Un prieten scump, care m-a vazut trist și apăsat duminică, mi-a spus: „Pentru prima dată te-am văzut „îmbătrânit“.

Tristețea se pare că ne accentueazî vârsta, ne face să curgem mai „repede“. Poverile sufletului sunt mult mai grele decât problemele anilor și ne trag mai vârtos în … jos.

Mă mâgâi cu vorbele lui nenea Richard, omul care a refuzat cu încăpățânare și succes să îmbătrânească: „Să nu puneți etichete pe oameni! Noi „curgem“ de la o vărstă la alta și cei din jur se grăbesc să ne eticheteze. Ființele vii n-ar trebui să poarte etichete. Ceea ce este valabil la obiecte nu se potrivește la ființe vii. Aceeași apă este numită când iese din pământ „izvor“, când se prăbușește vesel printre stânci  „pârâu“, cînd se adună spre vale „râu“, când se așează la șes “fluviu“, iar când se varsă în Mare ajunge … „Mare“!

Tot ceea ce curge se schimbă în înfățișare, dar în esență, rămâne aceeași. Omul se schimbă în exterior, dar rămâne în inimă același. Este doar „în devenire“!

Doamne, ajută-ne să nu ne pierdem spontaneitatea izvorului, veselia pârâului și sclipirile răurilor, atunci când ne așezăm spre ogoarele câmpiei ca să ne dăm obolul la rodnicia toamnei. La urma urmei și în eternitate vom ajunge mereu nu altceva, decât … „copiii“ Tăi.

Creștinii sunt singurii oameni care „curg spre Izvor“.

Categories: Amintiri