Binecuvântările emigrării

Plecarea dintre „ai tăi“ are câteodată consecințe surprinzătoare.

Vecinul meu de casă este corean. Este și pastor de tineret la biserica lor iar soția lui este pianistă. În serile de vineri, ca și aceasta, îi luăm cu mașina pe copiii lui ca să fie împreună cu nepoții noștri la Bethel, la AWANA. Tocmai au avut o seară în care au fost deghizați în iscoade, ca să înțeleagă pasajul biblic despre cei doisprezece trimiși să vadă Canaanul. Nu cred ca mai trebuie să va spun că la AWANA se vorbește în limba engleză. În felul acesta, alți nepoți și alți vecini, americano-scoțieni sau mai știu eu ce, plus mexicanii sadea pot participa și ei la această școală creștină a copiilor.

Ed Bartel, moderatorul Asociației noastre SCANAB (ceva cu Baptiștii …) ne-a trimis un E_Mail cu invitația de a ne întâlni peste două săptămâni numai păstorii principali de la toate bisericile membre. I-am răspus că, la acea dată, voi fi probabil la San Francisco, pentru întâlnirea păstorilor români baptiști de pe coasta de vest. Am primit însă confirmările celorlalți păstori din SCANAB: amândoi păstori indieni au spus că vin, la fel și prietenul meu evreu-belgian care păstorește o biserica de limba spaniolă, La Catedral del … ceva, am uitat cum îi spune. Majoritatea americanilor au spus că pot veni, cu excepția lui Rick Olson, cel care a păstorit prin România doi ani și știe aproape perfect limba română. Rick va fi într-o campanie de evanghelizări prin mid-west.

De ce v-am scris toate acestea?

Uneori, noi emigranții, avem tendința să ne plângem de soarta noastră, uitând ce mare cinste și ce mare privilegiu ne-a făcut Dumnezeu când ne-a scos din găoacea intracarpatină și ne-a lansat la apa largă a emigrărilor. Avem azi prieteni și posibilități pe care nu le-am fi visat niciodată posibile. Avem ocazia să ne integrăm deja în biserica mondială și să trăim părtășia surprinzătoare cu „oameni din orice neam și de orice limbă“ …

Mulțumim frumos, Doamne, pentru această aromă a eternității.



Categories: Amintiri

1 reply

  1. I-mi place aceasta postare, caci si 3(deocamdata ) din cei 13 nepoti ai nostri merg la AWANA si chiar in seara aceasta dupa AWANA ne -au vizitat si erau imbracati in iscoade .Dar cel mai mult i-mi place ca,virgula, copii nostri care merg la alte biserici Americane,Duminica ,aduc cu mult drag copii lor la Betel la AWANA in fiecare Vineri. Copii nostri au fost si ei candva studenti la AWANA, la biserica noastra Americana si au gustat bucuria si folosul acestor intalniri !Ma bucur si ma rog pentru toti copii si mai ales pentru toti lucratorii neobositi de la AWANA sa fie binecuvantati si rasplatiti pentru munca si sacrificiul lor ,dorind ca aceasta lucrare. sa aduca roade spre Slava Numelui Domnului Isus !
    Virginia Brasov

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.