„Şi mâinile lui au rămas întinse
până la asfinţitul soarelui.“
(Exod 17.12)

Ţine-mi mâinile întinse, Doamne, până la amurg
Ca să văd cum rugi nestinse valuri vii spre Tine curg.
Fă să ard întotdeauna doar de dragul alor Tăi:
Şi când urlă-n jur furtuna, şi când pace-i până-n văi.

Ţine-mi mâinile întinse, Doamne, până-n asfinţit
Ca prin rugi tot mai aprinse să văd neamul Tău sfinţit.
Nu lăsa să-mi obosească braţele prin slăbiciuni,
Ci fă-mi duhul să sporească tămâioase rugăciuni.

Şi-ale mele mâini întinse, Doamne, Tu să mi le ţii
Ca lui Amalec, învinse, să-i văd oştile-n câmpii.
Când Satan se năpusteşte contra fraţilor mei dragi,
Lângă Cel ce mijloceşte, şi pe mine să m-atragi.

Doamne, ţine Tu întinse şi-ale mele slabe mâini
Când văd oi de beznă prinse unde nu-i Păstor, nici câini.
Pe Aaron şi Hur, Părinte, dă-mi-i ca prieteni buni
Ca uniţi în duh fierbinte toţi să-Ţi spunem rugăciuni.

Mâinile întinse-n rugă, Doamne, să mi le păstrezi
Chiar pe-o aspră buturugă sau pe-o piatră de m-aşezi.
Nici o jertfă nu-i prea mare în folosul alor Tăi,
Când le-aduc îmbărbătare sau îi scap de oameni răi.

Însă, Doamne, fă-mi curate ale mele mâini de lut
Ca oricând sunt ridicate să-Ţi înalţ un imn plăcut.
Cel ce-ai stat cu braţe-ntinse, sus pe cruce, la Calvar,
Fă-mi picioarele desprinse pe deplin de ce-i murdar!

Iar când corpul meu de carne vei schimba c-un trup ceresc,
La chemarea sacrei goarne, înc-un lucru mai doresc:
Să-mi permiţi, mai sus de soare, mâinile din nou să-ntind
Ţie, sfintele picioare, lor grumazul să cuprind…

Ticu Moisa
Bucureşti, 16.04.2012

Categories: Articole de interes general