(Primit pe Internet)

Cuvintele pot reorienta o viata sau o pot darima

In copilărie, aveam un defect supărător, care îmi crea serioase com­plexe: mă bâlbâiam. Orice om atins de această pacoste inexplicabilă vă poate confirma că anumite sunete şi litere sunt parcă mai greu de pro­nunţat. Mie îmi dădeau mare bătaie de cap două litere: L şi P. Numele meu e Larry şi am fost elev la liceul Plymouth-Whitemarsh din Pennsyl­vania.

In clasa a noua, am fost ales preşedinte al elevilor din primele clase de liceu. In timpul unei adunări a claselor a şaptea, a opta şi a noua— numărând câteva sute de elevi—am fost invitat de directorul şcolii să urc pe scenă, alături la el, la ceremonia de numire.

Stăteam emoţionat la culme în faţa unei mulţimi plictisite, fără astâmpăr, şi trebuia să repet după director următoarele cuvinte: „Eu, Larry Crabb, de la Liceul Ply mouth- Whitemarsh, promit solemn să…” Asta mi-a spus directorul. Varianta mea a sunat cam aşa: „Eu, L-L-L-L-Larry Crabb de la Liceul P-P-P-P-Plymouth-Whitwmarsh, p-p-p-pro-mit solemn să…”

Directorul a manifestat o uimire plină de înţelegere, profesorul meu preferat de engleză era cât pe ce să urle, câţiva elevi au râs cu gura până la urechi, majoritatea s-au amuzat, uşor stânjeniţi, alţii m-au compăti­mii iar eu am simţit că mor de o mie de ori. Hotărât lucru, mi-am zis in momentul acela, nu eram omul potrivit să vorbească în public.

La scurt timp după acest incident, biserica noastră a oficiat Cina Domnului într-o dimineaţă.
In congregaţia noastră se obişnuia ca băr­biilor tineri să li se acorde privilegiul de a participa la închinare prin rugăciunea cu voce tare pe care o rosteau în picioare. Chiar în acea duminică am simţit presiunea sfinţilor, şi am răspuns, ridicându-mă şovăitor de pe scaun, pentru prima oară, cu intenţia de a mă ruga.

Eram mai mult emoţionat decât însufleţit de adorare şi m-am pomenit dând glas unui discurs teologic confuz până la erezie. Imi amintesc că I am mulţumit Tatălui că a stat pe cruce şi L-am lăudat pe Hristos că a ridicat, biruitor, Duhul Sfânt din mormânt. în final mi-am amintit de cuvântul Amin, l-am rostit şi m-am aşezat pe scaun. Parcă mă văd şi-acum stând cu ochii în pământ, prea stânjenit ca să mă uit în jur, şi promiţându-mi solemn că n-am să mai vorbesc şi n-am să mă mai rog cu voce tare în vecii vecilor în public. Două lovituri îmi ajunseseră cu vârf şi-ndesat.

La încheierea serviciului, am pornit glonţ spre uşă, nevrând să dau ochii cu vreun presbiter care s-ar fi simţit, probabil, obligat să-mi corecteze rătăcirile teologice. Se pare însă că n-am fost destul de iute. Un credincios mai în vârstă, pe nume Jim Dunbar, m-a oprit, mi-a pus o mână pe umăr şi şi-a dres glasul.
Ştiu că mi-am zis atunci: „Acum să te ţii! O să-ţi iei papara, şi-apoi n-ai decât s-o ştergi.” în clipa următoare mi-a fost dat să aud cuvintele acestui creştin şi domn adevărat, pe care şi azi, după mai bine de douăzeci de ani, le pot reproduce întocmai.

„Larry”, mi-a zis, „să ştii un singur lucru: orice vei vrea să faci in lucrarea lui Dumnezeu pentru Domnul, sunt alături de tine, trup şi suflet.” După care s-a înde­părtat.
Chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, mi se umplu ochii de la­crimi. Şi ori de câte ori povestesc întâmplarea în public mi se pune un nod în gât. Cuvintele acelui om au fost cuvinte dătătoare de viaţă. Au avut în ele atâta putere. Au pătruns adânc în fiinţa mea. Hotărârea mea de a nu mai vorbi în public s-a topit într-o clipă.

Din ziua în care am auzit acele cuvinte, Dumnezeu m-a condus spre o lucrare care mă pune în situaţia de a vorbi şi a mă ruga în faţa unui auditoriu mai mic sau mai mare. Şi, reuşesc s-o fac fără să mă bâlbâi. Ba chiar îmi place la nebunie.

Nu numai moartea, dar şi viaţa stă în puterea limbii.

Dumnezeu ne vrea oameni care să încurajăm prin cuvintele noastre. Un cuvânt spus la vremea potrivită are puterea de a-1 ajuta pe alergător să termine cursa, are puterea de a reaprinde speranţa când deznădejdea s-a instalat, să aducă puţină căldura într-o viaţă altfel rece, să declanşeze o autoevaluare sănătoasă în cineva care nu îşi vede cusururile, să reînnoiască încrederea când necazurile sunt copleşitoare.

Efeseni 4:29: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-1 aud.”

Categories: Articole de interes general