, atunci când se înmulțesc prea mult.

(pentru cei ce vreți să vă aduceți aminte de poezia menționată, o puteți găsi aici)

Categories: Amintiri, Personale